Știri 05 octombrie 2018 – Informatia IRL – Portalul de informare al românilor din Irlanda

0

Știri din Irlanda – Informatia IRL

? Adolescentă din Dublin nu a știut că este însărcinată până a născut

Tânăra a născut în bucătărie, dar nu a știut că este însărcinată. Când au început durerile, mama acesteia a crezut că are apendicită.

Într-un documentar RTE intitulat The Rotunda, Milaois Murphy de 18 ani, povestește cum mama ei Victoria, era convinsă că are apendicită până când i s-a rupt apa în bucătăria casei din apropiere de Phoenix Park.

În timp ce ambulanța era pe drum crezând că vine la o adolescentă cu dureri severe de stomac, adolescenta a născut prematur o fetiță de numai 26 de săptămâni.

Sursa dublinlive.ie

? A lucrat 8 ani în armată și acum este fără adăpost

A lucrat ca militar în armată timp de 8 ani, iar acum locuiește într-o mașină VW Bora în zona Shankill. Terry O’Reilly, crede că s-ar putea să nu treacă de această iarnă dacă situația ei nu se îmbunătățește.
Ea spune că a încercat totul în peste un an de când nu mai are unde locui, iar cei de la Consiliul Local Dublin, i-au sugerat să rămână însărcinată dacă vrea să primească o locuință socială.

Femeia dă vina pe politica guvernului condus de Leo Varadkar și chiar are cuvinte grele la adresa lui. Spune că dacă s-ar întâlni cu Primul Ministru i-ar spune să-și dea demisia nu înainte de a-l lăsa să știe ce ar face ea cu banii pe care el îi cheltuie pe camerele scumpe de hotel unde stă el.

Terry a lucrat 8 ani în armată, după care a mers la colegiu și a urmat un curs de horticultură, domeniu unde lucrează și acum de când a devenit persoană fără adăpost.

Sursa dublinlive.ie

? Directorul victima unei răzbunări pornografice

Elevii unei școli din estul Irlandei au început să-și trimită unul altuia imaginea directorului școlii dezbrăcat. Garda a început o anchetă, dar subliniază că directorul nu a făcut nimic rău, iar oricine a trimis fotografia poate fi condamnat pentru hărțuire sub incidența actului de justiție Non-Fatal Offences Against the Person Act 1997.

Din primele informații se pare că fotografia a intrat inițial în posesia unui adult după care a ajuns la un elev, elev care a trimis-o mai departe la colegi, ea devenind virală în școală.

Chiar și elevii care au trimis fotografia pot fi acuzați de hărțuire spune Garda, care mai adaugă că nu au primit încă o plângere oficială.

Sursa independent.ie

? Câteva femei au aflat că aveau cancer dar doctorii nici nu le-au spus acest lucru

Scandalul testelor de cancer se adâncește zi de zi. Câteva femei au aflat că deși inițial s-a descoperit că aveau cancer ele nu au fost niciodată informate de acest diagnostic de către doctori. Ele au aflat abia după ce a început o investigație în cazul testelor greșite. Scandalul testelor de cancer continuă cu noi dezvăluiri

Unele femei diagnosticate cu cancer, aparent ar fi fost chiar tratate de cancer, dar ele nu știau că sunt tratate pentru cancer pentru că nu le-a fost niciodată comunicat diagnosticul.

Sursa independent.ie

? 4 luni de închisoare pentru un bărbat fără adăpost

Bărbatul fără adăpost care cerșea în Cork a fost arestat pentru că avea asupra sa un cuțit.

Bărbatul a susținut în fața judecătorului că purta cuțitul la el pentru protecția lui și că era sătul ca oamenii să-i fure tot timpul ceașca în care strângea banii din cerșit.

Judecătorul Kelleher a spus că să ai asupra ta un cuțit în centrul orașului Cork este o infracțiune gravă și a dat o sentință cu închisoarea.

Garda spune că bărbatul chiar dacă spune că purta cuțitul pentru protecția proprie, poate fi un pericol pentru ceilalți pentru că înainte cu trei zile a fost descoperit în stare avansată de ebrietate. Sursa breakingnews.ie

VREI SĂ DONEZI PENTRU INFORMATIA IRL? O POȚI FACE MAI JOS.

