Știri din Irlanda – Informatia IRL
? Bărbat înjunghiat în centrul Dublinului
Bărbat de 29 de ani, înjunghiat în centrul DublinuluiAutoritățile au pornit o anchetă după ce un bărbat a fost înjunghiat în Dublin sâmbătă noaptea în jurul orei 11.45pm.
Bărbatul de 29 de ani a suferit mai multe răni prin înjunghiere la podul O’Donovan Rossa în apropiere de Merchants Quay.
Acesta a fost transportat la spitalul St. James unde starea lui este descrisă ca fiind stabilă.
Până acum nu există informații că autoritățile ar fi arestat pe cineva în acest caz, dar fac apel la posibilii martori care au asistat la incident să contacteze Kevin Garda Station la nr. de telefon 01 6669400 sau linia confidențială Garda la numărul gratuit 1800 666 111.
Sursa rte.ie
? Un pensionar a fost descoperit decedat, de câtre nepoata acestuia
Bătrân descoperit decedatGarda investighează cauzele morții unui pensionar care a fost descoperit decedat în propria casă de către nepoata acestuia.
Casa din Faugher, Portnablagh, unde bărbatul de 84 de ani a fost găsit decedat, a fost izolată de autorități pentru a facilita desfășurarea anchetei.
Familia spune că l-a vizitat pe bătrân cu o seară înainte. După primele informații nu sunt urme de agresiune.
Sursa independent.ie
? Festivalul berii din Cork anulat
Festivalul Berii din Cork anulatOktoberfest Beag beer festival din Cork a fost anulat, cu o săptămână înainte de deschidere.
Promotorul evenimentului Daryl Cronin dă vina pe VFI (Vintners Federation of Ireland) care s-a opus vehement organizării festivalului.
Acesta spune că anularea nu are nimic în comun cu anularea unui festival similar în Belfast și mai spune că festivalul era unul așteptat cu interes de localnici și turiști, 15.000 de bilete fiind deja vândute în avans.
Daryl Cronin spune că a fost frustrat intenționat și că orașul Cork ar trebui să gândească unitar când e vorba de festivalurile din oraș și ar trebui să atragă unele noi.
Sursa irishexaminer.com
? Primarul orașului Galway a fost lovit în față când a încercat să ajute o femeie atacată
Primarul orașului Galway, lovit în față, după ce a sărit în ajutorul unei femei.Primarul orașului Galway, Niall McNeilus, spune că este șocat de lipsa de spirit civic a trecătorilor după ce a sărit în ajutorul unei femei atacate în centrul orașului în weekend.
El însuși a fost lovit în față când a sărit să o ajute pe femeie, dar spune că partea cea mai deranjantă e că trecătorii în loc să ajute, filmau incidentul.
Ambii, femeia și primarul, nu au fost grav răniți și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Un bărbat a fost arestat și un dosar a fost trimis la DPP.
? Teatrul de păpuși din Dublin se închide
Lambert Puppet Theatre din Dublin, a anunțat că se închide din cauza problemelor financiare.
Teatrul care se află în Monkstown, a fost deschis în 1972 și este singurul teatru de păpuși construit special pentru astfel de spectacole în Irlanda.
Cu toate acestea, directorul Liam Lambert, a anunțat că acesta se va închide.
Acesta spune că decizia a fost cea mai grea decizie care a trebuit să o ia vreodată dar din păcate a fost forțat din motive financiare.
Directorul a dat de înțeles că va mai organiza spectacole de teatru cu păpuși, dar nu în locația special destinată acestora din Monkstown.
“Dacă nu închid teatrul, compania va intra în faliment și asta înseamnă că spectacolele se vor opri.
Spectacolele live sunt foarte, foarte imponte pentru mine… în special în aceste zile, când copiii au iPads și toate celelalte.
Să continuăm să facem spectacole live, este viitorul teatrului de păpuși”, a spus Liam Lambert.
? METEO IRLANDA ?
Știri din România – Informatia IRL
?? Dragnea răspunde la acuzaţiile Gabrielei Firea. “Urmează o discuţie serioasă”
Liderul PSD i-a dat duminică seara replica primarului Capitalei.
După ce Gabriela Firea l-a atacat dur pe şeful ei de partid şi i-a cerut să facă “un pas lateral”, Dragnea a reacţionat duminică seara. “Am aflat la televizor săptămâna asta”, a spus el, despre criticile primarului, negând că ar spiona-o pe Gabriela Firea.
