? O femeie a murit și o fetiță de 6 ani este rănită
Un grav accident rutier aseară a dus la moartea unei femei și rănirea gravă a unei fetițe de 6 ani.
Accidentul a avut loc aproape de școala St Crona National School în Dungloe, Co. Donegal în jurul orei 18:30.
Victima era o profesoară la Rosses Community School, școală care astăzi va fi închisă în semn de respect față de decesul profesoarei.
Detaliile accidentului sunt încă neclare în această dimineață, iar autoritățile încearcă să stabilească cu exactitate cum s-a produs tragicul accident în urma căruia profesoara și-a pierdut viața. Decesul acesteia a fost declarat la fața locului, iar fetița de 6 ani a fost transportată la Spitalul Universitar Letterkenny.
? Atacat ziua de câtre un grup de patru adolescenți în Lucan, Dublin
Un bărbat a fost internat în spital după ce a fost atacat și bătut cu bestialitate de patru adolescenți în Lucan, Co. Dublin. Bărbatul de 31 de ani se întorcea de la serviciu în jurul orei 16:30 în zona Castle Riada din Lucan, Dublin când cei patru adolescenți s-au năpustit asupra lui.
Bărbatul cu răni în zona feței a fost transportat la spitalul James Connolly Memorial.
Garda ca deobicei în aceste cazuri face apel la martori să-i contacteze la linia confidențială 1800 666 111 sau cea mai apropiată secție Garda.
? O familie numeroasă de traveleri va fi evacuată astăzi de pe un teren din vestul Dublinului
Consiliul va efectua evacuarea silită a familiei de travelersFamilia extinsă care e formată din cinci familii înrudite are în componență nu mai puțin de 28 de copii. Aceștia au ocupat ilegal un teren din Balgaddy, Clondalkin, Dublin anul trecut, iar acum aceștia vor fi evacuați de către South Dublin City Council.
Membrii familiei de traveleri care locuiesc în rulote spun că nu au unde să meargă, dar Consiliul Local spune că este nevoit să-i evacueze pentru că terenul este ocupat ilegal, nu sunt condiții de viață pe teren, precum electricitate, canalizare și toalete, iar mai mult de atât membrii familiilor nu sunt din zona controlată de consiliul local Dublin Sud.
? În acest weekend nu se poate folosi stația de Dart Pearse Street
Atenție în acest weekend. Cei care folosesc în mod regulat stația Pearse Street trebuie să știe că stația va fi închisă pentru a facilita lucrări de renovare la acoperișul ridicat în secolul al 19-lea.
Nu numai stația Pearse va fi închisă ci și Tara Street, iar lucrările vor dura aproximativ încă un an și jumătate perioadă în care sporadic în weekendurile anunțate aceste stații vor fi închise.
După acest weekend următorul weekend când stațiile vor fi închise va fi weekendul 23-24 februarie.
? Incendiu la un hotel destinat azilanților
Garda investighează cauzele unui incendiu izbucnit aseară la un hotel din Leitrim.
În luna noiembrie Guvernul a anunțat că hotelul va fi folosit pentru cazarea a aproximativ 80 de refugiați.
Incendiul pare a fi o repetare a unui eveniment similar la un hotel din Donegal. În luna noiembrie un hotel din Moville, Co. Donegal care avea aceiași destinație, de a caza aproximativ 100 de refugiați a fost incendiat.
Cauzele incendiului de aseară de la hotelul din Leitrim încă nu sunt cunoscute, dar autoritățile au început o anchetă pentru a stabili dacă incendiul a fost unul provocat intenționat sau dacă a fost unul accidental.
? METEO IRLANDA (LIVE) – harta interactivă ?
?? Discurs impresionant în limba română susținut de Donald Tusk, președintele Consiliului UE
[fvplayer id=”121″]
Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a susținut joi seara la Ateneu un impresionant discurs în limba română, cu prilejul ceremoniei de preluare a președinției Consiliului UE de către România.
„Sunt foarte mândru și fericit că voi conduce împreună cu dvs. afacerile europene, în timpul primei președinții a Consiliului UE. Sunt convins că veți interpreta cu înțelepciune o adevărată „rapsodie română.”
Și nu o spun doar pentru că ne aflăm la Ateneu, ci pentru că știu cât de rezistentă și creativă este națiunea română. Cred că veți găsi sunetul potrivit și veți face tot ce puteți ca echipă pentru a lucra pentru interesele Europei. Veți fi gazde și sunt sigur că veți acționa în spiritul proverbului: „Omul sfințește locul.” Am încredere că veți respecta regulile și atașamentul față de principii.