Dacă vrei să donezi o singură dată, apasă pe butonul Donate mai jos și alege suma pe care vrei să o donezi. Va fi o singură plată, fără recurență lunară

Dacă vrei să donezi lunar, alege suma pe care vrei să o donezi și apasă butonul subscribe.
Dacă vrei să anulezi plata lunară, intră în contul tău de Paypal și oprește plata recurentă.



? METEO IRLANDA ?Știri din România – Informatia IRL?? Decizie majoră la Kaufland. Este primul lanț de retail care face acest lucru în România Retailerul german Kaufland a inaugurat primul magazin din România care este reorganizat după o strategie anti-plastic. Astfel, au fost eliminate peste 90% din materialele consumabile de plastic de unică folosință și înlocuite cu materiale 100% biodegradabile sau compostabile.

Începând de joi, magazinul Kaufland din București, str. Barbu Văcărescu, este primul magazin din România al unui retailer, în care se materializează o strategie anti-plastic, anunță retailerul.Astfel, au fost eliminate peste 90% din materialele consumabile de plastic de unică folosință și înlocuite cu materiale 100% biodegradabile sau compostabile.
Materialele biodegradabile au în compoziție trestie de zahăr sau amidon de porumb și se descompun sub acțiunea microorganismelor. Cele compostabile sunt automat biodegradabile, iar resursele din care au fost făcute pot fi descompuse prin compostare.
Schimbările sunt implementate în cadrul raioanelor de brutărie, legume-fructe, la vitrinele cu servire asistată etc, unde articolele consumabile (ambalaje, folii etc) sunt 100% biodegradabile. De asemenea, și sacii de gunoi din parcare au fost înlocuiți cu alternative sustenabile.?? Şeful Interpol Costa Rica: Udrea şi Bica sunt în arest, autorităţile române au două luni să obţină extrădarea Elena Udrea şi Alina Bica vor sta două luni în arest preventiv, perioadă în care autorităţile române trebuie să obţină extrădarea lor. Extrădarea nu e împiedicată de faptul că Elena Udrea are un copil născut în Costa Rica, a declarat şeful Interpol Costa Rica, Gustavo Chinchilla.Udrea şi Bica au depus cerere de azil, dar nici acea cerere nu împiedică operaţiunea de extrădare, potrivit sursei citate.
“Elena Udrea are ordin de reţinere internaţională pentru mită şi abuz în serviciu, Elena Udrea a fost la un moment dat în România ministrul turismului.La ora 2.00, a fost reţinută Alina Bica, are o notă roşie în baza Interpol, pe Alina Bica au acuzat-o de corupţie, la un moment dat a fost şefa DIICOT.Ambele sunt reţinute la noi, sunt în detenţie preventivă, se aşteaptă ca procesul de extrădare să fie pus în aplicare imediat. Sursa digi24.ro?? Sindicaliștii cer anularea ordinului prin care 4.000 de posturi din învăţământ „vor fi reduse” Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) îi cere premierului Viorica Dăncilă să anuleze ordinul ministrului Educaţiei prin care 4.000 de posturi din învăţământ „vor fi reduse”, arătând că a fost emis fără consultarea sindicatelor reprezentative şi că „afectează grav stabilitatea relaţiilor de muncă”.O delegaţie a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, formată din 25 de persoane, din cadrul Biroului Operativ şi Colegiului Naţional al Liderilor, a participat, miercuri, la discuţii cu secretarul de stat din Ministerul Educaţiei Naţionale Florian Lixandru şi cu director general al Direcţiei de Buget Finanţe Patrimoniu şi Investiţii MEN, Mihai Păunică, potrivit unui comunicat de presă transmis de FSLI.?? Călătoria cu taxiul în București se scumpește Călătoria cu taxiul prin Bucureşti se scumpeşte cu 30 de bani, la toate companiile. De la 1 noiembrie, taximetriştii vor cere aproape 2 lei pe fiecare kilometru parcurs în timpul zilei şi cu minim 30 de bani mai mult, în timpul nopţii. Unii operatori practică deja noile tarife. Principalele motive invocate de sindicatul taximetriştilor sunt preţul carburanţilor şi majorarea salariilor. Este doar prima etapă de scumpire. Administratorii companiilor de taxi vor preţuri şi mai mari în perioada următoare.Un leu şi 99 de bani pe fiecare kilometru parcurs ziua, respectiv 2 lei şi 29 de bani pentru aceeaşi distanţă, noaptea. În opinia sindicatului taximetriştilor şi a majorităţii oficialilor companiilor, de la 1 noiembrie, acestea vor fi tarifele minime