″Încerc să nu răspund la atacuri personale”, a spus Dragnea. “Urmează o discuţie serioasă despre asta, în partid”, a declarat liderul PSD despre măsurile pe care le va lua, precizând că nu e adeptul “pedepselor”.
“Nu există nicio decizie unilaterală, impusă. Nu poţi să iei decizii singur”, a replicat Dragnea, acuzat de Firea că ia decizii “unilateral”.
“Sunt convins că 10 august instituţiile statului nu au greşit cu nimic. Jandarmii şi-au făcut datoria, au respectat legislaţia, regulamentele. Sunt elemente care indică o tentativă de lovitură de stat, au fost finanţate extern”, a comentat Dragnea protestul din 10 august. “Au fost organizaţi paramilitar, au provocat întruna jandarmii”. Sursa protv.ro
?? Firea: Dragnea „ar vrea să mă mazilească, dar cu mâna altora”
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, îi dă replica președintelui PSD, Liviu Dragnea. „Nu vrea ca eu să am realizări”, a spus ea la Antena 3.
S-a întâmplat după un interviu de două ore cu Liviu Dragnea, la același post de televiziune.
„Am simțit o ușoară amenințare din partea domnului Dragnea, dar sunt obișnuită cu acest lucru”, a spus ea.
„Ar vrea să mă mazilească, dar cu mâna altora”, a adăugat ea.
„L-am ascultat pe Liviu Dragnea și pot să spun că mi-a dat dreptate în totalitate în această seară. E un lucru bun. Și direct și implicit prin toate afirmațiile făcute, mi-a dat dreptate. Eu nu am făcut niciodată afirmația potrivit căreia PSD-ALDE nu mai trebuie să fie la guvernare sau în Parlament să destructurăm actuala majoritate. A fost chiar invers”, a spus Firea. Sursa digi24.ro
?? Cum a fost posibil ca blocul din sectorul 5 să fie construit fără niciun act. Dezvoltatorul, apropiat al Clanului Cămătarilor
La 40 de ore de la incendiul care a lăsat pe drumuri 150 de oameni în sectorul 5 al Capitalei, autoritățile nu au nici un răspuns legat de statutul clădirii.
Autorităţile nu spun cum a fost posibil ca un dezvoltator să poată construi un asemenea imobil, aproape lipit de casele învecinate și să vândă apartamentele fără acte de proprietate. Potrivit unor surse din administrație, dezvoltatorul imobiliar implicat în acest scandal ar mai avea și alte blocuri asemănătoare, ilegal ridicate.
Locatarii blocului distrus spun că nu există autorizaţie de construire. Surse din Primăria Sectorului 5 susţin că dezvoltatorul Ilie Ioniţă ar fi fost amendat de inspectoratul de stat în construcţii, care a cerut oprirea construcţiei, încă de acum 5 ani. De cealaltă parte, Primăria Sectorului 5 condusă la acea vreme de Marian Vanghelie şi în ultimii 2 ani de Daniel Florea, nu a luat nicio măsură, deşi locatarii le-au cerut sprijinul.
Până acum nici Primăria, nici Inspectoratul de Stat în Construcţii şi nici Poliţia Locală, cea responsabilă de disciplina în construcţii, nu au lămurit oficial situaţia imobilului. Cel care a construit blocul care a ars, a mai ridicat şi alte clădiri. În comuna Bragadiru, Inspectorul PRO descoperea în aprilie 2018 ca Ilie Ioniţă, cunoscut ca Ilie Zorilă, a vândut apartamente într-un bloc care nu era racordat la curent electric. Sursa protv.ro
?? Incendiu la o fermă de porci din Brăila, afectată de pesta porcină
Pompierii din Brăila intervin luni dimineaţă pentru stingerea unui incendiu la ferma Romsoci din Tichileşti, unde erau 35.000 de porci, înainte de confirmarea pestei porcine africane. După confirmarea bolii, în fermă a început acţiunea de sacrificare a porcilor.
Un paznic a anunţat luni dimineaţă un incendiu la o fermă din Tichileşti.
Trei maşini de intervenţie s-au deplasat la locul incendiului, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brăila, colonel Ştefan Stoian.
Din primele date, focul se manifestă într o hală a fermei Romsoci din Tichileşti unde sunt circa 10.000 de porci mici.
După stingerea incendiului, pompierii vor stabili cauzele şi vor fi evaluate pagubele.