După cum spunea Nichita Stănescu, „se apropie viitorul, se aude, se vede.” În mare măsură, depinde acum de România. Avertisment sever, la reuniunea de la Sibiu va fi în joc concepția comună în ceea ce privește viitorul Europei.
Dragi prieteni, Dacia 1300 a fost prima mașină a socrului meu. Mai mult ca mașinile românești mă fascinează intelectualii, la fel ca sportivii precum Nadia Comăneci și Simona Halep încântă publicul. Dar cel mai mult m-a încântat finala din 1986, când Steaua București a învins Barcelona.
Fac apel la toți românii să apere libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viața publică, statul de drept și Constituția. Să le apere cu aceeași atitudine cu care Helmuth Duckadam a apărat cele patru penalty-uri. Și atunci părea imposibil, dar a reușit. Și sunt sigur că și voi veți reuși”, a spus Donald Tusk în Română.
?? Protest în fața Ateneului, față de Guvern. ”România e în moarte clinică”
[fvplayer id=”122″]
Dacă în interiorul Ateneului a fost atmosferă de sărbătoare, la câţiva paşi, în fata Bibliotecii Universitare, câteva sute de oameni şi-au strigăt din nou nemulţumirile în stradă.
Au înfruntat ninsoarea pentru ca vocile să le fie auzite de oficialii europeni invitaţi la ceremonie. Guvernul a fost din nou ținta scandărilor.
Cele câteva sute de protestatari şi-au exprimat din nou nemulţumirile legate de politica guvernului privind corupţia şi legile justiţiei.
“Nu vrem să fim conduşi de hoţi! Nu vrem să fim conduşi de hoţi!”
“România deja e moartă, e în moarte clinică. Dacă nu ieşim în stradă cel puţin 100 de mii 200 de mii să scăpăm de aceşti infractori şi penali.”
“Evenimentul este bun numai că cei care conduc ţara nu sunt potriviţi pentru asta.”
?? Strat gros de zăpadă în București.
[fvplayer id=”123″]
Iarna şi-a intrat cu adevărat în drepturi şi pune stăpânire pe aproape toată ţara. Capitala a fost acoperită de un strat gros de zăpadă, în timp ce şapte judeţe din estul României se află sub cod galben de vreme rea.
Veştile nu sunt bune nici pentru restul ţării, unde sunt aşteptate ninsori abundente şi viscol. Mare atenţie dacă porniţi la drum, vizibilitatea în zonele afectate va fi destul de redusă din cauza vântului puternic.
În Bucureşti a nins fără oprire joi noapte, iar utilajele de deszăpezire au acţionat la foc continuu. În câteva ore, zăpadaa pus stăpânire pe tot oraşul şi a îngreunat traficul
Șofer: “La ora 3 dimineaţa, nu e, până aici din Pantelimon n-am văzut o maşină să deszăpezească. O maşină. Decât la rond la Alba Iulia. Bătaie de joc. Pentru ce plătim taxe?”
Șofer: “Foarte prost, foarte prost. Se alunecă, derapează, frânarea grea.” Sursa protv.ro
?? Reacția lui Oprea, după ce dosarul morţii polițistului Gigină a fost retrimis la DNA

Fostul vicepremier al României, Gabriel Oprea, a reacționat joi seara, pe Facebook, după ce Tribunalul București a retrimis la DNA dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină.
Astfel, el a opinat că DNA nu avea competenţa de a instrumenta dosarul privind moartea poliţistului Bogdan Gigină şi că nu există nicio legătură între exercitarea atribuţiilor de ministru şi accidentul rutier, potrivit Agerpres.
„Astăzi, Tribunalul Bucureşti a decis ca dosarul în care, pe nedrept, am fost acuzat de ucidere din culpă să fie restituit Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În cursul dezbaterilor, am invocat mai multe excepţii, printre care lipsa competenţei materiale a DNA de a instrumenta această cauză şi nelegalitatea sesizării instanţei datorită neregularităţii rechizitoriului, având în vedere hotărârea definitivă pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că nu există nicio legătură între exercitarea atribuţiilor de serviciu ale funcţiei de ministru al Afacerilor Interne, pe care o deţineam în 2015, şi accidentul rutier în care şi-a pierdut viaţa poliţistul motociclist”, a afirmat Gabriel Oprea.