de călătorie cu taxiul prin Bucureşti. Sursa digi24.ro?? Surse: Cele 7 modificări cerute de Comisia de la Veneția cu privire la Legile Justiției Avertismentele oficialilor europeni cu privire la situaţia justiţiei din România produc primele efecte la Bucureşti.Ministrul Tudorel Toader a anunţat că a scris o ordonanţă de urgenţă care va modifica cele trei legi ale Justiţiei, în acord cu recomandările comisiei de la Veneţia.Chemat imediat la raport de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Justiţiei a insistat că ordonanţa nu va cuprinde tema amnistiei şi graţierii cerută public de unii lideri guvernamentali..După răspunsurile date la Strasbourg şi în faţa Comisiei de la Veneţia, Tudorel Toader a anunţat că trimite la CSM pentru avizare o ordonanţă de urgenţă care să modifice unele articole din legile justiţiei.Imediat a fost chemat la o discuţie de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.? METEO ROMÂNIA ?Știri Internaționale – Informatia IRL? Moment penibil pentru Donald Trump. Cum a fost surprins în timp ce urca în avion. VIDEO Se întâmplă și la case mai mari! A demonstrat-o președintele american Donald Trump, care și-a făcut intrarea în aeronava Air Force One cu o bucată lungă de hârtie igienică lipită de talpa pantofului piciorului stâng.Trump a avut o săptămână de foc, traversând națiunea în lung și-n lat susținând discursuri în statele pe care le-a vizitat. Tocmai de aceea, s-a grăbit extrem de tare joi seară să ia avionul spre casă.Doar că, în timp ce se grăbea să urce la bordul aeronavei, Trump a dat dovadă de neglijență și a arătat în toată splendoarea lui suvenirul agățat de talpa pantofului: o bugată de hârtie igienică care flutura cu fiecare pas făcut.Momentul a fost surprins de un martor prezent la fața locului, iar imaginile au devenit virale.? Rusia, acuzată că a organizat atacuri cibernetice în Olanda și Marea Britanie, SUA şi Canada Curg condamnările la adresa Rusiei, acuzată că stă în spatele unei serii de atacuri cibernetice în Occident. Uniunea Europeană a denunţat un “act agresiv”, iar NATO a cerut Moscovei să abandoneze “comportamentul iresponsabil”.Olanda și Marea Britanie, apoi Statele Unite şi Canada au anunţat că au fost ţintele unor atacuri cibernetice, în care au fost implicaţi spioni ai Rusiei. Olanda a expulzat patru cetăţeni ruşi, iar Departamentul de Stat american a inculpat alţi şapte.Secretarul General al NATO a transmis un avertisment fără echivoc Moscovei. Totul după ce a ieşit la iveală faptul că spionii ruşi au fost implicaţi în atacuri cibernetice de amploare în Marea Britanie, Olanda, Statele Unite, Canada şi Australia..Sursa protv.ro? Manual de educație sexuală scris de un preot, aspru criticat. ”Face trimitere la cultura violului” O şcoală din Polonia este în centrul unui scandal uriaş, din cauza unui manual de educaţie sexuală. Din cartea scrisă de un preot francez, elevii de clasa a 8-a au aflat că fetele care se îmbracă provocator sunt vinovate în caz de abuz.Dar dacă ajung să fie hărţuite, elevele sunt sfătuite să fie “bune şi respectuoase” şi să nu arate dezgust.Una din lecţiile manualului de educaţie sexuală propune întrebarea: “Cum să-i spui NU şefului sau profesorului tău?” Mai jos, apare o variantă de răspuns, scrisă cu litere îngroşate: ”În primul rând, trebuie să-l tratezi cu respect”.“Apoi, dacă insistă, fă o rugăciune pentru sufletul lui”, sugerează autorul.Învăţămintele i-au indignat pe unii elevi de clasa a 8-a, care au arătat manualul părinţilor..Sursa protv.ro? Bărbat eliberat dintr-o magazie fără ferestre, unde a fost sechestrat timp de 40 de ani Un bărbat a fost eliberat dintr-o magazie de câțiva metri, unde se crede că a fost sechestrat timp de 40 de ani.Anchetatorii din Marea Britanie au indicii că bărbatul a fost închis în camera minusculă, fără ferestre, pe când avea doar 18 ani, în 1978. Când a fost descoperit, era speriat și extrem de surprins să fie eliberat, relatează Metro.În camera în care a fost ținut captiv, au fost găsite o saltea murdară, un scaun, un televizor, o bucată de mochetă veche și un calorifer electric nefuncțional.Bărbatul, care este acum în vârstă de 58 de ani, a fost preluat de autorități, care urmează să-l interneze într-o instituție specializată.