Sursa: News.ro
?? Mesajul lui Klaus Iohannis de Anul Nou Evreiesc
Preşedintele Klaus Iohannis urează comunităţii evreieşti, în mesajul cu prilejul Anului Nou Evreiesc, zile luminoase şi început rodnic în toate lucrurile care pot fi realizate împreună, pentru binele comun, apreciind că este un bun prilej “de a reflecta, cu solidaritate şi responsabilitate, la rolul ce ne revine fiecăruia, în familie şi în societate”.
Mesajul şefului statului:
„Am bucuria să adresez conducerii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti şi membrilor Comunităţilor Evreieşti din România salutul meu călduros însoţit de urări de prosperitate şi pace în Noul An Evreiesc, Roş Haşana.
Roş Haşana ne oferă un bun prilej de a fi împreună şi de a reflecta, cu solidaritate şi responsabilitate, la rolul ce ne revine fiecăruia, în familie şi în societate.
Să cinstim memoria înaintaşilor şi să transmitem noilor generaţii valorile de respect, dialog şi toleranţă, ca fundamente ale unei bune convieţuiri.
Vă doresc zile luminoase şi început rodnic în toate lucrurile pe care le putem realiza împreună, pentru binele comun.
«Shaná Tová»!”
? METEO ROMÂNIA ?
Știri Internaționale – Informatia IRL
? Atac cu cuțitul la Paris. 7 persoane au fost rănite, iar agresorul a fost arestat
Şapte oameni au fost răniţi, dintre care patru grav, duminică seara la Paris, după ce au fost atacaţi de un bărbat înarmat cu un cuţit şi o bară de fier, care a fost arestat, transmite AFP.
“Nimic nu permite a reţine la acest moment caracterul terorist al acestor agresiuni”, potrivit unei surse apropiate anchetei.
Atacatorul a fost reţinut de un echipaj al Brigăzii Anti-Crimă, a precizat o sursă din poliţie, Agerpres.
AFP
Potrivit AFP, incidentul a avut loc cu puţin timp înainte de ora locală 23,00, în arondismentul 19, din nordul Parisului, pe cheiul canalului Ourcq.
Şapte persoane au fost rănite, dintre care patru grav, printre acestea fiind şi doi turişti englezi. Un martor este de asemenea în stare de şoc, au precizat mai multe surse.
? Rusia acuză Statele Unite că ar fi lansat bombe cu fosfor într-o provincie din Siria
Armata rusă acuză Statele Unite că ar fi lansat bombe cu fosfor în provincia siriană Deir al-Zor.
Potrivit agențiilor TASS și RIA, oficialii ruși susțin că două avioane americane F-15 au lansat sâmbătă bombe cu fosfor în Siria. Loviturile au ţintit satul Hadjin, unde au provocat incendii, dar sursele militare ruse nu deţin informaţii despre eventuale victime, informează Agerpres.
La începutul săptămânii, preşedinte american Donald Trump a avertizat Guvernul sirian şi pe aliaţii acestuia, Iranul şi Rusia, cu privire la un atac „nechibzuit” în provincia Idlib, aflată sub controlul rebelilor.
Într-o postare pe Twitter el a avertizat cu privire la „o gravă eroare umanitară” în care ar putea fi ucişi foarte mulţi oameni.
ONU a afirmat că o asemenea campanie ar putea avea consecinţe dezastruoase pentru mii de civili. Departamentul de Stat american a avertizat luni că Washingtonul ar putea răspunde oricăror atacuri chimice din partea Guvernului sirian sau a aliaţilor săi.
Sursa protv.ro
? Mama lui Meghan Markle, în vizite secrete la Londra. A venit de urgență din SUA să-și calmeze fiica
Doria Ragland, mama ducesei de Sussex, a efectuat mai multe vizite secrete și de urgență în Marea Britanie, pentru a-și consola fiica, după ce tatăl lui Meghan Makle a lansat o serie de atacuri dure la adresa acesteia.
După ce, în ultima perioadă, Thomas Markle și-a atacat în mod repetat fiica, pe motiv că nu dorește să îl contacteze, mama lui Meghan a zburat din Los Angeles pentru a fi alături de ea, potrivit unor surse citate de Daily Mail.
Una dintre aceste vizite a avut loc în luna iulie, când Doria Ragland a fost primisă de ducele și ducesa de Sussex la locuința in Oxfordshire.
„Vizita a fost total neplanificată. Doria este alături de Meghan prin toată această perioadă de scandaluri cu Thomas”, a spus sursa.
