Știrile 12 ianuarie 2019 Informația 2019

? Agenția din centrul scandalului adopțiilor a intrat în faliment voluntar

La doar câteva luni de la descoperirea mai multor dosare care dovedeau că s-au făcut adopții ilegale, St. Patrick’s Guild a anunțat că intră în faliment voluntar pentru a plăti datoriile pe care le are.

Firma are bunuri în valoare de 265.847 euro și datorii de 26.876 euro.

Vestea intrării în faliment vine după ce Departamentul Copiilor și tinerilor a declarat că TUSLA a descoperit 126 de cazuri în care nașterile au fost înregistrate ilegal între 1946 și 1969. Dosarele au fost transferate în 2016 de la St Patrick’s Guild la Tusla, după ce compania a oprit furnizarea de informații la sfârșitul anului 2014.

? Prea multe informații personale cerute de „landlorzi”

Potențialii chiriași sunt obligați de multe ori de către proprietari să ofere informații personale extrem de sensibile spune organizația caritabilă Threshold, care cere măsuri de stopare a acestor practici.

Landlorzii cer potențialilor chiriași pe lângă nume și formele prin care pot fi contactați, numărul PPS și chiar conturile de pe rețelele sociale.

Proprietarii fac astfel o sortare a potențialilor chiriași, studiind profilele de pe rețelele sociale a acestora. Cu cât mai multe informații personale oferă potențialul chiriaș cu atât mai multe șanse are de a vedea proprietatea pe care vrea să o închirieze.



? Un comisar dă în judecată Garda pentru suspendare nedreaptă

Comisarul care a lucrat timp de 39 de ani în Garda, contestă decizia de a fi suspendat din activitate din cauza unei anchete făcută de Garda Síochána Ombudsman Commission.

John Fintan Fanning consideră cu suspendarea a fost bizară, nedreaptă și ilegală. Acesta a inițiat procedurile de contestare a deciziei la Înalta Curte.

Comisarul a fost suspendat pe 3 ianuarie pentru încălcarea procedurilor iar avocatul acestuia spune că este îngrijorător cum cazul acesta a ajuns în presă.

? Accident bizar în Lucan

Două utilaje folosite în construcții s-au ciocnit în mod ciudat într-un șantier din Lucan. Serviciile de urgență au fost chemate ieri la un șantier în Lucan, unde un buldozer s-a ciocnit cu un excavator.

O roată din față a buldozerului a intrat pur și simplu în cabina excavatorului.

O persoană a fost rănită și după ce i-a fost acordat primul ajutor la fața locului, a fost transportată la spital.

O anchetă este în desfășurare pentru a se afla cum a fost posibil un astfel de accident și dacă au fost respectate regulile de protecția muncii.

? Vrea să salveze planeta de noxe, dar avântul îi este oprit de un „clamper”

Un șofer a rămas fără câteva zeci de euro, după ce a aflat că deși poate încărca mașina electrică gratuit la diferite puncte din Dublin, trebuie să plătească parcarea din acel loc.

Șoferul preocupat de încălzirea globală a avut mașina electrică blocată în timp ce o lăsase la încărcat.

Un angajat a firmei care supraveghează parcările din Dublin, i-a blocat roțile mașinii electrice pe motiv că locul unde există posibilitatea de a încărca astfel de mașini, este un loc de parcare cu plată, lucru care șoferul nu l-a știut.



? METEO IRLANDA (LIVE) – harta interactivă ?

?? MApN a suspendat procedura de achiziție a corvetelor. Parchetul Militar, sesizat 

[fvplayer id=”126″]
Procedura de achiziţie a corvetelor multifuncţionale a fost suspendată de MApN, care a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, „în temeiul unor suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii”.

Conform unui comunicat al MApN, vineri, secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat, responsabil cu derularea procedurii de achiziţie aferentă Programului de înzestrare esenţial „Corvetă multifuncţională”, a prezentat ministrului apărării naţionale un raport de informare cu privire la acest subiect, scrie News.ro.

?? Nestle închide fabrica de la Timișoara.  

