? IRLANDA Garda investighează moartea unui bărbat de 25 de ani
Garda a început o investigație în cazul morții unui bărbat de 25 de ani în Co. Mayo.
Corpul bărbatului a fost găsit în dimineața de Crăciun pe Quay Road, Newport.
Garda a fost chemată când un trecător a văzut corpul acestuia. Serviciile de urgență care au sosit la fața locului au declarat decesul bărbatului iar corpul acestuia a fost dus la Spitalul Universitar Mayo, Castlebar, unde ieri după amiază a avut loc autopsia.
Citește și: Petreceri românești de Revelion în Irlanda
? IRLANDA Peste jumătate din mașinile inspectate au avut nevoie de un al doilea NCT. Dacia mașina cea mai fiabilă care trece testul din prima!
Cifrele date publicității arată că 51% din cele 1.35 milioane de mașini inspectate în Irlanda în 2017, au avut nevoie de a doua inspecție tehnică NCT.
Cu toate că rata este una mare, 49% rata de trecere din prima a mașinilor este cea mai mare din 2011 și până acum. La a doua inspecție 91.3% dintre mașini au trecut inspecția tehnică.
Din 50 de mărci auto testate, Dacia este lider absolut la mare distanță de următoarea marcă auto când e vorba de trecut testul NCT din prima.
Rata de trecere la Dacia este de 76% iar alte mărci care au avut rezultate bune la prima inspecție sunt Lexus (58.7%), Kia (58.3%), Skoda (54.8%) și Toyota (53%).
Citește și: 10 locuri pe care trebuie să le vizitezi în Irlanda
? IRLANDA Cinci persoane au fost arestate în ziua de Crăciun pentru conducere ilegală de vehicule
Dimineața de Crăciun este una în care ATV-urile, motoretele și alte vehicule cu două roți sunt conduse fără numere de înmatriculare și fără permis pe străzile din Dublin, iar acest an nu a făcut excepție.
Garda spune că acest fenomen periculos se repetă în fiecare an de câțiva ani, iar zonele cele mai afectate de fenomen sunt Cabra și Finglas.
Anul acesta, Garda a fost pregătită și a organizat o acțiune specială care să vizeze conducătorii vehiculelor de acest fel. Garda a trimis pliante în școli și case, iar părinții au fost sfătuiți să nu le cumpere copiilor astfel de vehicule.
Ieri dimineață Garda a confiscat nu mai puțin de 11 motociclete și două mașini, toate conduse ilegal. Două dintre motociclete au fost confirmate ca fiind furate.
Cinci persoane au fost arestate până acum, dar este de așteptat ca numărul lor să crească după analiza imaginilor de pe camerele de supraveghere.
? IRLANDA Eir nu mai livrează cărțile telefonice
De la anul compania EIR încetează să mai distribuie cărțile telefonice la fiecare casă, în schimb acestea vor fi distribuite doar abonaților care cer expres această carte care conține numerele abonaților de telefonie fixă din Irlanda.
ComReg a confirmat măsura și spune că abonații care solicită cartea de telefoane, pot fi puși să plătească o taxă de livrare, taxă de livrare ce poate fi cuprinsă între 5 și 15 euro.
Măsura vine din cauză că Eir nu mai este singura companie care oferă telefonie fixă, popularitatea serviciului fiind oricum în scădere. Dar ComReg a avertizat compania EIR că trebuie să ducă o campanie de informare intensă a clienților, că nu vor mai primi anual lista abonaților de telefonie fixă.
? IRLANDA Childline a primit de Crăciun 1.200 de apeluri
GHIDUL ROMÂNULUI ÎN IRLANDA – Tot ce trebuie să știi despre Irlanda într-un singur loc
? METEO IRLANDA (LIVE) – harta interactivă ?
(Articol Publicitatar) Susține proiectul Informația IRL
Apasă ÎNAINTE dacă nu ești interesat să citești acest articol
Citești aceste știri pentru că în urmă cu mulți ani niște oameni s-au încăpățânat să creadă că pot face ceva fără interese ascunse, doar pentru cititori, pentru comunitatea românească din Irlanda.
