Top 5

Related Posts

Știri din Irlanda 20 februarie

stiri• Primul ministru al Irlandei a anuțat data de 22 mai, ca fiind data la care se va ține referendumul pentru legalizarea căsătoriilor dintre persoane de același sex.
• O campanie de prevenire a furtului de animale din fermele din Irlanda începe astăzi în colaborare cu Garda. Furturile de oi și vaci în special sunt în creștere, iar fermierii vor primi sfaturi utile cum să prevină acest lucru.
 Corpul unui bărbat a fost descoperit într-o casă din McDonagh Street, Nenagh, Co. Tipperary aseară în jurul orei 6pm. Garda tratează moartea acestuia ca fiind suspectă.
• Cinci persoane printre care și un adolescent au fost arestate în legătură cu jaful armat care a avut loc în această săptămână la un oficiu poștal din Co. Kerry.
• Patru protestatari împotriva taxării apei au primit sentințe cu închisoarea pentru încălcarea unui ordin judecătoresc de restricție. Trei dintre ei au primit 28 de zile de închisoare, iar celui de-al patrulea i se va comunica sentința când se va întoarce în Irlanda, fiind plecat în vacanță.
• Guvernul va iniția o lege prin care un proprietar nu mai poate refuza chiriașii care primesc ajutor de chirie de la stat (rent supplement).
• Garda investighează un caz al unei farse care s-a sfârșit rău. Doi tineri s-au înjunghiat reciproc în Clonshaugh, Dublin Nord, după ce unul din ei când s-a trezit, l-a surprins pe celălalt că îi rădea sprâncenele.

Chris Danca
Chris Dancahttps://informatiairl.com
Absolvent al specializării Jurnalism în cadrul Michigan State University, Chris Danca este jurnalist, creator de conținut și co-fondator al ediției digitale Informația IRL, platformă dedicată comunității românești din Irlanda.Cu experiență în media digitală, comunicare vizuală și management grafic în industria tipografică din Dublin, Irlanda, activează de peste două decenii în domeniul proiectelor media și al informării online destinate comunității românești din Irlanda.Prin activitatea sa editorială, urmărește să aducă publicului român din Irlanda informații relevante, prezentate într-un mod clar, echilibrat și accesibil, cu accent pe actualitatea locală și subiectele de interes pentru comunitate.

Popular Articles