ȘTIRI IRLANDA
? Furtuna Callum: Met Eireann a ridicat statusul galben la portocaliu
Met Eireann a schimbat statusul galben în portocaliu, asta în timp ce Furtuna Callum se îndreaptă către Irlanda.
Comitatele unde a fost anunțat codul portocaliu sunt împărțite în trei grupuri: Dublin și comitatele din jur, altul pentru Donegal, Galway, Mayo, Sligo, Clare și ultimul grup pentru Cork și Kerry.
Codul portocaliu pentru Dublin intră în vigoare vineri noaptea și va rămâne în vigoare până la cel puțin ora 9 dimineața. Codul afectează și comitatele Louth, Wexford, Wicklow, Meath și Waterford.
Vântul va atinge rafale de până la 130km/h și vor cădea precipitații abundente.
De joi noaptea condițiile meteo se înrăutățesc, furtuna ajungând în comitatele de vest.
? Un bărbat a descoperit pe marginea drumului documente confidențiale de la Beaumont Hospital
Jimmy McGuirk de 63 de ani a povestit cum a descoperit mai multe documente confidențiale în timp ce strângea gunoiul de pe marginea drumului în Baltray, Co. Louth.
Bărbatul spune că documentele conțineau datele a 29 de pacienți, unele purtând date recente, de numai o săptămână.
“Strângeam gunoiul când am văzut aceste documente lângă pod. Nu știu cum au ajuns acolo. Sunt de la Departamentul de urgență al spitalului Beaumont și conțin numele pacienților și de ce au fost admiși în spital.”
Documentele conțin numele pacienților, vârsta, diagnosticul inițial, tratamentul, statutul social și numele doctorului de familie.
Purtătorul de cuvânt al Irish Patients’ Association’s Stephen McMahon spune că HSE trebuie să dea dovadă de responsabilitate cu documentele. Sursa dublinlive.ie
? “Alcohol Bill” a trecut de toate stagiile din Oireachtas
Legea controversată a trecut săptămâna trecută în Dáil.
Legea a intrat în discuție în Oireachtas încă din 2015 și scopul acesteia este de a reduce consumul de alcool din Irlanda.
Ministrul Sănătății Simon Harris a salutat aprobarea din Seanad (Senat) și a adăugat: “Legislația a fost în discuție de peste 1000 de zile. A fost subiectul unei campanii de lobby din partea industriei băuturilor alcoolice. Astăzi legislația a trecut de toate stagiile din Oireachtas și pentru prima dată Irlanda dă o lege legată de alcool, alcool care afectează sănătatea noastră și este normal să avem o asemenea lege.”
? Dublin City Council dă vina pe vremea caldă pentru infestația cu șobolani din capitală.
Consiliul spune că este o problemă generală la nivelul întregii Europe.
Oficialii din DUBLIN City Council au spus că infestația cu șobolani este cauzată de vremea neobișnuit de caldă pentru Irlanda.
Comentariul a fost făcut la o întâlnire a South East Area Committee la întrebarea consilierului Mannix Flynn.
Flynn a cerut un raport de la DCC, de ce sunt atâția șobolani în mai multe complexe de garsoniere și ce măsuri au fost luate pentru a ameliora problema.
DCC, a răspuns că nu este o problemă numai în Dublin, ci una în toată Europa.
“În vara aceasta, Dublinul, ca majoritatea orașelor mari din Europa, a suferit o infestație cu rozătoare”.
“Problema nu este doar în zona sud est, dar este o problemă în tot Dublinului și deși nu am eradicat complet problema DCC and HSE muncesc din greu pentru a o reduce.”
? Un bărbat (83) a primit compensații de 15 mii de euro, după ce s-a rănit într-un centru comercial
Bărbatul de 83 de ani, s-a rănit grav în Showgrounds Shopping Centre în Clonmel, Co. Tipperary, când căruțul de cumpărături s-a blocat pe o bandă rulantă.
Judecătoarea Sarah Berkeley a ascultat în Circuit Civil Court cum John Ansell a căzut pe spate, s-a lovit la gât, la umăr și s-a tăiat la mâna stângă, când căruțul de cumpărături s-a blocat pe banda rulantă. Deși căruțul a fost blocat, banda a continuat să meargă, iar când a încercat să-l tragă de pe bandă s-a produs accidentul.
VREI SĂ DONEZI PENTRU INFORMATIA IRL?
Dacă vrei să donezi o singură dată, apasă pe butonul Donate mai jos și alege suma pe care vrei să o donezi. Va fi o singură plată, fără recurență lunară. |
? METEO IRLANDA ?