Nestle închide fabrica de la Timișoara, după aproape 20 de ani în care cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume a produs acolo dulciuri și băuturi. Anunţul a fost făcut vineri dimineaţă de reprezentanţii Nestle, care au în oraşul de pe Bega o fabrică de dulciuri în care lucrează aproape 400 de angajaţi. Aceştia vor fi disponibilizaţi şi vor primi salarii compensatorii.

[fvplayer id=”129″]
Grupul elveţian era acolo de 19 ani, iar informaţia a apărut din senin, în condiţiile în care nu mai departe de finalul anului, producătorul era în căutare de angajaţi. A fost o surpriză, cauzele pot fi multiple, dar semnalul este grav. Avem investitori care părăsesc România. Fabrica va fi închisă destul de rapid, până în luna mai. Acolo lucrează 400 de oameni. Îşi vor pierde locul de muncă ,dar nu vor rămâne pe drumuri. Deja au oferte de angajare, pentru că în Banat e deficit acut de forţă de muncă.

„Trebuie să notifice sindicatele salariaților cu privire la cel puțin metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați. După aceea trebuie să notifice ITM-ul și AJOFM-ul”, a explicat Ileana Tomoiagă, inspector-șef adj. ITM Timiș.

Un demers pe care Nestle nu l-a făcut până a apărut public informaţia mutării, ceea ce i-ar putea aduce probleme grupului elveţian.
Zilele acestea se poartă negocieri intense între sindicalişti şi patronat.


?? Oraşul din România unde se trăieşte mai bine decât în Miami, Toronto sau Los Angeles 

[fvplayer id=”127″]
Deşi poate părea o glumă, un oraş din România a surclasat oraşe precum Miami, Toronto sau Los Angeles într-un top privind calitatea vieţii. Vorbim despre Cluj-Napoca, unde salariile sunt mari, în comparaţie cu cheltuielile.

Conform clasamentului, din acest punct de vedere, se trăieşte bine şi în Timişoara, Iaşi şi Bucureşti. În ultimii ani, Cluj-Napoca a devenit un important centru IT, iar aici s-au mutat mii de oameni din toate colţurile lumii şi s-au creat noi afaceri. Slujbele bine plătite, dar şi oferta universităţilor au propulsat Clujul pe locul 106 din 226 de oraşe din lume în care se trăieşte bine – conform unui top semnat numbeo.com.

Oraşul are o aplicaţie unde oricine poate primi un răspuns în timp real. Parcarea poate fi plătită prin SMS, şoferii au unde să-şi încarce maşinile electrice, iar pietonii circulă cu autobuze electrice.

Clujul e urmat de Timişoara, Iaşi şi Bucureşti în clasamentul oraşelor în care se trăieşte cel mai bine. Printre altele în calcul au fost luate salariile în comparaţie cu cheltuielile, nivelul de poluare, timpul petrecut în trafic şi siguranţa oamenilor. Timişoara a reuşit să îndeplinească aceste criterii mai bine decât, de exemplu, Barcelona şi New York.

Vlad Vela – director general complex birouri: „Rata şomajului în Timişoara, după cum ştim, este sub unu la sută. Deci perspective de angajare sunt”

?? Concluzie șocantă în cazul copilului mort la Sanador: o arteră a fost „ciupită” în timpul operației 

Concluzie şocantă a medicilor de la IML în cazul morţii copilului de un an şi 10 luni care a murit după o banală operaţie de hernie la Spitalul Sanador.
Copilul care a murit la Sanador dupa o operatie de hernie inghinala
Copilul care a murit la Sanador dupa o operatie de hernie inghinala

Institutul de medicină legală a stabilit că o arteră a fost „ciupită” în timpul operaţiei, iar copilul a sângerat lent ore-n şir până a murit.

Cauza morţii este aşadar hemoragie internă, iar medicii spitalului nu au intervenit în multele ore trecute de la încheierea operaţiei până la deces.

Ştefan, care nu împlinise încă 2 ani, a murit la sfârșitul lunii octombrie, într-un spital privat Sanador, din Capitală, la câteva ore după după ce fusese operat de hernie inghinală.

?? Gest impresionant al unui om de afaceri italian, în România. A amenajat un ambulatoriu pentru copii 

În timp ce autoritățile privesc de pe margine când vine vorba de investiții în sănătate, un bărbat cu suflet mare a decis să doneze toţi banii necesari pentru înființarea ambulatoriului secției de boli infecțioase pentru copii de la Spitalul Județean Arad. Omul de afaceri este italian şi s-a oferit să suporte toate cheltuielile, în semn de mulţumire pentru românii angajaţi la firma lui.

