ȘTIRI IRLANDA

Furtuna Callum: 30,000 fără curent; navetiștii avertizați să fie atenți la drum

Furtuna Callum a ajuns în Irlanda pe timpul nopții, iar zonele de coastă în principal sunt lovite de rafale de vânt extrem de puternice.

  • Cod galben de vânt puternic – Carlow, Kildare, Kilkenny, Laois, Longford, Offaly, Westmeath, Cavan, Monaghan, Leitrim, Roscommon, Limerick și Tipperary până la 9am
  • Cod portocaliu de vânt puternic – Dublin, Cork, Kerry, Louth, Wexford, Wicklow, Meath și Waterford până la 9am
  • Cod portocaliu de vânt puternic – Donegal, Galway, Mayo, Sligo și Clare până la 5pm
  • Dublin Airport: Aer Lingus a anulat mai multe zboruri iar pasagerii care au zbor astăzi sunt rugați să verifice dacă zborul lor nu a fost anulat.
  • Cork Airport: Aeroportul spune că nu are zboruri anulate sau întârziate, dar pasagerii sunt rugați să verifice dacă ceva s-a schimbat în programul zborului înainte de a merge la aeroport.
  • Irish Rail Sunt întârzieri pe trenurile DART și trenurile care deservesc Rosslare. În prezent toate trenurile circulă, dar multe au întârzieri.

Aproximativ 30,000 de case și sedii ale unor companii sunt fără curent electric în dimineața asta, după ce furtuna Callum a ajuns aici.

Codul portocaliu afectează în prezent toate comitatele din zona de coastă, zonă unde rafalele de vânt ating și 139 kilometri pe oră.

Furtuna se deplasează către nord pe timpul zilei, astfel că avertizările vor rămâne în vigoare până către seară în comitatele din nord și vest.

?  Un bătrân a murit într-un accident în Roscommon

Bătrânul de aproximativ 70 de ani, a murit după ce a fost lovit de o mașină în Roscommon.

Accidentul a avut loc aseară cu puțin timp înainte de ora 8, pe Bridge Street, Strokestown.

Pietonul a fost declarat decedat la fața locului, iar șoferița nu a fost rănită.

N5 a fost închis temporar pentru a facilita ancheta, iar Garda face apel la martori să contacteze secția Garda din Castlerea la numărul de telefon 0949621630.

 

? Un bărbat de aproximativ 40 de ani ucis în Co. Meath

Garda investighează accidentul de pe drumul R162 Navan – Nobber

Accidentul a avut loc aseară în jurul orei 10:30pm. Bărbatul a fost declarat decedat la locul accidentului, iar corpul acestuia a fost transportat la Our Lady’s Hospital Navan unde va avea loc autopsia.

Șoferul mașinii implicată în accident, un bărbat de aproximativ 20 de ani, nu a fost rănit.

Drumul este și acum închis pentru a facilita ancheta făcută de Garda.





? Un adolescent a evitat deportarea datorită prietenilor

Adolescentul a primit dreptul de rămâne în Irlanda cu familia sa.

O familie care aștepta să fie deportată, a obținut dreptul de a rămâne în Irlanda datorită unei petiții făcută de colegi și prieteni, petiție postată pe o rețea socială.

Colegii lui Nonso Moujeke de la Tullamore College au pornit petiția ca Nonso și familia acestuia să nu fie deportați, asta după ce în luna iunie fusese emis deja ordinul de deportare.

Adolescentul s-a mutat în Irlanda când aveam numai doi ani. A venit aici cu mama lui și cu fratele lui mai mare Viktor, asta după ce tatăl lor a decedat. Familia a locuit în Irlanda în ultimii 11 ani.

The Irish Naturalisation and Immigration Service (INIS) de la Departamentul de Justiție a confirmat informația că ordinul de deportare al familiei a fost revocat.

? Conștientizarea infracțiunilor sexuale trebuie învățate la școală spune un judecător din cea mai aglomerată Curte de Judecată pentru copii din Irlanda 

Conștientizarea infracțiunilor sexuale trebuie învățate la școală spune un judecător din cea mai aglomerată Curte de Judecată pentru copii din Irlanda 

Judecătorul John O’Connor a făcut afirmația ieri când judeca un caz în care un tânăr a recunoscut că a agresat sexual o fată într-un parc din sudul Dublinului anul trecut.