A man suspected of being held a slave for more than 40 years has been rescued from a shed in a case that has shocked investigators. https://t.co/SKYamE1lQk

— news.com.au (@newscomauHQ) October 4, 2018

? Moscova acuză Washingtonul că face experimente cu arme biologice
Rusia a acuzat, joi, Statele Unite ale Americii că fac în secret experimente cu arme biologice într-un laborator în Georgia, precizând că în urma experimentelor au murit cel puţin 70 de cetăţeni georgieni, scrie News.ro.Potrivit ruşilor, experimentele se fac la centrul Richard-Lugar, inaugurat în 2011 în localitatea Alekseevka şi finanţat de Pentagon.Angajaţii americani care lucrează acolo au imunitate diplomatică şi nu pot fi controlaţi de autorităţile georgiene, se arată într-un raport al armatei ruse, prezentat într-o conferinţă de presă la Moscova. Armata precizează că s-a bazat pe informaţii oferite de Igor Giorgadze, ministru georgian al Securităţii Statului în perioada 1993-1995. Sursa digi24.ro♏️ HOROSCOP ♉️ BALANŢĂ: Poate-o să acceptaţi invitaţia la plimbare, luaţi ce vă trebuie pentru drum şi or să vă-nsoțească şi niscaiva prieteni. O să intraţi la cheltuială, c-aveţi nişte lucruri obligatorii pe care trebuie să le luaţi şi chiar se ivesc cele mai fericite ocazii – pot fi şi la mâna a doua, lucrurile.SCORPION: E momentul să mai schimbaţi câte ceva la-nfațișare, abordaţi o nouă frizură, vestimentaţia, mai încercaţi şi alte stiluri. V-au rămas nişte treburi neterminate, poate şi o relaţie mai are vreun aspect de corectat, şi o să meargă totul strună, să fiţi în armonie cu voi şi cu cei din jur.SĂGETĂTOR: O să mai îndreptaţi câte ceva la sănătate, luaţi un tratament, poate naturist, că pare puţin altfel şi o să căpătaţi puteri. Vă pregătiţi de drum, vine cineva să vă ia, sau vă-ntâlniţi la destinaţie. Oricum, o să vă bucuraţi de plăcerea drumului şi de sejur, de anturaj.CAPRICORN: Se poate să desfăşuraţi nişte activităţi în particular şi să vă sincronizaţi cu cei din grup, să fie un beneficiu colectiv. Pot fi ceva mondenităţi la care să vă-nscrieți, să vedeţi ce mai e nou, poate daţi şi de vreun sponsor pentru proiectele voastre şi o să rămâneţi conectaţi la sferă socială.VĂRSĂTOR: O problemă de sănătate o să vă cam dea peste cap dacă nu interveniţi la timp şi eficient, şi e momentul să vă şi odihniţi. Încă mai aveţi nişte lucruri de dovedit la slujbă, în sfera carierei. E o concurenţă pe care trebuie s-o învingeţi şi o să fiţi declaraţi câştigători.PEŞTI: Poate mai faceţi rost de nişte bani şi-o să puteţi da o fugă până la rudele care nu locuiesc prea departe, să fixaţi nişte amănunte. Sunt nişte locuri pe care-aţi vrut mai demult să le vizitaţi şi-acum a venit momentul pentru c-aveţi cu cine şi unde să vă cazaţi – e de mers, c-o să vă remontaţi.BERBEC: E cineva care vrea să vă-ntâlniţi şi în alt mediu, să se vadă dacă vă plac aceleaşi lucruri, oameni, sau sunteţi prea diferiţi. Poate vă puneţi de acord cu un angajator, un sponsor, să