🍀 ȘTIRI DIN IRLANDA 🍀
🍀 COVID-19 – Numărul cazurilor confirmate în Irlanda a urcat la 13
O operațiune importantă este în curs de căutare a celor care au intrat în contact cu primul caz de Covid-19 confirmat în Cork, primul caz de infectare în Irlanda care nu a călătorit în străinătate.
Întrucât alte șapte cazuri de virus au fost confirmate aseară în Irlanda, o echipă de gestionare a crizelor a fost înființată la Spitalul Universitar Cork (CUH), unde un pacient de vârstă mijlocie este tratat în izolare.
Bărbatul nu a călătorit într-o zonă afectată, iar până în prezent, echipa de sănătate publică nu a reușit să identifice niciun contact pe care l-ar fi putut avea cu un caz confirmat, a declarat aseară echipa națională de urgență pentru sănătate publică.
Pacientul s-a prezentat la CUH în urmă cu câteva zile, potrivit lui Tony Holohan, ofițer medical principal la Departamentul de Sănătate.
“Diagnosticul a fost pus după câteva zile de la internare”, a spus dr. Holohan. „Apare astfel problema potențialului contact cu lucrătorii din domeniul sănătății și alții.”
Câteva zile au trecut după internarea sa, înainte de a fi pus diagnosticul, ceea ce înseamnă că angajații spitalului ar fi putut fi expuși la virus. Alți pacienți din spital care ar fi putut intra în contact cu bărbatul sunt, de asemenea, incluși în lista celor suspecți și care vor fi testați. Personalul medical din CUH despre care se știe cu certitudine că a intrat în contact cu bărbatul a fost trimis acasă și a fost instruit să se auto-izoleze, a confirmat Echipa Națională de Urgență pentru Sănătate Publică.
Noaptea trecută, au fost confirmate șapte cazuri noi de Covid-19; în afară de cazul confirmat în Cork, patru bărbați din estul țării sunt tratați în spital. Cei patru ar fi călătorit în Italia. Numărul total de cazuri confirmate în Irlanda este acum de 13.
🍀 Caz de coronavirus identificat la Trinity College Dublin
Trinity College Dublin a scris personalului și studenților pentru a îi informa că un caz de Covid-19 are legătură cu campusul universitar din centrul Dublinului.
Acesta a spus că o secțiune din campusului din centrul orașului Dublin va fi închisă ca măsură de precauție, dar că restul universității se va deschide și va funcționa normal.
Cu toate acestea, a spus că situația este fluidă și a sfătuit pe cei 18.000 de studenți și 3.000 de angajați să se țină la curent cu comunicările transmise de Trinity și sfaturile celor de la HSE.
Colegiul a mai spus că HSE va căuta pe oricine a fost în contact cu individul infectat pentru a se asigura că vor primi asistența medicală necesară. TCD a spus că a primit informația noaptea trecută și că se iau toate măsurile adecvate pentru a preveni orice altă răspândire a virusului pentru a proteja bunăstarea personalului și a studenților.
🍀 Un ghid legat de adunările publice urmează să fie publicat pe fondul creșterii numărului de cazuri confirmate cu coronavirus
Un subgrup de experți din cadrul echipei naționale de urgență pentru sănătatea publică a fost însărcinat să stabilească criteriile pentru evaluarea riscurilor la evenimentele publice mari.
Un ghid legat de eveninentele publice care urmau să aibă loc în perioada următoare va fi publicat în această dimineață.
Departamentul de Sănătate va întâlni, de asemenea, grupuri de reprezentanți ai pacienților pentru a discuta nevoile pacienților vulnerabili.
🍀 Apel la informații despre o femeie dată dispărută de o săptămână
GARDA apelează la informații despre o femeie care este dată dispărută de o săptămână.
Rochelle Ryan (24 de ani) a dispărut din zona Kilmainham din Dublin din 27 februarie. Ea este descrisă ca fiind de aproximativ 1.52m, cu părul castaniu și cu ochi albaștri.
Oricine are informații despre locul unde se află este rugat să contacteze Garda Kevin Street la 01 666 9400.
🍀 Eforturile continuă pentru pomparea apei din casele inundate în Midlands și în vestul Irlandei.
Ministrul ajutorului la inundații, Kevin ‘Boxer’ Moran, a declarat că apa este încă pompată din mai multe locuințe după ultimele inundații. Ploile s-au mai rărit din weekendul trecut și până acum, iar nivelul apei s-a redus în multe locuri.
Cu toate acestea, sunt încă în desfășurare eforturi pentru a stopa inundarea caselor în mai multe zone din Midlands și vest.
Ministrul de stat, Kevin ‘Boxer’ Moran, a declarat că Athlone, vestul Clare și Carrick-on-Shannon, în Co Leitrim, sunt cele mai grav afectate de inundații.
🍀 METEO IRLANDA 🍀
✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE ✝️
|