? Sume record cheltuite în luna decembrie de către irlandezi pentru coșul zilnic de cumpărături

Cumpărătorii din Irlanda nu s-au sfiit să arunce sume importante în luna decembrie pe măncare și băutură. Aceștia au lăsat în supermarketurile din Irlanda nu mai puțin de 995 de milioane de euro, ceea ce este un record.
Dunnes Stores este magazinul în care s-au cheltuit cei mai mulți bani, lanțul irlandez devansând rivalul Tesco.
Suma cheltuită în luna decembrie pentru coșul zilnic reprezintă un record, în medie un cumpărător cheltuind pe bunurile uzuale 698 de euro, cu 151 de euro mai mult decât în orice altă lună a anului.
? O zonă din Dublin a dat cel de-al treilea milionar la Lotto în mai puțin de un an

Dublin 7 o zonă foarte populară în rândul românilor din Dublin, are un nou milionar.
Loteria națională a anunțat că la extragerea zilnică Daily Million de ieri este un câștigător, iar biletul a fost câștigat la magazinul Tesco din Phibsboro Shopping Centre.
Dublin 7 include zone precum Ashtown, Broadstone, Cabra, Grangegorman, Oxmantown, Phibsboro, Smithfield și Stoneybatter.
Numerele câștigătoare au fost: 2, 10, 14, 25, 34, 35 bonus 21.
? Bărbat dat dispărut din Galway
Garda face apel la populație pentru a-l găsi pe Robert Murray de 25 de ani.
Robert din Salthill, Co. Galway și a fost văzut ultima dată pe 8 ianuarie în zona Shop Street din Galway în jurul orei 10:15pm.
Oricine are informații este rugat să contacteze Galway Garda Station la numărul de telefon 091 538000, sau Garda Confidential Line la numărul gratuit 1800 666 111 sau să contacteze orice altă Stație Garda.
? Măsuri speciale de securitate la o înmormântare Traveller
Mormântul dar și cimitirul din Longford au fost verificate pentru arme înainte de înmormântarea unei femei din comunitatea Traveller. Peste 50 de ofițeri Garda au fost implicați în operațiunile de securitate de la înmormântarea Maureenei Stokes de 93 de ani.
Operațiunea de securitatea a fost declanșată după ce duminică a avut loc un conflict între două familii rivale la serviciile funerare ale femeii.
În timpul unei slujbe în Mervue, Co. Galway trei persoane au fost rănite. Un bărbat a fost împușcat, unul tăiat cu o sabie, iar altul are răni ce par a fi provocate de acid.
Incidentele au început în fața bisericii Holy Family Church în jurul orei 3pm, iar la scurt timp un bărbat a fost împușcat în picior și transportat la spitalul din Galway. Un adolescent a ajuns și el la spital cu răni în zona spatelui, răni care spun martorii ar fi fost provocate de o sabie. Un al treilea bărbat, are răni minore în urma unui atac pe Walter Macke Road, iar Garda crede că o substanță corozivă, posibil acid, a fost folosită în timpul atacului.
? Un fost ofițer Garda va primi sentința pentru posesie de pornografie infantilă
Bărbatul care a fost ofițer Garda timp de 25 de ani, se declară nevinovat.
Joseph O’Connor de 58 de ani este acuzat de posesie de imagini și videoclipuri în care mai mulți copii sunt abuzați sexual. Imaginile au fost descoperite în laptopul său.
Fostul ofițer spune că imaginile sunt dezgustătoare și că el nu le-a văzut niciodată deși se aflau în calculatorul lui. Acesta susține că un bărbat care a venit la el acasă pentru sex ar fi folosit laptopul lui.
?? Bărbat jefuit şi bătut în scara blocului de un hoţ eliberat cu recursul compensatoriu
[fvplayer id=”139″]
Scene revoltătoare, surprinse de camerele de supraveghere dintr-un bloc din Galați, au stârnit indignare pe rețelele sociale.
În înregistrare se vede cum un bărbat este atacat cu brutalitate de un individ care îl lovește de mai multe ori cu pumnii.