ȘTIRI ROMÂNIA
?? Ce voiau să facă 4 hoți cu 70 de coroane mortuare furate dintr-un cimitir din Galați
În ţara în care se fură orice, o gașcă de hoţi din Galaţi i-a uimit până şi pe poliţiştii locali. Agenţii i-au prins în flagrant pe 4 indivizi, 2 bărbaţi şi 2 femei, în timp ce furau flori şi coroane mortuare dintr-un cimitir de la periferia oraşului.
Încărcaseră deja 70 de coroane şi operaţiunea lor continua.
Reporter: “Ce voiaţi să faceţi cu ele?”
Femeie: “Le vindeam şi noi la piaţă. Să scoatem un ban, să dăm la copii să mănânce.”
Hoţii nu au aşteptat căderea nopţii şi au mers la furat de coroane din cimitir pe înserat. Le căutau pe cele cu flori artificiale, care puteau fi revândute cu uşurinţă.
Cele patru persoane au fost predate la poliţie, iar coroanele şi florile furate au fost predate în custodia paznicilor cimitirului. Sursa protv.ro
?? O nouă înregistrare cu Ţuţuianu: “Nu e normal să avem un lider de partid care nu poate ieşi printre oameni”
Noi critici ale liderului PSD Dâmboviţa la adresa şefului său de partid ies la iveală, iar în scandal apar şi numele Olguţei Vasilescu şi al lui Claudiu Manda.
O nouă înregistrare cu Adrian Ţuţuianu a fost difuzată de România TV, miercuri seară, liderul PSD Dâmboviţa afirmând că în discuţiile din Comitetul Executiv al PSD a avut un schimb de replici cu Lia Olguţa Vasilescu şi cu Claudiu Manda, scrie News.ro. Ţuţuianu afirmă că Olguţa Vasilescu ”începuse şi ea să dea lecţii”, iar el i-a replicat că face parte din categoria miniştrilor care au senzaţia că dacă s-au aşezat pe un scaun sunt şi ei mai deştepţi. “Era pe vremea comuniştilor o vorbă: «Fie prostul cât de prost, mintea vine după post»”, afirmă Ţuţuianu, potrivit înregistrării. Claudiu Manda şi Olguţa Vasilescu au dezminţit că ar fi avut loc astfel de discuţii, ministrul Muncii spunând că Ţuţuianu minte şi că ar trebui să le ceară scuze colegilor de partid. Sursa protv.ro
?? Preoţii care l-au şantajat pe fostul episcop al Huşilor, condamnaţi în primă instanţă
Preoţii care l-au şantajat pe fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanul, au fost condamnaţi în primă instanţă.
Judecătorii Tribunalului Vaslui au dispus miercuri pedepse de câte doi ani de închisoare cu suspendare pentru Sebastian Jitaru, Gheorghe Damian şi Mihail Bumbu.
Cei trei preoţi au fost găsiţi vinovaţi de şantaj în dosarul fostului episcop Corneliu Bârlădeanul. Acuzaţiile în acest dosar au zguduit Biserica Ortodoxă în urmă cu mai bine de un an.
Concret, episcopul de la acea vreme a fost şantajat de cei trei preoţi cu divulgarea în presă a unor filmuleţe cu caracter pornografic. Sursa protv.ro
?? Mii de pelerini din Voluntari au plecat la Sfânta Parascheva. “Să trăiască primarul, cum îl cheamă? Pandele”
Noapte albă pentru credincioşii adunaţi în fata Catedralei Sfânta Parascheva din Voluntari. Peste 7.000 de oameni au pornit în pelerinaj către Iaşi pentru a lua parte la prăznuirea Sfintei Parascheva, una dintre cele mai mari sărbători ale ortodoxiei.
110 autocare au fost puse la dispoziţia lor de către Primăria Voluntari pentru această călătorie. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei estimează că peste 200 de mii de pelerini vor ajunge la Iaşi până duminică la racla cu moaştele Sfintei. Sursa protv.ro
?? Ce a pățit un bărbat din Timiș care a falsificat contul de Facebook al unei tinere de care s-a îndrăgostit
? METEO ROMÂNIA ?
ȘTIRI INTERNAȚIONALE
? Cădere puternică pe bursa americană, Asia urmează tendința
? Un oraș din Rusia angajează … îngrijitor de pisici
Autorităţile din Zelenogradsk, un oraş din Rusia, au publicat de curând un anunţ mai puţin obişnuit, în care se preciza că a fost scos la concurs un post de îngrijitor de pisici.
