Uniunea Europeană intră într-o nouă etapă a politicii sale privind migrația și azilul, odată cu aplicarea completă a Pactului privind Migrația și Azilul începând cu 12 iunie 2026. După doi ani de pregătiri și modificări legislative, statele membre trebuie să pună în practică un set amplu de reguli menite să reducă migrația ilegală, să accelereze procedurile de azil și să împartă mai echitabil responsabilitățile între țările UE.
Schimbările vin la scurt timp după acordul politic privind noul Regulament al Returnărilor, care introduce proceduri simplificate pentru returnarea persoanelor fără drept de ședere și permite utilizarea unor centre de returnare în afara Uniunii Europene.
Pentru milioane de cetățeni europeni, inclusiv pentru românii care trăiesc în diferite state membre, reforma este importantă deoarece urmărește să reducă presiunea asupra sistemelor naționale de azil și să ofere reguli mai clare pentru gestionarea migrației.
În ultimii ani, migrația a rămas unul dintre cele mai controversate și dificile subiecte de pe agenda europeană. Deși numărul sosirilor fluctuează de la an la an, multe țări continuă să se confrunte cu întârzieri în procesarea cererilor de azil, lipsă de locuri de cazare și dificultăți în returnarea persoanelor care nu primesc protecție internațională.
Potrivit datelor citate de instituțiile europene, în 2025 au fost înregistrate peste 669.000 de cereri de azil depuse pentru prima dată în statele membre. În același timp, Frontex a raportat peste 178.000 de treceri ilegale ale frontierelor externe ale Uniunii.
De ce a considerat UE necesară reforma sistemului de migrație
Una dintre principalele probleme identificate de Bruxelles este rata redusă a returnărilor.
Într-un trimestru obișnuit, autoritățile europene emit aproximativ 117.500 de ordine de părăsire a teritoriului UE. Cu toate acestea, doar aproximativ 33.860 de persoane sunt efectiv returnate în țările de origine sau de tranzit. Cu alte cuvinte, mai puțin de o treime dintre cei care primesc decizii de returnare părăsesc efectiv Uniunea.
Acest lucru creează o presiune suplimentară asupra sistemelor administrative și judiciare, dar și asupra comunităților locale care trebuie să gestioneze cazuri aflate ani întregi într-o zonă juridică incertă.
În același timp, țările aflate la frontierele externe ale Uniunii, precum Italia, Grecia sau Spania, continuă să suporte cea mai mare parte a presiunii generate de noile sosiri.
Exemple precum insula italiană Lampedusa sau fostul centru de la Moria, în Grecia, au devenit simboluri ale dificultăților întâmpinate de autoritățile locale în perioadele cu aflux mare de migranți.
Procesarea unei cereri de azil presupune verificări de identitate, controale de securitate, traduceri, asistență juridică și interviuri individuale, proceduri care necesită timp și personal specializat.
Controale mai stricte la frontieră și verificări mai rapide
Una dintre cele mai importante schimbări aduse de pact este introducerea unei proceduri obligatorii de verificare înainte de intrarea oficială pe teritoriul Uniunii Europene.
Noile reguli prevăd controale de identitate, securitate și sănătate care trebuie finalizate în termen de șapte zile la frontierele externe. În anumite situații, dacă persoana se află deja pe teritoriul unui stat membru, verificările trebuie realizate în cel mult trei zile.
Totodată, sistemul Eurodac, baza europeană de date privind amprentele digitale, va fi extins. Pe lângă amprente, autoritățile vor putea colecta imagini faciale și alte informații relevante pentru identificare.
Scopul declarat este detectarea mai rapidă a persoanelor care reprezintă riscuri de securitate și reducerea tentativelor de fraudă privind identitatea.
Agenția Uniunii Europene pentru Azil (EUAA) susține că noile reguli vor contribui la armonizarea procedurilor între statele membre, astfel încât șansele de obținere a protecției internaționale să fie similare indiferent de țara în care este depusă cererea.