[fvplayer id=”128″]

Au început lucrările la singurul ambulatoriu de boli infecţioase pentru copii din Arad. Banii necesari, peste 100 de mii de euro, n-au venit de la autorităţi, ci de la un om de afaceri italian. De 20 de ani, bărbatul are o firmă de construcţii în ţara noastră, pe care a înființat-o cu ajutorul muncitorilor români. A ales în acest fel să le mulţumească.


?? METEO ROMÂNIA (LIVE) Hartă interactivă ??

? Trei persoane au murit și alte 23 au fost rănite într-un accident de autobuz, în Ottawa


Un autobuz cu etaj a lovit, vineri, la Ottawa, acoperişul unei staţii de autobuz, accidentul soldându-se cu moartea a trei persoane şi rănirea altor 23, dintre care mai multe „grav”, a anunţat primarul capitalei Canadei, Jim Watson, informează AFP.

Cel puţin 11 persoane au fost spitalizate în stare critică, iar imaginile difuzate de televiziunile canadiene au arătat că o mare parte a nivelului superior al autobuzului a fost smulsă sub violenţa şocului, în timp ce echipe de prim-ajutor foloseau scări pentru a evacua răniţii transportaţi de numeroase ambulanţe spre spitalele locale, scrie News.ro.

? Adolescenta saudită care a fugit de familia sa a primit azil în Canada

Rahaf Mohammed al-Qunun

Rahaf Mohammed al-Qunun, adolescenta saudită care a fugit în Thailanda de teamă că va fi ucisă de familia sa pentru că a renunţat la islamism, a primit azil în Canada, a informat şeful imigraţiei din Thailanda vineri, scrie News.ro.

Rahaf Mohammed al-Qunun, adolescenta de 18 ani din Arabia Saudită care a fugit de acasă pentru că a renunțat la Islam.
Rahaf Mohammed al-Qunun, în vârstă de 18 ani, se va îmbarca într-o zbor Korean Air de la Bangkok către Seul vineri noaptea pentru ca apoi să ia alt zbor spre Canada, a informat Surachate Hakpark, şeful imigraţiei din Thailanda.

„Canada i-a oferit azil. Ea va pleca în seara aceasta la 23:15”, a afirmat Hakpark.

Qunun a primit statutul de refugiată din partea ONU miercuri, urmând atunci ca Australia să îi analizeze cererea de azil, aceasta fiind destinaţa finală dorită de tânără.



? Director al Huawei Polonia, arestat pentru spionaj

[fvplayer id=”130″]
Directorul de vânzări din Polonia al gigantului chinez Huawei a fost arestat de autoritățile poloneze, fiind acuzat de spionaj în favoarea guvernului de la Beijing.

În cadrul aceleiași anchete, a fost arestat și un reprezentant al companiei Orange Polska, tot sub acuzatia de spionaj. Două birouri ale companiilor au fost percheziţionate, ca parte din anchetă, iar cei doi urmează să stea în detenţie în următoarele trei luni.

Nu e clară deocamdată implicarea angajatului filialei poloneze a companiei Orange în acest caz, din moment ce detaliile anchetei nu au fost făcute deocamdată publice.

Autorităţile din Polonia s-au limitat doar la a spune că directorul de vânzări al Huawei în Polonia, un cetățean chinez, lucrează pentru o mare companie electronică, iar cel polonez e cunoscut în cercurile asociate activităţii cibernetice.

? Avalanşă într-una dintre cele mai populare staţiuni din Bulgaria. Sunt doi morţi

Bansko

Două persoane care practicau snowboarding au decedat în Bulgaria în urma unei avalanşe pe care chiar ei ar fi declanşat-o, vineri dimineaţă, în afara domeniului schiabil din sudul Munţilor Pirin, conform media bulgare.

Accidentul s-a petrecut mai sus de staţiunea de schi Bansko, unde cele două victime se aflau împreună cu alţi doi bărbaţi.