Adolescentul, care atunci avea 16 ani, a recunoscut că a prins-o de fund, dar deși a recunoscut fapta, acesta a spus mai târziu că fata a exagerat, lucru cu care judecătorul nu a fost de acord.

Judecătorul spune că acest tip de agresiune a devenit din ce în ce mai frecvent în ultimele luni. Este nevoie de un program de conștientizare și de învățare în școală prin care elevii să știe ce înseamnă o agresiune sexuală.


VREI SĂ DONEZI PENTRU INFORMATIA IRL?

Dacă vrei să donezi o singură dată, apasă pe butonul Donate mai jos și alege suma pe care vrei să o donezi. Va fi o singură plată, fără recurență lunară.

Dacă vrei să donezi lunar, alege suma pe care vrei să o donezi și apasă butonul subscribe.
Dacă vrei să anulezi plata lunară, intră în contul tău de Paypal și oprește plata recurentă.




? METEO IRLANDA (LIVE) hartă interactivă ?





ȘTIRI ROMÂNIA

?? Cozi uriaşe la moaşte, în Iaşi. “Sfânta Parascheva şi Sfânta Ecaterina s-au întâlnit”

pelerinaj sfanta parascheva

A fost o noapte albă pentru pelerinii ajunși la Iași să se închine la moaștele Sfintei Parascheva, dar și ale Sfintei Ecaterina, aduse din Grecia. Credincioșii au așteptat ore în șir pentru a atinge racla.

Până acum, peste 25 de mii de oameni au trecut pe lângă baldachinul în care au fost așezate rămășițele sfinte. Moaştele Sfintei Ecaterina au ajuns aseară, cu un avion, pe aeropotul din Iaşi. Un sobor de preoţi le-a dus la Mitropolie, unde au fost aşezate în baldachin, lângă cele ale Sfintei Parascheva.

În tot acest timp, miile de pelerini veniţi din întreaga ţară au aşteptat să ajungă lângă racla pentru a se închina. Chiar dacă au stat şi 12 ore la coadă, oamenii spun că nu simt oboseala.

“Vin de vreo 15 ani cu copiii şi familie. Am aşteptat în alţi ani 2 zile, acum am stat 12 ore. Am venit şi cu haine groase.” Sursa protv.ro

?? Imagini revoltătoare cu elevi postate de un arhidiacon, profesor la o școală. Explicația sa

Un nou scandal a cutremurat joi din temelii Arhiepiscopia Tomisului.

De această dată, un arhidiacon, titlu care se acordă unor călugări cu poziţii speciale în conducerea bisericii, a filmat mai mulţi elevi de şcoala generală în timp ce se schimbau după ora de sport.

Şi mai şocant este că ulterior a distribuit imaginile delicate pe internet. Pentru gestul său, arhidiaconul a fost retras de la catedră, iar Arhiepiscopia Tomisului l-a trimis să mediteze. Atenţie, urmează detalii care vă pot afecta emoţional.

Arhidiaconul Calinic Ciprian Savin a postat pe Facebook imaginile cu băieţii de 13 ani, în lenjerie intimă, ori goi pe jumătate. Filmarea – care stârneşte revoltă – a fost distribuită timp de 24 de ore după care a dispărut. Sursa protv.ro

?? Doar 450 de voluntari înrolați după apelul Armatei Române. Solda primită în cele 3 luni de pregătire

Cu ordinul de chemare în mână, voluntarii rezervişti din Armata Română au lăsat vatra şi s-au prezentat la cazarmă.

Este vorba despre cei care au spus ″prezent″⁣ şi s-au înrolat în urma campaniei de recrutare derulată de Ministerul Apărării Naţionale. Deşi autorităţile aveau nevoie de 3.000 de oameni, doar 450 de boboci sunt gata de instrucţie.

În centrul de pregătire de la Buzău sunt cinci voluntari: Doi consilieri juridici, un contabil şi doi profesori. Au sărit cu toţii din pat la 6 fix pentru înviorarea la bustul gol, ca mai apoi să treacă direct la mătură şi mop.

??  Eleva din Vaslui care merge flămândă la școală. ”Un piure cu carne și salată mi-ar plăcea”

Ministerul Educaţiei se pregăteşte să dea 45 de milioane de euro pentru a instala sisteme wi-fi în 4.500 de şcoli.