Câştigătorul concursului are misiunea de a se ocupa de cele aproximativ 70 de animale fără stăpân care trăiesc în această localitate, informează Reuters, citată de Agrepres.
Aproximativ 80 de candidaţi s-au înscris la concursul organizat de primăria acelui orăşel din regiunea Kaliningrad, care a inaugurat şi o statuie în forma unei pisici şi a adăugat imaginea unei feline pe emblema localităţii.
Cu ajutorul acestei strategii de rebranding, Zelenogradsk doreşte să devină cunoscut pe plan internaţional drept cea mai importantă comunitate rusă iubitoare de pisici. Sursa europafm.ro
? Inundații devastatoare în Mallorca. Doi britanici, găsiți morți într-un taxi luat de viitură
Cel puţin 10 oameni au murit după ce o viitură deosebit de violenţă a făcut ravagii în estul Insulelor Baleare.
Maşinile în care se aflau cele mai multe dintre victime au fost pur şi simplu furate de puhoaie. Bilanţul s-ar putea agrava deoarece multe persoane sunt încă date dispărute. Guvernul de la Madrid a mobilizat armata.
Câteva ore de precipitaţii au provocat ieşirea din matca a unui râu şi, din senin, puhoaiele s-au revărsat pe străzile orăşelului Saint Llorens, situat la 60 de kilometri de Palma de Mallorca. Apele învolburate au luat cu ele numeroase maşini aflate în trafic.
Printre victime se numără un cuplu de britanici, aflaţi într-un taxi.
? Tânărul care ar fi asasinat-o pe jurnalista Viktoria Marinova a fugit în Germania prin România
Poliția germană a confirmat miercuri că l-a reținut pe tânărul bulgar suspectat că a ucis-o pe jurnalista Viktoria Marinova.
Suspectul a fost reținut în orașul nord-german Stade, marți seară, după ce zeci de ofițeri de poliție au luat cu asalt locuința rudelor tânărului, în urma unui avertisment venit din partea autorităților bulgare, relatează DPA.
Procurorii germani caută în prezent soluții pentru extrădarea sa în Bulgaria.
Severin Nadezhdov Krasimirov, presupusul asasin al jurnalistei, a fugit în Germania prin România, imediat după comiterea crimei, spune Sotir Zazarow, procurorul general din Bulgaria. Suspectul de 21 de ani a fugit duminică din Bulgaria. Sursa protv.ro
? Uraganul ”Michael” lovește cu 250 km/ oră statul Florida. Ordin de evacuare pentru 370.000 de oameni
”Michael”, un uragan de categorie 4, loveşte ţărmurile statului Florida cu rafale de vânt de 250 de km pe oră.
În cursul acestei seri, autorităţile le-au transmis localnicilor care nu şi-au evacuat locuinţele că e prea târziu să mai plece. Trebuie, în schimb, să se baricadeze în casă şi să aştepte trecerea urgiei.
Oraşul Panama City a simţit primul furia lui Michael. Apele Golfului Mexic au pătruns pe uscat şi au început să inunde cartierele situate aproape de ţărm.
370.000 de locuitori ai Floridei au primit ordin de evacuare, însă, potrivit autorităţilor, numărul celor care au ascultat îndemnul şi au fugit din calea furtunii este mult mai mic.
♏️ HOROSCOP ♉️
BALANŢĂ
Se poate să vă duceţi la un eveniment monden, o festivitate, vreo inaugurare, e o şedinţă cu grupul din care faceţi parte. La voi se anunţă o reuşită în plan profesional şi or să vă vină şi banii, plus alte avantaje la care, poate, nici nu vă aşteptaţi, dar o să le descoperiţi pe parcurs.
SCORPION
O sumă de bani, vreun discount la cumpărături, o să vă bucuraţi de nişte privilegii şi o să vi se pară totul mai uşor. Se poate legaliza un act de maximă importanţă şi să deveniţi proprietari, să lansaţi la apă un proiect, un produs şi să fie bine primite de beneficiari.
SĂGETĂTOR
E posibil să revedeţi o persoană de care vă era dor şi să păstraţi legătura, dar să vă şi întâlniţi mai des – daţi refresh relaţiei. O să vă ocupaţi şi de serviciu şi de chestiuni legate de familie pentru că par urgente, şi le veţi acorda toată atenţia, ca să faceţi treaba ca lumea.
CAPRICORN
O veste de la cineva care v-aşteaptă în alt oraş şi poate ajungeţi pe acolo în week-end, sau cât de curând când o s-aveţi liber. Se poate să cheltuiţi mai mult decât v-aţi propus, dar n-o să renunţaţi la calitate, e un aspect la care ţineţi şi are legătură şi cu stimă de sine.