Secvențele au fost făcute publice de Federația Națională a Sindicatelor din Administrația Penitenciarelor. Polițiștii l-au identificat pe agresor, dar acesta este încă în libertate.
Surse din cadrul anchetei susțin că este vorba despre un recidivist eliberat recent din penitenciar înainte de termen.
?? Iohannis nu cedează: ”Propunerile pentru Transporturi şi Dezvoltare vor fi refuzate”
[fvplayer id=”140″]
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că propunerile Guvernului pentru ministerele Transporturilor şi Dezvoltării Regionale, Mircea Drăghici şi Olguţa Vasilescu, vor fi refuzate din nou.
“Aceste două propuneri vor fi refuzate în cursul acestei săptămâni. Într-o zi, două vor fi finalizate documentele şi reexpediate la Guvern”, a precizat Iohannis, la Palatul Cotroceni.
În urmă cu câteva zile, Viorica Dăncilă i-a propus din nou pe Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici în Guvern, după ce președinte României Klaus Iohannis a prezentat motivările privind respingerea nominalizărilor miniștrilor Transporturilor și Dezvoltării.
?? Nordul României, lovit de zăpezi

Este cod galben de viscol la munte, iar în alte zone din țară este avertizare de ninsori, lapoviță și intensificări ale vântului.
Natura și-a arătat forța încă de luni seară. Pe drumurile din județul Maramureș – unde a nins puternic – au fost probleme mari. Zăpada s-a depus rapid pe șosea și a dat bătăi de cap șoferilor, care nu au mai putut să înainteze. Localnicii le-au sărit în ajutor cu tractoare și nisip.
Astfel de scene s-au derulat în localitatea Groşi din judetul Maramureş, pe drumul national care face legatura între Baia Mare si Targu Lăpuş.
Mai multe maşini de mare tonaj nu au putut să înainteze din cauza zăpezii depuse pe şosea, iar utilajele au ajuns târziu în zonă. Aşa că de suferit au avut toţi şoferii.
“Nu mai reuşim să urcăm, astea-s autorităţile romaneşti. De dimineaţă de la 5 jumătate am venit de la Coroieni aici şi am rupt 2 perechi de lanţuri am cauciucuri noi, tot ce trebuie”, spune un conducător auto
?? O fetiță din România, în finala ”Suedezii au talent”.
Eva, o fetiță de 10 ani din România, a ajuns în finala ”Suedezii au talent”, după o evoluție care i-a impresionat pe membrii juriului și a ridicat publicul în picioare.
Ambasada Suediei la București a postat clipul cu Eva pe pagina oficială de Facebook.
Părinții Evei, Raluca și Sorin, sunt medici și acum traiesc și muncesc în Suedia.
Mama Evei, Raluca, a fost cardiolog rezident la Spitalul Floreasca, iar acum lucrează la Spitalul Universitar Skåne, iar Sorin, tatăl fetiței, este ortoped la Kristianstad.
?? Mașinile parcate ilegal în București ar putea fi din nou ridicate
Aşa numiţii „hingheri” de maşini ar putea reveni din nou pe străzi la primăvară. Municipalitatea lucrează la un proiect prin care să poată ridica maşinile şoferilor indisciplinaţi. Opoziţia susţine însă că ar trebui găsite soluţii pentru construirea parcărilor şi abia apoi ar trebui sancţionaţi şoferii.
Tudor Ionescu, consilier municipal: Este important totuşi să putem să avem un cadru legislativ prin care să intervenim atunci când există maşini care blochează fie treceri de pietoni, fie staţii de persoane care folosesc mijloace de transport în comun, care se parchează pe locuri destinate persoanelor cu dizabilităţi.
Acum, singurul sector unde se ridică maşini este cel condus de primarul Robert Negoiţă.
Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3: Este profund în neregulă, de exemplu, faptul că au parcat maşinile şi au blocat linia de tramvai de mai multe ori în Sectorul 3. Ei nu vor să parcheze decât acolo, pe trecerea de pietoni, decât în intersecţie, decât acolo unde blochează circulaţia sau pun pietonii într-o situaţie foarte riscantă.