Informatia IRL este o publicație care se autofinanțează din bani proprii, publicitate și din donațiile cititorilor. Și tu poți susține această publicație și continuarea acestui proiect!
| Dacă vrei să ajuți Informatia IRL lunar, alege suma pe care vrei să o donezi și apasă butonul subscribe de mai jos. Dacă vrei să anulezi plata lunară, intră în contul tău de Paypal și oprește plata recurentă. |
?? ROMÂNIA Dosar penal pe numele unui tânăr din Alba Iulia care a inițiat pe Facebook evenimentul „Concurs de bătut femeia”
?? ROMÂNIA Îmbrăcați în superoi, patru polițiști au dus cadouri copiilor internați la Spitalul Municipal Oradea
VIZITEAZĂ CELE MAI FRUMOASE LOCURI DIN IRLANDA CU AJUTORUL GHIDULUI NOSTRU TURISTIC
?? ROMÂNIA Turiști salvați din masivul Bucegi, după ce au rămas blocați în zapada de un metru
[fvplayer id=”82″]
?? ROMÂNIA O familie din Timişoara a fost salvată de la moarte de câine, în noaptea de Crăciun

Salvare miraculoasă pentru o familie din oraşul Timişoara
Apartamentul oamenilor a luat foc în noaptea din 24 spre 25 decembrie, în timp ce toată lumea dormea, scrie Tion.ro.
Incendiul a cuprins rapid la bradul de Crăciun, care a fost cuprins de flăcări. Câinele familiei a simțit însă pericolul și a început să latre, trezindu-şi stăpânii din somn. Oamenii au sunat imediat la 112.
Cei de la ISU Banat au trimis la fața locului o autospecială de lucru cu apă și spumă și șase subofițeri. Când au ajuns pompierii flăcările cuprinseseră toată camera unde era bradul. Incendiul a fost lichidat până să se extindă în tot apartamentul.
Potrivit ISU Banat, cauza incendiului ar fi o defecțiune a instalației de lumini montată pe brad.
?? ROMÂNIA Bărbat din Iași, găsit mort în locuință. Victima prezenta urme de violență pe corp

Poliţiştii au demarat o anchetă în cazul unui bărbat în vârstă de 42 de ani din localitatea Belceşti care a fost găsit mort în cursul nopţii de marţi spre miercuri, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.
Potrivit reprezentanţilor SMURD Iaşi, care au fost solicitaţi să intervină în acest caz, bărbatul a fost găsit mort în casă.
“Bărbatul a murit în urma agresiunii fizice şi a consumului de alcool. Echipajul medical ajuns la faţa locului a întocmit constatare de deces”, a declarat, miercuri dimineaţa, coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.
?? METEO ROMÂNIA (LIVE) Hartă interactivă ??
? China:Trei studenți, uciși în laborator în timp de realizau un experiment.

Trei studenţi au fost ucişi miercuri în explozia survenită într-un laborator al Universităţii Jiaotong din Beijing, au anunţat pompierii din capitala chineză, informează AFP şi dpa.
Explozia a avut loc în jurul orei 09:30 (01:30 GMT), în timp ce studenţi ai Facultăţii de inginerie a mediului realizau un experiment pentru tratarea apelor uzate, declanşând un incendiu care a putut fi stăpânit în jurul orei 10:20, după ce opt echipe şi 30 de maşini de pompieri au fost trimise la faţa locului, au precizat pompierii într-un comunicat publicat pe site-ul Weibo.
Înregistrări video de la locul incendiului arată flăcări mari şi nori groşi de fum ridicându-se deasupra campusului universitar. De asemenea, din imagini se poate vedea că focul s-a extins la primele două etaje ale clădirii.
? Italia: Româncă drogată, răpită şi vândută în Italia pentru a se prostitua. Preţul tinerei

Caz şocant de exploatare sexuală descoperit de oamenii legii din Roma.
