Stiri Irlanda 21 septembrie 2017 – Informatia IRL

0

STIRI IRLANDA

? Pasagerii Aer Lingus blocați fără mâncare și apă în Lanzarote

Pasagerii sunt furioși după ce compania Aer Lingus a anulat un zbor de două ori. Turiștii trebuiau să se întoarcă duminică după amiază în Dublin dar cu o seară înainte au primit un sms care le spunea că zborul de la ora 12:30 a fost anulat din motive tehnice. Pasagerii au fost informați că vor avea o cursă alternativă la ora 8:15pm în aceiași zi. După ce 320 de pasageri s-au îmbarcat, la aproape două ore de stat în avion, pasagerii au fost informați că zborul a fost anulat. Comandantul aeronavei a spus că el și personalul au terminat munca și au rugat pasagerii să coboare din avion, fără nici o altă explicație. Abia a doua zi dimineața la ora 11 pasagerii au fost îmbarcați în altă aeronavă. Sursa Breakingnews.ie

? Coordonatorul Parlamentului European în problema Brexit se află în Dublin

Guy Verhofstadt se va întâlni cu primul ministru al Irlandei Leo Varadkar și va susține un discurs în parlament după ce în prealabil a efectuat un turneu în Belfast și în comitatele de la graniță. Acesta spune că înființarea unui control la graniță ar fi un dezastru pentru IrlandaSursa Breakingnews.ie

? Cei de pe listele pentru o casă socială în Dublin ar putea primi oferte de a se muta la țară.

Una dintre metodele de a ușura criza locuințelor din Dublin ar fi relocarea persoanelor de pe listele sociale din Dublin în alte localități din Irlanda. Propunerea aparține deputatului de Clare, Dr Michael Harty. Persoanele de pe listele de așteptare și care primesc ajutorul HAP (Housing Assistance Payment) vor fi rugați să considere aceste oferte, dar nu vor fi forțați să le accepte. Populația din mediul rural este în scădere și această propunere ar putea rezolva parțial și această problemă.  Sursa thejournal.ie

? Droguri și o armă de foc

Garda a confiscat droguri și o armă de foc în urma unei percheziții în Dublin. Percheziția a avut loc la o adresă din Blanchardstown și ofițerii au descoperit un pistol model Baikal dar și o motocicletă furată. În timpul percheziției au mai găsit cocaină și canabis cu o valoare stradală estimată la 30.000 de euro. Un bărbat de 22 de ani a fost arestat în timpul operațiunii. Sursa breakingnews.ie

? Contoare de curent inteligente

Au fost aprobate planurile de a instala contoare de electricitate de tip smart. Prima fază a proiectului va începe în 2019 iar până în 2024 toți cei 2.4 milioane de clienți vor avea astfel de contoare. Conform CER (Commission for Energy Regulation) clienții vor plăti aproximativ 5.50 euro pe an pentru aceste contoare pe o perioadă de 20 de ani, dar tot comisia spune că populația va salva de trei sau chiar patru ori mai mulți bani decât 5.50 euro pe an din folosirea contoarelor.

Aceste contoare vor fi conectate la internet și vor monitoriza consumul de energie. Clienții vor putea să primească avertizări legate de consumul crescut și vor putea schimba furnizorul foarte ușor. Sursa rte.ie

? Cresc facturile la Eir 

La numai un an de la ultima creștere a facturilor Eir, clienții vechi sunt loviți cu o nouă creștere. Noii clienți care au semnat contracte cu gigantul telecom de curând nu vor fi afectați de aceste creșteri ale facturilor. Creșterile vor ajunge până la 84 de euro în plus pe an la facturi și vor afecta aproximativ 500.000 de clienți. Prețurile vor crește începând chiar cu această lună. Sursa independent.ie

? Garda crede că incendiul din Inchicore a fost pus la ușa greșită

Garda crede că incendiul care a lăsat o mamă să se zbată între viață și moarte a fost provocat intenționat, iar incendiatorii au greșit ușa. În urma incendiului femeia este în stare critică iar cei trei copii ai ei au fost răniți și ei. Garda crede că ținta era un tânăr care locuia într-un alt complex de apartamente și care ar avea datorii la niște gangsteri locali. Sursa independent.ei

? METEO ?

O zi cu cer variabil și sunt posibile câteva averse de ploaie. Temperaturile maxime ajung la 15 grade.

 

Sursa: accuweather

 

✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE ✝️

Calendarul ortodox: Sf. Apostol Codrat; Sf. Prooroc Iona. Odovania Praznicului Inaltarii Sfintei Cruci

Calendarul romano-catolic: SS. MATEI, ap. şi ev.; Iona, profet

PUBLICITATE

Dan Bălan în Dublin!

Pe 28 octombrie Dan Bălan va încânta publicul din Dublin cu un spectacol live în cel mai celebru club din Dublin: The Wrights Venue.

Biletele se pot procura de pe Eventbrite sau puteți contacta organizatorul Best From Romania.