În aceeaşi Românie, abandonul şcolar este un fenomen mai mult decât alarmant. Peste 30.000 de copii renunţa în fiecare an la şcoală, cei mai mulţi, din cauza sărăciei.

Roxana are 9 ani şi vrea să devină medic.

Reporter: Sunt zile când te duci flămândă la şcoală?
Roxana: Da. Se întâmplă des. Ceilalţi copii au pachete. Eu, nu. Mie mi-ar plăcea să mănânc biscuiţi. Mă simt rău…
Reporter: Ți-ar plăcea altceva?
Roxana: Un piure cu carne, o salată. Cam atât…

În total, familia Pruteanu are cinci copii. Băiatul cel mare are 16 ani şi a abandonat şcoala pentru a munci cu ziua. Tatăl e bolnav şi a căzut la pat de 3 ani, iar greul pică pe umerii mamei. Cei şapte trăiesc din ajutorul social şi din alocaţiile celor mici, în jur de 800 lei.

?? Turiștii profită de vremea caldă de la munte: „O minunăţie să vezi cum şerpuieşte apa”

Turistica

Toamna, care încă ne răsfață cu soare blând și temperaturi plăcute, oferă un spectacol impresionant în aceste zile la munte. Norocoșii care pornesc pe trasee, la pas sau cu biciclete, descoperă peisaje parcă pictate și se bucură de liniște și aer curat.

În Brașov, de pildă, tabloul este completat de satele vechi, unde casele ridicate în urmă cu mai bine de un secol așteaptă oaspeți.

Peisajele, care par a fi desprinse din tablouri pictate în culorile toamnei, i-au cucerit pe turiştii care au pornit cu bicicletele pe traseele din Munţii Piatra Craiului.

Turist: „Vremea, nu mai avem cuvinte.”
Reporter: „Cum e să admiri peisajul de pe bicicletă?”
Turist: „E frumos, poţi să mai arunci un ochi şi dincolo. În cursul săptămânii mai dăm o fugă – două pe aici, după mă simt cu chef de muncă.”

Acolo pot ajunge atât cei experimentaţi, cât şi începătorii. Cu toţii vor avea parte de o călătorie de neuitat. Sursa protv.ro


? METEO ROMÂNIA (LIVE) Hartă interactivă ?






ȘTIRI INTERNAȚIONALE

Rusia a testat rachete cu rază lungă de acțiune, în Oceanul Arctic

teste cu racheta Bulava

Rusia a testat arsenalul nuclear al forțelor navale, în cadrul unui exercițiu militar de amploare efectuat în Oceanul Arctic. Astfel, au fost folosite rachete balistice cu rază lungă de acțiune, potrivit Ministerului rus al Apărării.

În cadrul exerciţiului, au fost lansate rachete balistice de pe submarine nucleare poziţionate în mările Barents şi Ohotsk, informează Navytimes, citat de News.ro.

De asemenea, bombardiere cu rază lungă de acţiune au lansat rachete de croazieră, oficialii ruşi anunţând că toate rachetele au lovit ţintele desemnate.

Potrivit oficialilor ruşi, rachetele au fost depistate cu succes de scutul antirachetă al Rusiei.

Ministerul Apărării a constatat că exerciţiul a oferit şansa de a testa lanţul de comandă de la camera principală de control până la unităţile militare. Sursa protv.ro

31 de morți, în urma unei alunecări de teren. Bilanțul ar putea crește

Uganda

Cel puțin 31 de persoane au murit, joi seara, în estul Ugandei, în urma unor alunecări de teren.

Alunecările de teren au afectat joi seara o aşezare de mici dimensiuni situată la poalele muntelui, a declarat Martin Owor, comisar în cadrul serviciului de gestionare şi intervenţie în caz de dezastru, conform Reuters, citat de Agerpres.

Zona, aflată în apropierea frontierei dintre Uganda şi Kenya, este predispusă la alunecări de teren şi a mai fost afectată în ultimii ani de accidente similare.

Ploile torenţiale au dislocat bolovani masivi şi noroi de pe pantele masivului, care s-au prăvălit peste numeroase case din Bukalasi, districtul Bududa.