El a mai susținut că dosarul ar fi fost construit pentru a-l elimina în mod brutal din politică.
?? România, după Trinidad Tobago și Ghana în raportul „The Economist” privind democrația
[fvplayer id=”124″]
România a ajuns ţara cu cel mai mic scor din Uniunea Europeană privind democraţia, într-un raport făcut la nivel mondial, de celebra publicaţie „The Economist″.
„Modificările din justiţie şi demiterea şefei DNA de către ministru împotriva deciziei CSM au afectat libertăţile civile ale românilor”, explică specialiştii în raport. Faţă de acum 7 ani, România a căzut 7 locuri, şi a fost întrecută, la nivel mondial, de ţări precum Trinidad Tobago, Gana şi Republica Dominicana.
?? METEO ROMÂNIA (LIVE) Hartă interactivă ??
ȘTIRI INTERNAȚIONALE
? Mai mulți răniți după ce o avalanșă a distrus un hotel din Alpii elvețieni

Mai multe persoane au fost rănite joi după ce o avalanşă a lovit un hotel situat în zona trecătorii Schwaegalp din Alpii elveţieni, a informat poliţia locală, citată de DPA, relatează Agerpres.
“Vehiculele aflate în parcarea hotelului şi părţi ale restaurantului au fost îngropate sub zăpadă”, a informat într-o declaraţie departamentul de poliţie al cantonului Appenzell Ausserrhoden.
Echipele de urgenţă caută posibilele persoane dispărute.
Trecătoarea Schwaegalp se află la o altitudine de circa 1.300 de metri.
? 28 de jucători de tenis, anchetați pentru meciuri trucate

Poliția spaniolă investighează 28 de jucători de tenis pentru meciuri trucate, într-un sistem organizat de mafie.
Printre cei anchetați se numără și un tenismen care a participat anul trecut la US Open. Deocamdată, autoritățile nu au dezvăluit numele celor implicați. În cursul operațiunii, desfășurată cu sprijinul Europol, a fost anihilată gruparea mafiotă, formată în majoritate din armeni.
Cel puțin 97 de meciuri au fost trucate, mai ales la turnee de nivel scăzut, care au adus mari câștiguri la pariuri. Polițiștii au descins la 11 locuințe.
Au fost confiscate: vehicule de lux, cel puțin o armă, carduri bancare și 167.000 de euro, bani cash.
? VIDEO. Atac cu dronă în Yemen. Momentul exploziei
Noi evolutii în războiul civil care devastează Yemenul de 5 ani incoace. Cel mai recent atac a fost comis cu o dronă.
[fvplayer id=”125″]
Responsabili sunt rebelii şiiţi, care au vizat o paradă militară. O dronă încărcată cu peste 70 de kilograme de explozibil a fost detonată deasupra podiumului pe care erau mai mulţi oficiali. Cinci oameni au murit şi alţi 20, printre care comandantul armatei, au fost răniţi.
În 2014, rebelii şiiţi l-au îndepărtat de la putere pe preşedintele ales al Yemenului. Au primit ajutor din partea Iranului.
În războiul civil care a izbucnit atunci s-a implicat şi Arabia Saudită, de partea preşedintelui şi a susţinătorilor acestuia.
Peste 60.000 de oameni au murit în lupte. Alţi 85.000 de copii, majoritatea copii, au murit de foame.
? 20 de cadavre, majoritatea carbonizate, au fost găsite în Mexic, aproape de granița cu SUA
Autorităţile din Mexic au descoperit miercuri 20 de cadavre, dintre care 17 carbonizate, lângă oraşul Nuevo Laredo, în apropiere de frontiera cu SUA, a declarat o sursă din cadrul serviciilor de securitate, relatează Reuters.
Cinci vehicule incendiate au fost găsite lângă cadavre în statul Tamaulipas, nordul Mexicului, a declarat oficialul într-un comunicat, fără a oferi alte detalii.
Tamaulipas a devenit unul dintre cele mai violente state din Mexic din cauza prezenţei bandelor care luptă pentru controlul asupra traficului de droguri, rachetelor furate şi exploatarea migranţilor.
Sute de cadavre au fost găsite în ultimii ani ca urmare a acţiunilor armatei împotriva cartelurilor drogurilor, ceea ce a condus la o intensificare a conflictului sângeros – notează Agerpres.