În același timp, pactul prevede măsuri speciale pentru persoanele vulnerabile, inclusiv victime ale torturii, violenței sexuale sau altor forme grave de abuz, care nu vor putea fi incluse în anumite proceduri accelerate dacă nevoile lor nu pot fi evaluate corespunzător.
Parteneriate externe și centre de returnare în afara UE
Noua strategie europeană pune un accent puternic pe prevenirea migrației ilegale înainte ca persoanele să ajungă la granițele Uniunii.
Bruxellesul intenționează să extindă colaborarea cu țările de origine și de tranzit prin programe de dezvoltare, consolidarea controlului frontierelor și combaterea rețelelor de trafic de persoane.
În plus, persoanele care nu primesc protecție internațională și nu au drept de ședere în UE vor putea fi transferate către așa-numitele centre de returnare amplasate în state terțe considerate sigure.
Aceste măsuri au generat dezbateri intense între organizațiile pentru drepturile omului și autoritățile europene.
Grupurile civice avertizează că aplicarea unor proceduri mai rapide și utilizarea centrelor externe ar putea afecta protecția drepturilor fundamentale ale migranților. De cealaltă parte, oficialii europeni susțin că actualul sistem este prea lent și nu oferă suficiente instrumente pentru gestionarea eficientă a migrației ilegale.
Cum va funcționa noul mecanism de solidaritate între statele membre
O altă schimbare majoră vizează împărțirea responsabilităților între țările Uniunii.
Vechiul sistem bazat pe Regulamentul Dublin stabilea că statul în care un solicitant de azil intra pentru prima dată în UE era responsabil pentru procesarea cererii sale. În practică, acest lucru a însemnat că Italia, Grecia, Malta și Spania au suportat cea mai mare parte a sarcinii administrative.
Noul mecanism introduce un sistem permanent de solidaritate. Statele membre vor putea contribui prin relocarea solicitanților de azil, prin sprijin financiar sau prin alte forme de ajutor logistic și operațional.
Comisia Europeană va avea un rol important în evaluarea situațiilor de presiune migratorie și în stabilirea modului în care este distribuit sprijinul.
Totuși, regula potrivit căreia persoana trebuie să depună inițial cererea în primul stat membru în care ajunge rămâne în mare parte valabilă. Din acest motiv, țările de la frontierele externe vor continua să joace un rol esențial în procesarea noilor sosiri.
Statele membre se confruntă încă cu probleme de implementare
Deși legislația europeană este pregătită să intre complet în vigoare, aplicarea practică ridică în continuare semne de întrebare.
Pentru a respecta termenul-limită din iunie 2026, guvernele au fost nevoite să modifice legi naționale, să angajeze personal suplimentar și să modernizeze sistemele informatice folosite pentru gestionarea migrației.
Comisia Europeană a avertizat însă că mai multe state sunt în întârziere cu unele dintre cele mai importante componente ale reformei.
Un raport publicat luna trecută arată că dezvoltarea noilor sisteme digitale de monitorizare și construirea centrelor necesare pentru procedurile de frontieră avansează mai lent decât era planificat în țări precum Germania, Italia, Grecia, Spania și Cipru.
Lipsa personalului calificat reprezintă o altă provocare. Multe state au nevoie de mai mulți judecători specializați în azil, traducători, experți în identificare și operatori pentru noile baze de date.
Oficialii europeni avertizează că succesul reformei depinde de funcționarea uniformă a sistemului în toate statele membre. Dacă unele țări aplică regulile integral iar altele doar parțial, există riscul apariției unor noi rute de migrație și al unor tensiuni între guverne.
În următoarele luni, atenția se va muta de la negocierile politice la aplicarea concretă a regulilor. Pentru prima dată după mulți ani, Uniunea Europeană va testa dacă poate gestiona migrația printr-un sistem comun, iar rezultatele vor deveni vizibile pe măsură ce noile proceduri încep să fie folosite la frontierele externe ale blocului comunitar.