O tânără româncă de 24 de ani a fost salvată înaintea Crăciunului de poliţiştii italieni din ghearele unui reţele de trafic de persoane din capitala Italiei, scrie Faro di Roma. Ea le-a povestit anchetatorilor că în octombrie a cunoscut un bărbat pe Facebook şi şi-a dat întâlnire cu el.
Omul i-ar fi pus un drog în băutură. Apoi a răpit-o şi a dus-o în Italia, susţine tânăra. A pus-o să se prostitueze iar după 10 zile, a vîndut-o unui alt român, pentru 3.200 de euro.
Al doilea proxenet, a închis-o într-un apartament din Roma, unde era controlată de prietena lui de 37 de ani, şi a obligat-o să se prostitueze. Când cei doi erau plecaţi de acasă, românca reuşit însă să evadeze şi au cerut ajutorul poliţiei.
Bărbatul a fost arestat chiar pe aeroportul Fiumicino şi prietena lui a ajuns şi ea pe mâinile poliţiştilor, iar acum tribunalul va decide soarta lor.
? Român din Italia, cu mâna tăiată de tren. Şi-a continuat apoi drumul pe bicicletă

Un român din Italia a fost implicat într-un accident şocant pe 24 decembrie.
Românul de 47 de ani mergea pe bicicletă în după-amiaza de Ajun când, între localităţile Arluno şi Sedriano (în apropiere de Milano), în vreme ce traversa calea ferată, a fost lovit de un tren de mare viteză Milano-Torino.
Trenul i-a tăiat pur şi simplu mâna, mecanicul nemaiavând timp să încetinească. Când a realizat ce s-a întâmplat, italianul a sunat imediat la ambulanţă, scrie Milano Today.
Paramedicii l-au găsit însă pe român la mai bine de un kilometru de locul accidentului, căzut pe jos într-o baltă de sânge lângă bicicleta sa. Martorii le-au spus că, după ce a fost lovit de tren, omul a încercat să-şi continue drumul pe bicicletă.
Românul a fost transportat la spitalul din Legnano şi este în afara oricărui pericol.
? Doi români, arestaţi în Grecia.

Doi români au fost arestaţi de poliţia din Salonic pentru trafic de migranţi
oliţia din Salonic a arestat doi cetăţeni români, un bărbat de 34 de ani şi o femeie de 27 de ani, pentru trafic de migranţi, relatează ekathimerini.com, citând Associated Press.
Arestările au fost efectuate marţi dimineaţă în timp ce cei doi ieşeau dintr-un depozit aflat în apropierea oraşului, în care 44 de migranţi – printre care 27 din Pakistan, printre care doi minori, 15 din Afganistan şi doi din Bangladesh – erau găzduiţi temporar, aşteptând să fie transportaţi într-un loc încă necunoscut.
Cei 44 de migranţi au traversat frontiera turco-elenă în grupuri mici şi au fost ridicaţi de români pe teritoriul Greciei. Migranţii au plătit fiecare câte 1.700 de euro.
Într-un caz fără legătură cu primul, poliţia din Salonic a arestat luni seară trei pakistanezi care ţineau ostatici într-un apartament doi cetăţeni din Bangladesh, cerând sub ameninţarea cu violenţa o răscumpărare de la rudele din ţara natală a ostaticilor.
? Steag ISIS, găsit în Germania. Ce atentat ar fi plănuit de Crăciun jihadiştii

Un drapel al Statului Islamic a fost descoperit în apropierea Berlinului, lângă calea ferată.
Poliţia germană a anunţat marţi că a găsit un drapel al organizaţiei Statul Islamic (SI) în apropierea locului unui presupus atac pe o cale ferată din Berlin şi că anchetatorii examinează dacă autorii au avut motivaţii politice, relatează Reuters.
Încă este neclar dacă steagul respectiv şi un text în arabă găsite în apropierea căii ferate au fost lăsate de aceleaşi persoane care au avariat consola care susţinea cablul electric de alimentare.
