🍀 ȘTIRI DIN IRLANDA 🍀
🍀 Avertismentul pentru fierberea apei, emis din nou pentru 600.000 de persoane
Din cauza ploilor abundente, impuritatea apei de la stația de tratare Leixlip a depășit nivelurile acceptabile.
Aseară, Irish Water a declarat că în urma consultărilor cu HSE, Irish Water and Fingal County Council, a fost pusă în aplicare a doua oară, o notificare privind fierberea apei pentru consum, măsură preventivă pentru a proteja sănătatea clienților care au ca sursă de alimentare stația de epurare din Leixlip.
Stația a spus că, din cauza ploilor abundente, impuritatea apei din vechea stație de tratare Leixlip a depășit nivelurile acceptabile și că operatorii instalației au reacționat rapid înainte de activarea alarmelor și au oprit instalația înainte de intrarea apei impure în rețea.
Eamon Gallen, directorul general al Irish Water, a declarat: “Suntem foarte dezamăgiți de faptul că trebuie să se impună o nouă notificare de fierbere a apei pentru consum, dar așa cum am evidențiat ultima dată, prioritatea noastră numărul unu este sănătatea publică, siguranța și bunăstarea clienților noștri.“
Avizul pentru fierberea apei are aceleași zone ca anterior: părți din Fingal, zone din Consiliul Local al orașului Dublin, părți ale Consiliului Județean Dublin, părți din Kildare și Dunboyne din Meath.
Sursa breakingnews.ie
🍀 „Mi-am trăit visul”: Gay Byrne reflectă viața și regretele
Legendarul om de televiziune Gay Byrne s-a stins din viață ieri la vârsta de 85 de ani.
În luna mai a anului trecut, Gay Byrne a făcut o declarație surprinzătoare că a regretat perioada petrecută pentru a lucra pentru RTÉ, în detrimentul vieții de familie.
Vorbind la RTÉ Radio 1, el a spus că ar fi trebuit să-și ia mai mult timp liber de la muncă pentru a fi alături de soția sa, Kathleen Watkins și de cele două fiice ale lor.
El a spus lui Ray D’Arcy: „Am mari regrete. Am doar mici fragmente de amintiri despre creșterea celor două fete, Crona și Suzy și regret asta.
„Dar, în general, acum regret timpul acordat acestui loc. A fost foarte mult timp și ar fi trebuit să-mi iau timp să fac alte lucruri și am avut ocazia să fac și alte lucruri, dar am fost dedicat RTE.
Cu toate acestea, regret că acum, când este prea târziu, nu m-am forțat să-mi iau timp liber și să fac unele dintre lucrurile pe care mi-aș fi dorit să le fac.”
De asemenea, el a regretat că a continuat să lucreze la noul său program, Once More With Meaning, după ce a fost diagnosticat cu cancer de prostată și a spus că ar fi trebuit să-și facă timp „să se trateze”. El și-a luat doar o săptămână liberă înainte de a reveni la serviciu.
În ciuda acestor regrete, Gay a dezvăluit că s-a simțit norocos că a reușit să facă ceea ce a făcut în cariera sa. El a vrut să fie un om de radio și televiziune din adolescență. „Am primit ce-mi doream de la viață. Am sfârșit prin a fi ceea ce îmi doream să fiu pe vremea când aveam 14 sau 15 ani. „Câți oameni din lume au parte de asta? “Că sfârșesc prin a face exact ceea ce intenționau să facă? Mi-am trăit visul.”
Sursa breakingnews.ie
🍀 Garda anchetează o tentativă de jaf a unei mașini de valori în Clongriffin
Incidentul a avut loc în zona Grange Lodge Avenue din Clongriffin, în partea de nord-est a Dublinului, ieri la aproximativ 11.45 dimineața.
Mai mulți bărbați au intrat în autoutilitară în timp ce era parcată în zonă și au provocat pagube majore. Nu s-a reușit furtul banilor și nimeni nu a fost rănit în urma tentativei de jaf.
Nu s-au făcut arestări și cercetările sunt în desfășurare.
Bărbații au sosit și au părăsit scena într-o mașină Volkswagen Caddy albă înregistrată în 2004, care a fost găsită arsă în apropiere. De atunci, mașina a fost ridicată pentru ancheta criminalistică.