Catalonia intră din nou în conflict cu guvernul spaniol. Se cere abolirea monarhiei

Protest la Barcelona

Parlamentul catalan cere abolirea monarhiei, ceea ce a provocat o reacţia dură din partea guvernului de la Madrid.

Parlamentul Cataloniei a votat joi o rezoluţie prin care solicită abolirea monarhiei în Spania, fapt ce a provocat o reacţie dură din partea premierului spaniol Pedro Sanchez, care a ameninţat cu înaintarea unei acţiuni în justiţie, calificând documentul adoptat de către legislativul catalan drept ‘inacceptabil’, a transmis, din Madrid, AFP.

Mişcările separatiste şi coaliţia de stânga (antiindependenţă) En Comu Podem (Împreună Putem) şi-au unit vocile pentru a vota în favoarea unei rezoluţii în care condamnă ‘intervenţia regelui în conflictul catalan’ şi cer ‘desfiinţarea unei instituţii depăşite şi nedemocratice precum monarhia’. Sursa protv.ro

Ce au pățit doi tineri care și-au făcut selfie cu un pistol

Selfie cu pistolul

Aflaţi la un poligon de trageri din Houston, doi americani au găsit de cuviinţă să-şi facă selfiuri cu pistolul.

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere îl vedem pe unul dintre bărbaţi sprijinind arma de piept şi pozându-se. Apoi dă să lipească ţeava de capul prietenului, ca să mai facă o fotografie.

În acel moment intervine un instructor, care îi ia pistolul amatorului de selfie-uri, înainte de a-i escorta pe amândoi afară.

S-a dovedit că arma nu era încărcată, dar, chiar şi aşa, bărbatul a încălcat regulile de siguranţă. Prin urmare, el şi amicul lui au primit interdicţie pe viaţă la acel poligon.

Kanye West, întâlnire cu Donald Trump la Casa Albă. ”M-a făcut să mă simt ca Superman”

Kanye West, Donald Trump

Kanye West i-a adresat elogii președintelui american Donald Trump, după ce a luat parte la o întâlnire cu liderul de la Casa Albă în Biroul Oval.

Purtând o șapcă pe care scria sloganul ”Make America Great Again”, slogan cu care Donald Trump a defilat în timpul campaniei electorale din 2016, Kanye West a afirmat: ”M-a făcut să mă simt ca Superman”.

Cântărețul a bătut de mai multe ori cu pumnul în biroul președintelui american Donald Trump și a discutat despre diagnosticul său de bipolaritate.





♏️ HOROSCOP ♉️

BALANŢĂ
Cineva la care ţineţi are nevoie de voi şi o să faceţi tot posibilul să vă vedeţi, să petreceţi câteva zile împreună. Sfera financiară e activă şi vă pot intra bani, şi să luaţi strictul necesar, să acoperiţi urgenţele, după care să vedeţi dacă puteţi da o fugă la munte, sau într-un city break.

SCORPION
Poate-ați lăsat pentru week-end, să fiţi mai degajaţi, discuţia între patru ochi cu cineva care v-o fi greşit şi v-a afectat emoţional. Sunteţi în formă şi o să faceţi treaba şi la serviciu şi acasă şi le puteţi face o vizită şi unor rude sau prieteni care vă cheamă pe la casele lor.

SĂGETĂTOR
Se poate să-ncercaţi şi alt mijloc de transport decât cel obişnuit şi să ajungeţi la destinaţia mult visată, în siguranţă. Se poate să fi pus şi voi la cale o escapadă turistică, daţi o raită pe la prieteni, poate-aveti şi nişte locuri preferate, şi admiraţi peisajul, monumentele locului.

CAPRICORN
Vă consultaţi cu familia, zilele astea să ştiţi dacă ai voştri sunt de acord cu o mutare în alt cartier sau cu serviciul. Aţi putea ajunge la un eveniment moden, chiar dacă se ţine pe undeva prin ţară, cu toate obligaţiile pe care le-aveţi pe lângă casă, o să daţi zor s-o porniţi într-acolo.

VĂRSĂTOR
O să fie o cheltuială cu drumul, cu evenimentul festiv la care-o să vă duceţi, cu ţinutele pe care-o să le achiziţionaţi. Poate intervine ceva şi nu mai puteţi pleca de azi la relaş, vă regrupaţi şi faceţi tot posibilul să fiţi gata măcar diseară cu toate treburile s-o-ntindeti mâine cu noaptea-n cap.