″De la începutul investigaţiei, au fost găsite mai multe probe″, a menţionat poliţia berlineză, adăugând că autorităţile au descoperit un cablu de oţel smuls şi un fir electric de alimentare a căii ferate.
Compania feroviară Deutsche Bahn a informat poliţia federală despre acest incident şi serviciile feroviare locale au fost întrerupte temporar, a explicat poliţia.
Deocamdată nu este clar dacă incidentul are legătură cu un caz similar înregistrat în landul Bavaria, unde în luna octombrie autori necunoscuţi au încercat să avarieze sau chiar să deraieze un tren de mare viteză, folosind un cablu de oţel.

♏️ HOROSCOP ♉️
BERBEC
Situatia in care te afli are nevoie de o interventie prompta. Nu poti face nimic la voia intamplarii, asa ca apeleaza la toate resursele care au la baza respectarea adevarului. E momentul sa spui lucrurilor pe nume.
TAUR
Vorbesti despre viitor cu inflacarare, iar cei din jur sunt la fel de optimisti si entuziasti. Va stimulati unii pe altii si va sustineti pentru ca aveti un interes similar.
GEMENI
Arunca o privie in interiorul tau si vei gasi raspunsuri la toate intrebarile. Lasa parerile celor din jur la o parte. Acum e sansa ta sa atragi atentia.
RAC
Nu iti ies toate cum ti-ai dori, dar poate e mai bine asa. Nu insista sa resuscitezi un plan care nu merge nicaieri si accepta vestea pe care o primesti, chiar daca pare mai degraba un compromis.
LEU
Te simti la rascruce de drumuri: unul te duce spre trecut, iar celelalt catre o noua cale. Nu doresti sa renunti la tot ceea ce te leaga de trecut, dar noul drum te atrage. Trebuie sa alegi si sa fii impacata cu decizia.
FECIOARA
Iti doresti ca relatiile cu oamenii pe care ii indragesti cel mai mult sa se aseze si descoperi ca au aceeleasi asteptari. Esti o visatoare si ai nevoie de incurajarile lor ca sa tintesti tot mai sus.
BALANTA
Te-ai implicat intr-un proiect de lunga durata si te astepti ca lucrurile sa mearga in acelasi ritm ca pana acum. Doar ca hopurile care si-au facut aparitia au un scop. Desi ai impresia ca te opresc din elan, ele iti ofera un moment de respiro. Ia o pauza inainte de a trece la etapa urmatoare.
SCORPION
Iti doresti sa te odihnesti mai mult, dar nu ai parte de liniste. Prima parte a zilei va fi agitata, dar mai tarziu vei reusi sa iti revii. Relaxeaza-te pe seara pentru a ii reface energiile.
SAGETATOR
Este o zi ideala pentru a repara animozitati mai vechi cu partenerul de viata si o atmosfera excelenta pentru a ii asculta pe ceilalti cu inima. Asculta sfaturile si tine cont de sustinerea partenerului.
CAPRICORN
Esti multumita de modul in care se contureaza rezultatele catre care ai pornit si devii tot mai ambitioasa. Fiecare reusita devine startul catre alt nivel si astfel iti cladesti un succes de toata frumusetea.
VARSATOR
Viitorul arata atragator pentru tine, poate datorita stimulentelor celor de pe margine. Inconjoara-te de oameni pozitivi pentru a te molipsi de la ei.
PESTI
Nimic nu te poate opri. Esti organizata si reusesti tot ce iti propui. Ai o idee clara in minte pe care vrei sa o transformi in realitate. Vei avea succes astazi pentru ca esti sigura e tine si pe ceea ce poti.
✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️
Ortodoxe
Soborul Maicii Domnului; Sf. Cuv. Nicodim cel Sfinţit de la Tismana; Sf. Ier. Eftimie Mărturisitorul, episcopul Sardei (Harţi)
Greco-catolice
A II-a zi de Crăciun. Serbarea Maicii Domnului. Sf. ep. m. Eftimie. Harţi
Romano-catolice
Sf. Ştefan, primul martir
În cea de-a doua zi de Crăciun, Biserica o prăznuieşte pe Maica Domnului.