Potrivit noului regulament, şoferii vor scoate din buzunar cel puţin 350 de lei ca să îşi recupereze maşina.
Bucureştenii îşi doresc soluţii, în loc de pedepse.
?Zi importantă în Parlamentul britanic. Ce se întâmplă cu Brexit
Acordul convenit de Londra şi Uniunea Europeană cu privire la ieşirea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din blocul comunitar va fi supus la vot marţi seară în parlamentul britanic, în cazul neaprobării documentului existând riscul ca întregul proces al Brexitului să fie cuprins de haos, notează luni Reuters citată de Agerpres.
![]()
Premierul Theresa May se află astfel în faţa unui moment cheie pentru viitorul ei politic şi pentru cel al Regatului Unit. Ea a amânat în luna decembrie acest vot, recunoscând că risca să înregistreze o înfrângere, şi a încercat să obţină noi garanţii de la UE pentru a o ajuta să obţină încrederea parlamentarilor britanici.
Dezbaterea are loc în Camera Comunelor, camera inferioară a parlamentului britanic. Theresa May nu are o majoritate clară în rândul celor 650 de parlamentari, iar Partidul Democratic Unionist nord-irlandez, care de obicei susţine guvernul în parlamentul de la Londra, se opune acordului de retragere a Regatului Unit din UE.
? Moment emoționant în Gdansk, la comemorarea primarului ucis
? Masacru în Kabul, după ce o maşină-capcană a explodat într-un complex rezidenţial

O maşină-capcană a explodat luni seara în estul capitalei afgane Kabul, lângă un complex unde îşi au locuinţele angajaţii mai multor agenţii şi organizaţii internaţionale.
Vehiculul-capcană a vizat un complex ce găzduia angajaţi străini, dar care era în parte gol în momentul exploziei, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Najob Danish, anunţând un bilanţ de 4 morţi şi 44 de răniţi, dintre care 10 copii.
? Grevă pe marile aeroporturi din Germania. Un sfert de milion de pasageri, afectaţi

Protest al personalului de securitate din aeroporturile din Germania. O grevă a personalului de securitate din aeroporturi perturbă marţi traficul aerian din Germania, informează DPA. Protestul sindical afectează sute de zboruri şi cel puţin 220.000 de pasageri, potrivit asociaţiei aeroporturilor ADV.
Greva s-a declanşat deja la Hamburg şi se va extinde în alte aeroporturi, ca mijloc de presiune înaintea negocierilor cu patronatul, programate în 23 ianuarie.
? Un azilant afgan din Germania a înjunghiat o gravidă și i-a ucis copilul nenăscut
Dramă petrecută într-un spital din orașul german Bad Kreuznach, unde o tănără însărcinată a fost înjunghiată de un cetățean afgan, solicitant de azil.
În urma atacului brutal, femeia a supraviețuit, dar copilul nenăscut a murit. Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi avut o relație, dar nu s-a stabilit dacă în momentul atacului mai erau sau nu împreună, relatează bild.de.
? METEO IRLANDA (LIVE) – harta interactivă ?
?? METEO ROMÂNIA (LIVE) Hartă interactivă ??
♏️ HOROSCOP ♉️
CAPRICORN
Poate aţi strâns suficienţi bani ca să vă luaţi o maşină, ori poate daţi avansul pentru o locuinţă. Se poate să vă treacă prin mână nişte oferte de afaceri, o fi un job nou la care încă va mai gândiţi dacă să vă duceţi, sau nu – par să fie atrăgătoare.
VĂRSĂTOR
O să vă puteţi îngriji şi de voi, dac-aţi terminat cu sărbătorile şi să vă duceţi la doctor, că sunt chestiuni pe care le-aţi ignorat. O s-aveţi nişte drumuri de făcut, poate umblaţi după acte, urmaţi nişte cursuri, mai aveţi şi serviciu, s-au adunat cam multe şi vă paşte epuizarea – aveţi grijă.