? Armata americană începe retragerea echipamentelor din Siria

Forţele armate ale Statelor Unite ale Americii au început retragerea echipamentelor din Siria, a confirmat, sub anonimat, un responsabil din cadrul Departamentului Apărării de la Washington, citat de France Presse.
“Din motive de securitate, nu voi da deocamdată mai multe detalii”, a adăugat oficialul Pentagonului.
Calendarul retragerii trupelor americane din Siria nu este încă definitivat, adaugă AFP.
Agerpres amintește că preşedintele Donald Trump a promis, în decembrie, că vor fi aduşi imediat acasă toţi cei 2000 de militari aflaţi în prezent pe teritoriul sirian. Ulterior, Washingtonul a transmis mai multe mesaje prin care a arătat că retragerea nu se va face în grabă. Unele din condiţiile anunţate – înfrângerea definitivă a Statului Islamic şi asigurarea protecţiei combatanţilor kurzi care au luptat împotriva jihadiştilor – nu sunt asigurate.
John Bolton, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, a afirmat, duminica trecută, la Ierusalim, că procesul trebuie să asigure apărarea Israelului şi a altor aliaţi ai Statelor Unite din regiune.
Joi, șeful diplomației americane a evitat să dea detalii despre calendarul repatrierii trupelor.
Mike Pompeo a spus doar că “preşedintele Trump a luat decizia de a rechema militarii, o vom face”.
Susține proiectul Informația IRL
Citești aceste știri pentru că în urmă cu mulți ani niște oameni s-au încăpățânat să creadă că pot face ceva fără interese ascunse, doar pentru cititori, pentru comunitatea românească din Irlanda.
Informatia IRL este o publicație care se autofinanțează din bani proprii, publicitate și din donațiile cititorilor. Și tu poți susține această publicație și continuarea acestui proiect!
| Dacă vrei să ajuți Informatia IRL lunar, alege suma pe care vrei să o donezi și apasă butonul subscribe de mai jos. Dacă vrei să anulezi plata lunară, intră în contul tău de Paypal și oprește plata recurentă. |
Ajută Informatia IRL devenind patronul nostru.
Become a Patron!
♏️ HOROSCOP ♉️
CAPRICORN
Un răspuns pe care-l aşteptaţi de multă vreme de la cineva care-nseamnă mult pentru voi, soseşte şi poate vă croiţi un drum comun, şi-o să fiţi fericiţi. Noutăţi care să vă binedispună, să vă sugereze o nouă activitate de pe urma căreia aţi putea câştiga bani sau poate revine cineva în viaţa voastră sentimentală.
VĂRSĂTOR
Se poate să primiţi un email cu o ofertă de colaborare şi să aveţi timp până luni să analizaţi în perspectiva situaţia. Se dă refresh segmentului bani şi-ncep să vă intre-n cont bani care să vă scoată şi pe voi în oraş, să mai staţi cu prietenii la o șuetă, mai daţi roată pe la magazine.
PEŞTI
O invitaţie la masă, la un film, un concert, o să fie ceva pe sufletul vostru şi se poate naşte, să ştiţi, o idilă. O s-aveţi un insight şi o să ştiţi ce simte inima voastră cu privire la relaţia sentimentală, dacă mergeţi în direcţia potrivită amândoi sau separat.
BERBEC
Se poate să vă trimită cineva un pachet cu bunătăţi şi să ieşiţi în oraş, vă faceţi cinste, dac-aveti plăcerea să vă mai vedeţi şi cu alţi prieteni, să fiţi în grup. Se pare c-o să vă simţiţi în largul vostru acolo unde veţi ajunge şi veţi reactualiza nişte relaţii, fie şi de afaceri, dar pot fi şi de prietenie, sau chiar de dragoste, în cazul unora dintre voi.
TAUR
O să vă faceţi timp şi pentru cineva care suspină după voi, mai ales dacă e reciproc sentimentul. Poate vă duceţi la ziua cuiva de naştere sau sărbătoriţi prima întâlnire în noul an şi o să petreceţi ore bune în compania celor cu care vă simţiţi cel mai bine.
GEMENI
În oraş, la o cafea, puteţi lua în discuţie o ofertă de afaceri, la care să vă gândiţi cu mare atenţie. E o manifestare cu public pe undeva prin oraş şi aveţi ceva de spus şi de făcut şi o să puneţi suflet, c-o fi şi cu urmări favorabile, o colaborare, o activitate care vă va ţine uniţi.