Soborul sau Adunarea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu reprezintă adunarea (la slujbă) credincioşilor în cinstea Maicii Domnului, potrivit regulii ca a doua zi după marile praznice să se facă pomenirea acelor persoane sfinte care au contribuit la eveniment sau sunt în directă legătură cu el. De aceea, în această zi este prăznuită Fecioara Maria, cea care L-a născut pe Cel care a adus mântuirea lumii, Iisus Hristos.
Soborul Macii Domnului este unul din cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria şi s-a făcut model de sărbătoare şi pentru alţi sfinţi precum Soborul Sfinţilor Ioachim şi Ana, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Soborul Sfinţilor Arhangheli.
Pruncul pe care L-a născut Fecioara Maria este cu adevărat Dumnezeu. Fecioara Maria reprezintă astfel omenirea în faţa lui Dumnezeu, se face templu curat al Lui Hristos, primindu-L şi născându-L pe Mesia, devenind astfel mijlocitoare pentru noi în faţa Domnului, Eva cea nouă, mama noastră a tuturor.
Astăzi este pomenit şi Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana.
Sfântul Nicodim era de neam macedo-român, născut din părinţi binecredincioşi la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi a domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab.
După ce a primit o bună educaţie în ţara sa, a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde a ajuns mai târziu egumen şi chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte.
La Athos, Sfântul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obşte, apoi singur într-o peşteră în preajma Mănăstirii Hilandar.
În urma unei descoperiri dumnezeieşti, Sfântul Nicodim a venit din Muntele Athos cu mai mulţi ucenici în sudul Dunării, aproape de Vidin, unde a întemeiat două mici aşezări monahale: Vratna şi Mănăstiriţa.
În anul 1364, a trecut în Ţara Românească şi s-a aşezat pe valea râului Vodiţa, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Sfântul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) şi Radu (1377-1384) şi a sihaştrilor din partea locului, a zidit chilii şi biserică de piatră cu hramul Sfântul „Antonie cel Mare”, care a fost sfinţită în anul 1369.
Pe valea pârâului Tismana, Sfântul Nicodim a înălţat, la locul numit „Cascade”, Mănăstirea voievodală Tismana, între anii 1377-1378. Aici, marele stareţ a format o obşte renumită de zeci de călugări şi a instituit o viaţă monahală potrivit cu regulile din Sfântul Munte.
De la Tismana, Sfântul Nicodim conducea toate mănăstirile organizate de el şi întreţinea corespondenţă cu egumeni şi ucenici din Athos, din Serbia şi din Ţara Românească, precum şi cu patriarhul Eftimie al Tîrnovei, dovedindu-se un mare teolog şi părinte duhovnicesc.
Ajuns în vârstă, Sfântul Nicodim a încredinţat grija celor două mănăstiri, Vodiţa şi Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el s-a retras la o viaţă mai aspră în peştera de deasupra mănăstirii.
Pentru sfinţenia vieţii sale şi darul vindecării a tot felul de boli, numele Sfântului Nicodim de la Tismana s-a făcut cunoscut până dincolo de hotarele Ţării Româneşti. În tradiţia mănăstirii se spune că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alţii se tămăduiau cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului, sau numai cât se atingeau de rasa lui.
La sfârşitul secolului al XIV-lea, Sfântul Nicodim, împreună cu câţiva ucenici, a întemeiat, pe valea Jiului, Mănăstirea Vişina, în locul unei sihăstrii mai vechi. Iar în anul 1400 a întemeiat Mănăstirea Prislop, în ţinutul Hunedoarei. În această mănăstire a stat Sfântul Nicodim câţiva ani, aici a scris cu mâna sa un Evangheliar slavon (1404-1405).
Sfântul Nicodim s-a mutat la ceruri la o vârstă înaintată, în ziua de 26 decembrie a anului 1406. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”)