Garda face apel la eventualii martori care au asistat la incident să-i contacteze și în special caută șoferi care ar putea avea înregistrări video de la camerele de bord ale mașinilor.
Oricine are informații este rugat să contacteze Garda din Coolock la 01 666 4200 sau să apelezele Garda Confidential Line la 1800 666 111.
Sursa journal.ie
🍀 Sindicaliștii cer poliție dedicată pentru transporturi după o serie de atacuri și abuzuri asupra șoferilor de autobuz
Uniunea Națională a Autobuzelor și Căilor Ferate (NBRU) a reînnoit apelurile pentru o unitate de poliție dedicată transportului, după ce o gașcă de tineri a „deturnat” un autobuz pe prima rută de autobuz de 24 de ore din țară și au amenințat șoferița.
NBRU a spus că, în timp ce analizează incidentul de pe linia 220 din Cork, posibilitatea suspendării serviciului devine din ce în ce mai certă în urma mai multor incidente similare pe rutele de autobuz din întreaga țară în noaptea de Halloween.
Secretarul general al NBRU, Dermot O’Leary, a declarat că ar fi păcat dacă linia de autobuz de înaltă frecvență 220 care leagă Ballincollig din Cork de Carrigaline – care a înregistrat o creștere de 70% a numărului de pasageri de la extinderea sa la un serviciu de 24 de ore în luna ianuarie – ar fi suspendat din cauza unor acțiuni dezgustătoare ale unor huligani.
Dar el a spus: „Uniunea va continua să monitorizeze comportamentul antisocial care a devenit omniprezent pe liniile de transport, atât pe autobuze și cât și pe liniile feroviare.
“Solicităm acum tuturor politicienilor din toate partidele și Guvernului să acționeze înainte de a fi prea târziu.”
Sursa breakingnews.ie
🍀 E doar o chestiune de timp până când o parte din Dublin va fi acoperit de ape
Un expert în schimbări climatice a avertizat că o furtună masivă va duce la scufundarea sub apă a unor părți din Dublin.
Profesorul Peter Thorne de la Maynooth University a avertizat că evenimentul meteo extrem va duce la acoperirea cu apă a unor zone emblematice ale capitalei de-a lungul cheilor, din portul Dublin și până la fabrica de bere Guinness care va fi inundată.
El a declarat pentru Irish Times: „Combinația de apă care încearcă să scape din munți și apa care este împinsă în râu dinspre mare înseamnă că va ajunge să se deplaseze în lateral.”
Aceasta ar duce la inundații majore în zona centrală a orașului Dublin, precum și în alte părți precum Clontarf sau sudul Dublinului.
El a adăugat: „Ar exista sute sau mii de proprietăți, în principiu – proprietăți rezidențiale, comerciale și guvernamentale – care ar fi sub apă o perioadă de timp considerabilă, cu toate implicațiile pe care le are acest eveniment.”
Sursa dublinlive.ie
🇷🇴 ȘTIRI DIN ROMÂNIA 🇷🇴
Pentru o selecție completă de știri din România apasă AICI!
[wp_rss_retriever url=”http://ftr.fivefilters.org/makefulltextfeed.php?url=www.ziare.com/rss/social.xml&max=&links=preserve” items=”3″ excerpt=”100″ read_more=”true” credits=”true” new_window=”true” thumbnail=”200″ cache=”7200″]
[wp_rss_retriever url=”http://ftr.fivefilters.org/makefulltextfeed.php?url=www.ziare.com/rss/stiri.xml&max=&links=preserve” items=”3″ excerpt=”100″ read_more=”true” credits=”true” new_window=”true” thumbnail=”200″ cache=”7200″]
[wp_rss_retriever url=”http://ftr.fivefilters.org/makefulltextfeed.php?url=www.ziare.com/rss/politica.xml&max=&links=preserve” items=”3″ excerpt=”100″ read_more=”true” credits=”true” new_window=”true” thumbnail=”200″ cache=”7200″]
🌍 ȘTIRI INTERNAȚIONALE 🌍
[wp_rss_retriever url=”https://www.agerpres.ro/mondorama/rss” items=”5″ excerpt=”100″ read_more=”true” credits=”true” new_window=”true” thumbnail=”200″ cache=”7200″]
🍀 METEO IRLANDA 🍀
🇷🇴 METEO ROMÂNIA 🇷🇴
♏️ HOROSCOP ♉️
✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE ✝️
|