Thomas Markle, tatăl lui Meghan, a susținut într-un interviu că i-ar fi închis telefonul prințului Harry, după o conversație aprinsă care a avut loc înainte de nuntă. Acela ar fi fost momentul în care ducesa ar fi decis să rupă legăturile cu el, potrivit bărbatului de 74 de ani. Sursa protv.ro
? Susţinătorii preşedintelui Moldovei spun că accidentul ar fi fost un atentat
Presedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost implicat într-un accident de circulație și a ajuns la spita, iar susţinătorii săi sugerează că a fost un atentat.
Liderul grupului PSRM din Consiliul Municipal Chişinău, Ivan Ceban, a cărui maşină a fost lovită acum trei zile, sugerează că ar putea exista o legătură cu accidentul în care au fost implicate duminică două maşini din coloana prezidenţială a lui Igor Dodon, relatează Radio Chişinău.
″E bine tot ce se termină cu bine, chiar şi în situaţiile cele mai periculoase şi neplăcute. Important e să ieşim teferi din accidentele care se produc. Mai ales din cele care se produc nu din vina noastră… Este ciudat că la distanţă de trei zile, după ce a fost lovită maşina cu care mă deplasam regulamentar, împreună cu şoferul, a fost accidentat serios şi automobilul preşedintelui ţării. Nu suntem conspirologi, dar înţelegem să fim mai atenţi şi mai precauţi de acum încolo, în general şi în particular. Mai precauţi şi mai cu încredere în cauza noastră, de a duce la un bun sfârşit tot ce avem de înfăptuit″, a scris Ceban pe pagina sa de Facebook. Sursa protv.ro
? Extrema dreaptă ar putea obţine un scor istoric la alegerile din Suedia. “Rădăcini naziste”
Suedezii au votat, duminică, într-o rundă de alegeri generale care măsoară pulsul societății, pentru prima oară de când țara și-a deschis porțile unui val masiv de imigranți.
Blocul de centru-stânga a obţinut 41% din voturi la alegerile parlamentare desfăşurate duminică în Suedia, în timp ce alianţa de centru-dreapta a întrunit 40,1% din sufragii, iar partidul naţionalist Democraţii Suedezi 16,9%, arată un sondaj la ieşirea de la urne difuzat de televiziunea TV4, preluată de Reuters, după ce votarea s-a încheiat la ora locală 20.00 (18.00 GMT).
Coaliţia de guvernământ a premierului Stefan Lofven, condusă de social-democraţi, îşi păstrează un mic avans, aşa cum indicau şi sondajele de opinie dinaintea alegerilor. Democraţii Suedezi, formaţiune anti-imigraţie, sunt creditaţi cu 16,3% din voturi, faţă de 12,9% la alegerile precedente, informează Agerpres
♏️ HOROSCOP ♉️
FECIOARĂ
Poate faceţi o rezervare să plecaţi pe undeva în week-end-ul ăsta sau în celălalt, ca să mai respiraţi un aer de vacanţă, c-aveţi nevoie. O să vă lansaţi într-un proiect care să v-aducă notorietate şi bani, să vă descurcaţi cu toate cheltuielile acestei perioade, cu şcoala, şi cu ratele.
BALANŢȚĂ
Poate faceţi comanda on-line, luaţi şi în rate mobilă, aparatură, să fie modern, luxos şi confortabil acasă. Se pare c-o să mai investiţi nişte bani în casă, mai faceţi nişte reparaţii, îmbunătăţiri, cât mai ţine timpul frumos, să faceţi totul după gustul vostru, al familiei.
SCORPION
O să vă acordaţi mai multă atenţie, poate v-a venit şi vouă rândul, după ce v-aţi achitat de toate responsabilităţile față de ai voştri. O să daţi drumul proiectelor noi, să vă asiguraţi un venit suplimentar şi constant, s-aveţi o rezervă pentru lucruri neprevăzute şi pentru micile plăceri.
SĂGETĂTOR
O să ieşiţi mai des în societate şi poate daţi de nişte oameni care să vă sprijine în afaceri, sponsori, colaboratori. V-aţi gândit să mai faceţi nişte schimbări în viaţa voastră şi să vă luaţi o casă, o maşină, să v-apucaţi de nişte cursuri pentru că simţiţi c-aveţi o energie suplimentară.