lucraţi la un proiect care-o să v-aducă avantajele la care visaţi de multă veme.TAUR: Poate plecaţi pe undeva cu treabă şi o să luaţi o gură de aer proaspăt. O să îmbinaţi utilul cu plăcutul. Se poate să vă faceţi încet-încet altă părere despre cineva în care vă puseserăţi speranţa de căsătorie, dar – surpriză e că vă-nșelați – tot vă puteţi căsători.GEMENI: Poate faceţi o curăţenie generală. Mai scoateţi din lucrurile care va ocupa locul degeaba prin dulapuri şi puneţi în valoare nouă garderobă de sezon. O să tot primiţi invitaţii de mers în vizită, în plimbare, şi-n funcţie de timp plecaţi de azi ca să staţi o zi, două, cât va ţine buzunarul.RAC: E cineva care o să-şi încerce încă o dată norocul, să vă cucerească, să vă intre-n grații, că prima dată aţi fost indiferenţi. Se poate să fiţi gazde zilele astea, dacă nu plecaţi în excursie şi o să vă întreţineţi cu rudele şi cu prietenii care vă trec pragul, o să ieşiţi şi la plimbare, în vizite.LEU: O să puteţi repara o căsnicie, o relaţie sentimentală şi să vă-ntelegeți şi mai bine decât pân-acum. O să mai faceţi nişte modificări pe-acasă, reamenajaţi interiorul, mai construiţi ceva pe lângă, vreun spaţiu de depozitare, pivniță, o magazie, sau văruiţi, zugrăviţi.FECIOARĂ: Poate vă daţi întâlnire cu cineva care e pe lungimea voastră de undă şi o să vă asortaţi frumos din mers şi să vă fie bine împreună. E de insistat pe lângă şefi să vă dea banii ăia în plus pe care vi i-au promis şi să vă susţină şi cu alte lucruri care v-ar uşura munca, n-ar fi mofturi.✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️Ortodoxe
Sf. Mc. Haritina; Sf. Cuv. Daniil şi Misail de la Mănăstirea TurnuGreco-catolice
Sf. HaritinaRomano-catolice
Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo LongoSfânta Muceniţă Haritina este pomenită în calendarul creştin ortodox la 5 octombrie.Sfânta Haritina a trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305) şi, rămânând orfană de mică, a fost crescută de un creştin evlavios pe nume Caludie.Pentru că a dorit să trăiască o viaţă retrasă de lume în rugăciune şi linişte, cel care a crescut-o i-a zidit o casă în care vieţuia aşa cum şi-a dorit, făcându-se pildă de credinţă şi de viaţă plăcută lui Dumnezeu.Denunţată autorităţilor că este creştină şi slujeşte lui Hristos, Sfânta Haritina a fost adusă în faţa guvernatorului. A fost supusă la multe chinuri şi aruncată fiind în mare cu o piatră mare legată pe umerii săi, Sfânta Muceniţă Haritina a umblat desculţă pe mare ca şi când ar fi mers pe un drum obişnuit. A fost din nou prinsă de chinuitori şi supusă la alte cazne.A murit după o grea suferinţă iar Claudie, care o crescuse pe Sfântă ca pe fiica sa, a luat cinstitul şi prea chinuitul ei trup, cu plângere şi cu bucurie, şi l-a îngropat.Tot astăzi sunt pomeniţi Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu.Sfântul Cuvios Daniil Pustnicul a trăit la începutul secolului al XVII-lea, alegând să urmeze lui Hristos pe calea