RAC
Relaţia sentimentală poate deveni mai armonioasă dacă mai lăsaţi de la voi şi calmaţi spiritele ori de câte ori se-ncing. Se conturează o sumă de bani şi o să aveţi pentru rate şi facturi, chiar şi pentru neprevăzute, şi-o să vă puteţi îngriji şi de voi şi de ai voştri.
LEU
E posibil să vă lăsaţi seduşi, fascinaţi chiar, de cineva care vă place aşa cum sunteţi şi să iasă o relaţie pe cinste. Se poate să luaţi acei bani pe care-i aşteptaţi de anul trecut şi-o să vă faceţi planuri de minivacanţă, să plecaţi cu partenerul de cuplu la distracţie pe undeva.
FECIOARĂ
Poate organizaţi la voi acasă o întâlnire cu rudele şi prietenii să vă bucuraţi că sunteţi împreună şi că viaţa e frumoasă. Un câştig sufletesc – revine cineva cu gânduri bune, treceţi peste o supărare mai veche şi vă refaceţi viaţa de cuplu, e ceva care-o să vă poată face fericiţi.
BALANŢA
E posibil să vă calce pragul vreo rudă care e în trecere prin oraşul vostru şi să rămână încă o zi, să vă plimbaţi, să ieşiţi pe la evenimente. Poate vă apucaţi de curăţenie, luaţi nişte lucruri noi pentru casa şi le montaţi sau chemaţi pe cineva să v-ajute să redecorați interiorul şi faceţi şi o trataţie.
SCORPION
O s-aveţi o reuşită la şcoală, poate luaţi calificative, o bursă, apar noutăţi care să vă ţină în priză şi să fie stimulative. Vă daţi întâlnire cu nişte prieteni, colegi, ca să staţi la șuetă, dar să puneţi la punct şi nişte strategii de lucru, poate – aveţi o activitate comună.
SĂGETĂTOR
Vi se propune o colaborare de care-o să fiţi încântaţi şi-o să faceţi rost de bani în plus, şi vă rotunjiţi veniturile. O să vă faceţi nişte socoteli cu banii şi o să luaţi decizii – înţelepte – ca să vă cumpăraţi altă maşină, ori v-aţi propus să plecaţi într-o scurtă vacanţă, să vă relaxaţi.
✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️
Ortodoxe
Sf. Cuv. Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugăreşti de obşte din Palestina; Sf. Cuv. Vitalie
Greco-catolice
Sf. cuv. Teodosie cel Mare.
Romano-catolice
Ss. Honorata, fc.; Teodosie, călug.
Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare este pomenit în calendarul creştin ortodox la 11 ianuarie.
S-a născut într-un sat din ţinutul Capadociei în secolul al V-lea, într-o familie creştină.
Hotărând să-şi închine viaţa slujirii lui Dumnezeu şi-a părăsit familia în timpul Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451), convocat de împăratul Marcian (450-457), şi a decis să meargă la Ierusalim. În drum spre Ierusalim a trecut prin Antiohia, unde l-a întâlnit pe Sfântul Simeon Stâlpnicul care, deşi nu l-a văzut niciodată, l-a chemat pe nume şi îmbrăţişându-l i-a prorocit că are să fie multora povăţuitor spre mântuire.
Ajuns la Ierusalim a intrat într-o mănăstire unde a început să trăiască în mare asceză, pentru a se putea apropia de Dumnezeu. În timp s-a retras într-o peşteră apropiată de Betleem, fiind urmat treptat de numeroşi ucenici.
Numărul celor care au venit să-şi închine viaţa lui Hristos, lăsându-se povăţuiţi de Sfântul Teodosie, a crescut însă peste măsură. Din acest motiv, în anul 465, Sfântul Teodosie a întemeiat o mare mănăstire cenobitică (monahismul cenobitic, de chinovie sau de obşte, este o tradiţie monahală caracterizată prin viaţa în comun a călugărilor) între Mar Saba şi Betleem.
Rigurozitatea normelor de convieţuire în mănăstire precum şi priceperea cu care erau toate organizate au justificat numele ce i s-a dat Sfântului Teodosie: „începătorul vieţii călugăreşti de obşte”. A murit în jurul anului 529, la vârsta de 105 ani (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”).








