19. ✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️
Ortodoxe
Sf. Mc. Tatiana diaconiţa şi Eutasia
Greco-catolice
Sâmbăta după Botezul Domnului. Sf. m. Tatiana
Romano-catolice
Ss. Arcadie, m.; Cezara, călug.
Sfânta Muceniţă Tatiana diaconiţa este pomenită în calendarul creştin ortodox la 12 ianuarie.
A trăit la Roma în timpul împăratului Alexandru Sever (223-235).
Tatăl Sfintei Tatiana ocupa funcţii înalte în administraţia romană, era binecredincios creştin şi temător de Dumnezeu, dar îşi păstra în taină credinţa creştină, persecuţiile împotriva creştinilor fiind frecvente în imperiu.
În această credinţă a crescut-o cu bunăcuviinţă şi frică de Dumnezeu şi pe fiica sa, Sfânta Tatiana, care a ales să trăiască în curăţie şi în dragoste faţă de Hristos, rugându-se ziua şi noaptea, ajutându-i pe cei bolnavi şi nevoiaşi. Pentru virtuţile ei a fost aleasă în slujba de diaconiţă a Bisericii din Roma.
Deşi împăratul Alexandru nu era un prigonitor – mama sa, Iulia Mamia, era creştină – în timpul lui au avut loc multe persecuţii anticreştine, ordonate de guvernatorii din administraţia sa. Într-una din acestea a fost prinsă şi Sfânta Tatiana şi, refuzând să se lepede de Hristos, a fost supusă la multe chinuri, după care i s-a tăiat capul. Aceeaşi soartă a avut şi tatăl său.
Capul Sfintei Muceniţe Tatiana se află în Catedrala mitropolitană din Craiova. Moaştele sfintei au ajuns de la Roma la Niceea şi apoi la Biserica “Sfinţii Apostoli” din Constantinopol. După ce Constantinopolul a căzut sub turci (1453), în timpul domniei lui Neagoe Basarab, boierii Craioveşti au adus capul Sfintei Muceniţe Tatiana, împreună cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, la Mănăstirea Bistriţa, în judeţul Vâlcea.
După reorganizarea Mitropoliei Olteniei (1950-1955), capul Sfintei a fost depus la Episcopia Râmnicului şi apoi la Catedrala mitropolitană “Sfântul Dimitrie” din Craiova. (surse: vol. “Vieţile Sfinţilor”, www.crestinortodox.ro)