monahală în Mănăstirea Cozia, fiind duhovnic al obştii monahale de aici.Pentru că dorea o viaţă mai îmbunătăţită, a ieşit din mănăstire cu binecuvântarea stareţului şi a trecut peste Olt, oprindu-se sub muntele Cozia.Cunoscând dinainte locurile acelea şi-a ales unul ca să-şi poată săpa o peşteră. Peştera ce şi-a făcut-o Sfântul Cuvios Daniil este bine aşezată, cu vedere spre soarele de amiază, atunci când căldura lui este mai puternică, spre a usca umezeala scoasă de stâncile nisipoase, făcându-i şi o ferestruică pentru o mai grabnică zvântare, îndreptată cu gura sa către adierea făcută dinspre Olt.Şi-a rânduit cu mare înţelepciune viaţa pustnicească, ştiind bine de ispitele peste măsură ale ei şi cunoscând petrecerea cea mai presus de fire a sfinţilor părinţi, care urmau în trup vieţii îngereşti. Numai aşa putea să rabde nemăsurata asprime a iernilor, zăduful secetoaselor veri, foametea care umblă necontenit a lovi şi a răni pântecele, care pe oricine îl fac a se deznădăjdui de viaţa sa. Douăzeci de ani a petrecut acolo în astfel de pătimiri şi grele nevoinţe.S-a făcut însă iscusit în războiul duhovnicesc şi pentru aceasta mulţi părinţi veneau la dânsul ca să-l întrebe despre ispitele şi gândurile pe care le întâmpinau şi se foloseau de iscusinţa lui şi de subţirimea vederii sale. Aşa a devenit părinte al sihaştrilor şi al călugărilor.Alături de el a vieţuit şi ucenicul său, Cuviosul Misail, care îl sprijinea şi îl ajuta, văzându-l mereu luminat şi senin la suflet. Cuviosul Misail a intrat în Mănăstirea Cozia de tânăr, petrecându-şi viaţa în smerenie şi în iubire desăvârşită de aproapele şi de Dumnezeu.La Cozia, l-a cunoscut pe Sfântul Cuvios Daniil, deci formarea duhovnicească a Cuviosului Misail este legată cu desăvârşire de părintele său duhovnicesc, din această cauză obştea l-a găsit vrednic de hirotonie, pentru împlinirea menirii sale de duhovnic şi povăţuitor.Cu voia stareţului de la Cozia, dar şi cu acordul povăţuitorului său, a ieşit din mănăstire şi s-a aşezat lângă cuviosul Daniil, într-o peşteră alăturată.Mai târziu în acest locuri, mai jos de peşterile cuvioşilor, a fost zidită o biserică mică de lemn, cu catapeteasmă sculptată împodobită cu icoane, cu hramul Intrării în Biserică a Maicii Domnului.Egumen a fost pus Cuviosul Misail, iar sihaştrii care pustniceau în acei munţi veneau sâmbăta şi duminica şi participau la Sfânta Liturghie.Unii dintre aceştia şi-au făcut chilii de lemn în jurul peşterilor celor dintâi pustnici, iar prin zidirea bisericuţei a fost întemeiată “Sihăstria lui Daniil şi Misail”.În jurul anului 1676, în locul bisericuţei de lemn a fost zidită una mai mare de piatră, iar atunci când s-a început construcţia la temelia altarului au fost puse sfintele moaşte ale celor doi cuvioşi, Daniil şi Misail, lăsând ca adevărate mărturii despre ei inscripţiile “Daniil duhovnicul” şi “Misail nacealnicul”. (surse: vol. “Vieţile Sfinţilor”; https://arhiepiscopiaramnicului.ro) AGERPRES