Aceasta a fost prima avalanşă din acest an în Bulgaria, notează DPA. Practicanţii sporturilor de iarnă din staţiunile de schi din Bulgaria au fost avertizaţi zilele acestea în legătură cu riscul ridicat de producere a unor avalanşe.

? Republica Macedonia şi-a schimbat din nou numele.

[fvplayer id=”131″]
Parlamentul Macedoniei a aprobat un amendament constituțional prin care se schimbă denumirea țării în “Republica Macedonia de Nord”.

Premierul și-a asigurat majoritatea necesară în ciuda boicotului naționaliștilor din opoziție. Iar protestatarii adunați în fața parlamentului au denunțat ceea ce ei consideră un “act de trădare”.

Dacă și parlamentul grec va aproba acordul încheiat în vară, s-ar putea încheia, în sfârșit, o dispută veche de 27 de ani.


Susține proiectul Informația IRL

Citești aceste știri pentru că în urmă cu mulți ani niște oameni s-au încăpățânat să creadă că pot face ceva fără interese ascunse, doar pentru cititori, pentru comunitatea românească din Irlanda.

Informatia IRL este o publicație care se autofinanțează din bani proprii, publicitate și din donațiile cititorilor. Și tu poți susține această publicație și continuarea acestui proiect!

Dacă vrei să ajuți Informatia IRL lunar, alege suma pe care vrei să o donezi și apasă butonul subscribe de mai jos. Dacă vrei să anulezi plata lunară, intră în contul tău de Paypal și oprește plata recurentă.

Donație lunară Informatia IRL



Dacă vrei să donezi o singură dată, apasă pe butonul Donate mai jos și alege suma pe care vrei să o donezi. Va fi o singură plată, fără repetare în fiecare lună.

Ajută Informatia IRL devenind patronul nostru.
Become a Patron!

♏️ HOROSCOP ♉️

CAPRICORN: Poate-i chemaţi pe prieteni la ziua voastră sau o fi alt prilej de stat la masă, să vă distraţi c-o fi un prilej unic.

O să vă bucuraţi de revederea unor oameni care înseamnă mult pentru voi şi o să vă faceţi planuri să ieşiţi mai des împreună, s-aveţi activităţi comune.

VĂRSĂTOR: O să faceţi cumva să readuceţi pe cineva în viaţa voastră şi să puneţi capăt unui conflict care durează de multă vreme.

Anturajul e dornic să faceţi o escapadă turistică sau măcar să vă duceţi la o petrecere, o fi vreo festivitate pe undeva şi o să fiţi cu toţii.

PEŞTI: Se poate să reapară şi în cazul vostru cineva care dispăruse în ceaţă şi o să vă refaceţi viaţa de cuplu, o să fie frumos.

O să vă răsfeţe cineva, poate vă ia bilete la teatru, la film, la un concert, va scoate la masă în oraş, la cafea, găteşte special pentru voi, ceva se-ntâmplă.

BERBEC: Poate-i faceţi cuiva o surpriză şi-i chemaţi pe nişte prieteni comuni să vă bucuraţi că s-a bifat, recent un succes de grup.

Se pare c-o s-aveţi prilejul să călătoriţi, mai mult decât pân-acum şi o să puteţi rămâne la studii, sau să munciţi, dacă nu cumva o să vă căsătoriţi departe de casă.

TAUR: Poate-ati primit un accept de la o şcoală, de la o firmă străină şi vă pregătiţi s-o porniţi într-acolo.

O surpriză din partea cuiva care ştie ce va face plăcere, unde v-ar conveni să vă duceţi, la ce film, la ce spectacol şi o să fie ceva pe gustul vostru.

GEMENI: O să vă refaceţi viaţă sentimentală că păreţi pregătiţi sufleteşte să împărţiţi totul la doi.

E animaţie în jurul vostru, poate pentru că o să vă duceţi la o festivitate şi-o să vă-ntâlniţi cu prieteni pe care-i revedeţi rar şi vă lipsesc.

RAC: Se poate să vă duceţi la o nuntă sau poate la un botez, o aniversare a mai multor ani de căsătorie sau o fi un majorat.

Întâlnire care poate răscoli ceva adânc în sufletul vostru şi să vă refaceţi o căsnicie, să strângeţi poate şi mai mult relaţiile cu tot familionul.