PEŞTI
Poate va trebui să daţi ochii cu cineva pe care nu-l mai aveţi la inimă şi să aveţi nişte explicaţii – şi culmea! care mai pot schimba ceva, şi relaţia să fie resuscitata. Se poate să-i faceţi o surpriză partenerului de cuplu şi să rezerati o cameră într-o zonă de agrement să vă bucuraţi de linişte, de atmosferă plăcută, reconfortantă.

BERBEC
Se poate să vă deranjeze că o să fiţi omişi de pe o listă de invitaţi, dar poate nu e totul pierdut şi o să vă sune să vă cheme – se rezolvă. Voi se poate să negociaţi un preţ şi să-l şi obţineţi, la un suc, o cafea, să bateţi palma pentru o colaborare de cursă lungă, dacă o să vă placă ce lucraţi.

TAUR
Poate faceţi o trataţie la voi acasă şi strângeţi relaţiile cu familionul, să fixaţi şi detaliile nunţilor, botezurilor din toamnă asta. Poate şi să vreţi să evitaţi întâlnirea cu cineva anume o să daţi nas în nas şi o să fie momentul vostru de sinceritate când o să spuneţi ce simţiţi faţă de acea persoană.

GEMENI
Sunt şanse să plecaţi pe undeva, chiar şi prin împrejurimi, dacă nu sunteţi în mare formă financiară, şi să luaţi aer, să vă relaxaţi. Se poate să fie o mică neînţelegere cu cineva apropiat şi să doară, dar lucrurile se pot îndrepta, numai s-aveţi bunăvoinţă, să treceţi peste nişte orgolii deranjante foc.

RAC
Poate va mai gândiţi şi la sănătate, la odihnă, să vă-mbunătățiți starea de spirit şi poate plecaţi pe undeva la aer curat şi linişte. O să vă bucuraţi de prezenţa unor oameni dragi şi să lăsaţi sentimentele să vorbească de la sine, să puteţi recupera nişte prietenii sau o căsnicie cu ajutorul lor.

LEU
E posibil să se-anunţe nişte prieteni în vizită şi să amânaţi o excursie, un dus-întors primprejur, dar n-o să regretaţi. Poate n-ar strica înainte să vă suiţi la volan să verificaţi dacă maşina e-n stare de funcţionare, şi să aveţi actele la voi şi s-aveţi grijă să nu fie expirate, să puteţi călători fără probleme.

FECIOARĂ
Se poate să vină cineva din străinătate cu o ofertă de lucru şi să găsiţi sprijin la cei din jur să plecaţi şi să daţi drumul afacerii. Aţi putea primi o confirmare c-aţi fost acceptaţi la o şcoală, la un serviciu, la o echipă sportivă, şi o să aveţi timp să vă pregătiţi sufleteşte până luni.





✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️

Ortodoxe
Sf. Mc. Prov, Tarah şi Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei

Greco-catolice
Sf. m. Prob, Tarah şi Andronic

Romano-catolice
Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.

Sfinţii Mucenici Prov, Tarah şi Andronic sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 12 octombrie.

Au suferit martiriul în timpul persecuţiilor lui Diocleţian (284-305), în Tarsul Ciliciei (locul de naştere al Sfântului Apostol Pavel, Tars se află astăzi în sudul Turciei).

Născut în Claudiopol, o cetate din Siria, Tarah era de neam roman şi a fost ostaş. Pentru faptul că era creştin a cerut să fie eliberat din armată. Era cel mai în vârstă dintre ei. Prov era din Tracia, iar Andronic era fiul unuia dintre cei mai de frunte cetăţeni ai Efesului.

Au fost duşi la judecată înaintea antipatului Maxim (care avea şi rolul de judecător) şi, refuzând să-şi lepede credinţa în Hristos, au fost torturaţi şi scoşi în văzul mulţimilor pentru a fi sfâşiaţi de animalele sălbatice.

În cele din urmă, pentru că animalele nu s-au atins de ei, au fost tăiaţi cu săbiile, la ordinul demnitarului. (sursă: vol. “Vieţile Sfinţilor”)