CAPRICORN
Poate va trebui să luaţi o decizie referitoare la o plecare în străinătate, să lucraţi, sau poate să vă stabiliţi acolo. O să legalizaţi o situaţie, poate vă cumpăraţi, ori vindeţi o casă, vă luaţi altă maşină, şi o să tot umblaţi la banii din cont, că sunt mai multe manevre financiare de făcut.
VĂRSĂTOR
Aţi putea da şi pe la doctor, să vă faceţi nişte investigaţii medicale, preventiv, că poate nu vă doare nimic momentan. Poate abia acum încep să vină banii din afacerile particulare şi să existe prosperitate în familie, să plecaţi în week-end la mare, la munte, sau să-i trimiteţi pe copii în excursii.
PEŞTI
Cineva din trecutul sentimental o să revină cu speranţa c-o să puteţi relua de unde se oprise, relaţia, c-aveţi şanse să fiţi fericiţi. O să interacţionaţi cu nişte oameni care vor să vă dea de lucru, să faceţi echipa c-o s-aveţi de câştigat, în foarte scurt timp – totul e să fiţi consecvenţi.
BERBEC
Se poate să fixaţi o zi de întâlnire, să ieşiţi la masă, la o cină în doi, să luaţi pulsul relaţiei, ca poate-aveti gânduri serioase de căsătorie. Poate vă daţi acordul pentru o muncă suplimentară, sau ziceţi – PAS – în aşteptarea altei oferte, ca să fie şi mai bună, să munciţi cu folos.
TAUR
E posibil să luaţi nişte bani şi să vă pregătiţi de un eveniment festiv, o ceremonie care va avea loc la sfârşitul săptămânii. Se poate să bateţi palma pentru o afacere pe termen lung, şi care v-ar asigura confortul financiar necesar ca să vă petreceţi timpul liber la distracţie, în zone de agrement.
GEMENI
O să lucraţi în particular ca să faceţi rost de acei bani în plus care v-ar ajuta să vă mai şi mişcaţi în timpul liber, cu ai voştri. Poate mai aveţi nişte zile de concediu şi puteţi pleca pe undeva să vă relaxaţi sau începeţi curăţenia, ori întâi reparaţiile pe-acasă şi după aceea curăţenia generală, lună!
RAC
Poate ieşiţi la o cafea cu cineva care vrea să ştie dacă are şanse să vă cucerească sau trebuie să-şi vadă de drum, că nu sunteţi compatibili. Se pare c-aţi pus punct conflictelor mai mici, sau mai mari din relaţiile cu câţiva dintre apropiaţi şi o să o luaţi de la zero, să construiţi relaţii solide care să reziste în timp.
LEU
Poate semnaţi un act de proprietate, o fi implicată şi banca de la care luaţi un credit şi o să vă meargă mult mai bine în relaţia de cuplu, c-o s-aveţi casa voastră. E posibil să apară o mărire de salariu, un beneficiu, nişte compensaţii satisfăcătoare, sau poate unii dintre voi vă mutaţi la alt serviciu şi pe bani mai mulţi.
Sursa: Pro TV
✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️
Ortodoxe
Sf. Mc. Minodora, Mitrodora şi Nimfodora
Greco-catolice
Sf. m. Minodora, Mitrodora şi Nimfodora
Romano-catolice
Sf. Nicolae din Tolentino, pr.
Sfintele Muceniţe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora sunt pomenite în calendarul creştin ortodox la 10 septembrie.
Sfintele muceniţe erau surori, originare din Bitinia şi au trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305).
Au hotărât împreună să se depărteze de lume şi să trăiască într-un loc singuratic, ştiind bine că nu este uşor de păzit curăţia feciorească în mijlocul lumii, ce are ochi plini de răutate şi de desfrânare.
“Ticălosul Sichem, adică lumea aceasta, cu cele trei fiice ale sale: ‘pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii’ (I Ioan 2,16) nu ştie nimic altceva decât numai a vătăma pe cei ce se lipesc de dânsa” (Vieţile sfinţilor).
Aflând despre ele, guvernatorul ţinutului, a poruncit să fie prinse şi aduse înaintea sa. La interogatoriul la care au fost supuse, au mărturisit credinţa lor în Iisus Hristos.
Sora cea mai mare, Minodora, a fost ucisă în bătaie, iar trupul ei a fost adus în faţa celorlalte două surori, pentru ca să se înfricoşeze. Mitrodora şi Nimfodora nu s-au lepădat de credinţă şi au fost de asemenea ucise. (sursă: vol. “Vieţile Sfinţilor”)