VĂRSĂTOR
Poate avea loc o reuniune colegială, ca să lucraţi în afara orelor de program şi să iasă ceva de care să fiţi mulţumiţi. Un câştig bănesc, dar şi de imagine, o să vă faceţi remarcaţi prin ceva care vă poate propulsa în carieră, o să puneţi în aplicare o idee care va prinde contur, şi cu ajutor din partea altora.
PEŞTI
Se poate s-apară un motiv să vă duceţi la doctor, să faceţi un control şi să vă ocupaţi şi de sănătatea alor voştri – neapărat. Apare cineva care vă propune o afacere şi o să vă iasă pasienţa, v-alegeţi şi cu bani şi o să vă extindeţi şi relaţiile, mai găsiţi şi alte variante de lucru – în colaborare.
BERBEC
Se poate să apară cineva în viaţa voastră sentimentală şi să construiţi pas cu pas o relaţie durabilă. O să faceţi un efort financiar să vă luaţi casă, poate şi pentru şcoala copiilor o s-aveţi nevoie de un ajutor, un supliment, şi o să mai lucraţi în paralel cu serviciul.
TAUR
Relaţia cu partenerul de cuplu are de câştigat şi o să vă puteţi căsători şi să fie armonie şi stabilitate de-aici încolo. Se poate să vă târguiţi cu un cumpărător dacă vindeţi o casă, o maşină, şi să obţineţi ce v-aţi propus, şi aţi putea apela şi la o firmă dacă nu nimeriţi o ocazie.
GEMENI
Poate plecaţi pe undeva în plimbare. Într-un city break şi să vizitaţi nişte obiective turistice, să vă-ntâlniţi cu prietenii. E posibil să luaţi o sumă mai mare de bani şi să faceţi ce v-aţi propus mai demult cu locuinţa, cu exteriorul casei, cât încă mai e vreme frumoasă.
RAC
E posibil să vă extaziaţi în faţa cuiva care întruneşte calităţile idealului vostru în dragoste şi să vi se răspundă cu aceleaşi sentimente. Poate vă găsiţi ceva de lucru în particular ca să vă suplimentaţi veniturile, iar la serviciu o să vă străduiţi să ţineţi pasul cu colectivul şi cu ce-aveţi de făcut, să nu rămâneţi în urmă
LEU
Poate faceţi nişte reparaţii pe-acasă, o curăţenie generală şi mai schimbaţi ceva ca să fie frumos, comod. Apare cineva care vine cu o idee de proiect în care să intraţi şi voi, poate fi un parteneriat chiar, şi să mergeţi pe încredere c-o să fie bine.
FECIOARĂ
Poate plecaţi într-o excursie la sfârşit de săptămână şi căutaţi cazare pe net, daţi telefone, dacă plecaţi din ţară vă luaţi bilete de tren, avion. Un răspuns favorabil de la un interviu, un examen, la şcoală merge totul strună şi o să aveţi succes la activităţile de grup, o să ieşiţi mai mult şi la socializare.
✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️
Ortodoxe
Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei
Greco-catolice
Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul
Romano-catolice
Ss. Ioan al XXIII-lea, pp.; Filip, diacon; Alexandru Sauli, ep.
Sfântul Apostol Filip este pomenit în calendarul creştin ortodox la 11 octombrie.
Sfântul Apostol Filip era de loc din Cezareea Palestinei şi, căsătorindu-se, a avut patru fiice prorociţe. A fost alături de alţi şase diaconi ales de Sfinţii Apostoli să slujească în comunitatea creştină primară din Ierusalim.
Hirotonit împreună cu Sfântul întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, Sfântul Apostol Filip slujea creştinilor cu toată dragostea, îngrijindu-se de săraci şi de văduve.
După uciderea Sfântului Ştefan şi declanşarea persecuţiei împotriva Bisericii din Ierusalim, Sfântul Apostol Filip a mers în Samaria, unde propovăduia pe Hristos.
A făcut misiune evanghelizatoare în Etiopia şi a fost ales episcop al oraşului Tralia, din Asia Mică. Acolo i-a întors pe mulţi la Hristos, i-a botezat şi, făcând minuni mari, la adânci bătrâneţi s-a dus către Domnul.
O parte din sfintele moaşte ale Sfântului Filip se află la Mănăstirea Hurezi. (sursă: vol. “Vieţile Sfinţilor”) AGERPRES