LEU: O să fiţi înconjuraţi cu căldură, prietenii vă vor în preajma lor şi o să vi se facă curte.

Poate faceţi o trataţie, sau vă duceţi la cineva în vizită, dacă n-aveţi chef de musafiri şi de trebăluit pe-acasă, asta ca să fiţi împreună cu ai voştri, cu părinţi, bunici.

FECIOARĂ: Poate mai adăugaţi câte ceva la interiorul locuinţei, scoateţi din lucrurile vechi, demodate şi updatati totul.

Se poate să fiţi naşi de cununie, de botez, pentru cineva care e aproape de sufletul vostru şi vreţi să rămână această legătură pentru totdeauna.

BALANŢĂ: Poate v-ajuta cineva dintre ai voştri cu bani, dac-aţi cheltuit mult peste aşteptări şi o să vă puteţi distra zilele-astea.

O posibilă întrunire de familie v-ar da mai multă încredere în voi şi în deciziile pe care le veţi lua cu privire la viaţa de familie.

SCORPION: Un semn de viaţă de la cineva care e pe lungimea voastră de undă şi o să puteţi construi pas cu pas o relaţie.

E o reuniune cu prieteni, colegi de breaslă, poate e un eveniment care-o să vă readucă în centrul atenţiei datorită unor idei, sau al unui produs pe care-l lansaţi.

SĂGETĂTOR: O să puneţi la bătaie o sumă de bani ca să vă distraţi împreună cu cei pe care-i iubiţi, să folosiţi la maximum timpul liber.

Se pare c-a venit şi vremea voastră, să mai faceţi un pas uriaş în carieră în viaţa de familie, să vă căsătoriţi, s-aveţi copii, puteţi face toate aceste lucruri dacă vreţi.


✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️

Ortodoxe
Sf. Mc. Tatiana diaconiţa şi Eutasia

Greco-catolice
Sâmbăta după Botezul Domnului. Sf. m. Tatiana

Romano-catolice
Ss. Arcadie, m.; Cezara, călug.

Sfânta Muceniţă Tatiana diaconiţa este pomenită în calendarul creştin ortodox la 12 ianuarie.

A trăit la Roma în timpul împăratului Alexandru Sever (223-235).

Tatăl Sfintei Tatiana ocupa funcţii înalte în administraţia romană, era binecredincios creştin şi temător de Dumnezeu, dar îşi păstra în taină credinţa creştină, persecuţiile împotriva creştinilor fiind frecvente în imperiu.

În această credinţă a crescut-o cu bunăcuviinţă şi frică de Dumnezeu şi pe fiica sa, Sfânta Tatiana, care a ales să trăiască în curăţie şi în dragoste faţă de Hristos, rugându-se ziua şi noaptea, ajutându-i pe cei bolnavi şi nevoiaşi. Pentru virtuţile ei a fost aleasă în slujba de diaconiţă a Bisericii din Roma.

Deşi împăratul Alexandru nu era un prigonitor – mama sa, Iulia Mamia, era creştină – în timpul lui au avut loc multe persecuţii anticreştine, ordonate de guvernatorii din administraţia sa. Într-una din acestea a fost prinsă şi Sfânta Tatiana şi, refuzând să se lepede de Hristos, a fost supusă la multe chinuri, după care i s-a tăiat capul. Aceeaşi soartă a avut şi tatăl său.

Capul Sfintei Muceniţe Tatiana se află în Catedrala mitropolitană din Craiova. Moaştele sfintei au ajuns de la Roma la Niceea şi apoi la Biserica „Sfinţii Apostoli” din Constantinopol. După ce Constantinopolul a căzut sub turci (1453), în timpul domniei lui Neagoe Basarab, boierii Craioveşti au adus capul Sfintei Muceniţe Tatiana, împreună cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, la Mănăstirea Bistriţa, în judeţul Vâlcea.

După reorganizarea Mitropoliei Olteniei (1950-1955), capul Sfintei a fost depus la Episcopia Râmnicului şi apoi la Catedrala mitropolitană „Sfântul Dimitrie” din Craiova. (surse: vol. „Vieţile Sfinţilor”, www.crestinortodox.ro)

Distribuie: WhatsApp Facebook