PEŞTI
Se pare c-or să vă caute nişte prieteni care vor să plecaţi pe undeva la sfârşit de săptămână şi alegeţi o destinaţie, un traseu de vacanţă. Se poate să vă treziţi într-o postură care să scoată la iveală o gamă largă de calităţi şi lumea să vă aprecieze, să se bată pentru voi să colaboraţi.
BERBEC
O invitaţie la o reuniune mondenă şi o să vă puneţi în temă cu ce e nou în societate şi ce-aţi putea aduce nou pe scenă socială. Se prea poate să luaţi nişte bani din urmă şi să aveţi pentru o ieşire cu prietenii la masă în oraş, c-aveţi multe de povestit şi poate-aveti şi proiecte comune.
TAUR
O să vă bucuraţi de prezenţa cuiva care nu poate trăi fără voi şi o să v-o demonstreze – trebuie doar să ştiţi ce vreţi şi voi. Poate vi se propune să lucraţi în alt oraş, poate plecaţi din ţară, sau poate e ceva în colaborare cu cei din străinătate, cu o firmă şi o să fie convenabil.
GEMENI
Poate ieşiţi cu nişte prieteni la un spectacol, aveţi poate o activitate preferată la care vă duceţi împreună o dată, de două ori pe săptămână. Se poate să luaţi parte la un eveniment care să capete amploare şi să daţi acolo măsură priceperii voastre, să primiţi felicitări şi să fie urmat de o promovare.
RAC
Aţi putea obţine o recompensă pentru ce-aţi muncit în ultima vreme, sau or fi daune morale, materiale că s-a-ncheiat un proces. Se pot rezolva multe lucruri din cele pentru care v-aţi zbătut multă vreme şi o să vă eliberaţi de greutăţile pe care le-aţi dus anul trecut şi începeţi ceva nou.
LEU
E posibil să luaţi o sumă importantă de bani, poate i-aţi cerut credit unei bănci şi o să-l primiţi în cursul zilei de azi. Poate vă pregătiţi de o nouă etapa în viaţa profesională şi o să fiţi încântaţi de noutate, chiar dacă o să fie greu şi-o să mai aveţi şi nişte probleme pe acasă.
FECIOARĂ
Se poate să vină nişte musafiri pe la voi şi o să vă simţiţi bine împreună, o să vă vedeţi poate chiar mai des de-aici încolo. Se poate să v-apucaţi de nişte reparaţii pe-acasă, ori îi ajutaţi pe părinţi, ori poate se mută nişte prieteni şi le daţi o mână de ajutor.
BALANŢA
Poate o să vreţi să vă schimbaţi casă, poate vă mutaţi cu chirie, dacă nu cumva căutaţi un atelier în care să lucraţi. Vouă or să vă reuşească activităţile desfăşurate în colectivitate şi or să conteze la bani şi la proiectele pe care le veţi primi în cursul anului.
SCORPION
Se observă succes la activităţile de tip intelectual şi puteţi urca la alt nivel şi să luaţi şi bursă. Promite să fie o perioadă mai bănoasă şi o să mai cumpăraţi câte ceva din lucrurile pe care nu le-aţi putut lua în perioada sărbătorilor, sau rezervaţi o cameră la un hotel într-o staţiune de agrement.
SĂGETĂTOR
E cineva care vrea să fiţi împreună şi încearcă, poate încă o dată, să vă cucerească. Se poate să preia cineva o parte măcar, din greutăţile cu care v-aţi confruntat pân-acum şi o să vă mai ocupaţi şi de aspectul fizic, schimbaţi garderoba, stilul vestimentar.
Sursa: Pro TV
Susține proiectul Informația IRL
Citești aceste știri pentru că în urmă cu mulți ani niște oameni s-au încăpățânat să creadă că pot face ceva fără interese ascunse, doar pentru cititori, pentru comunitatea românească din Irlanda.
Informatia IRL este o publicație care se autofinanțează din bani proprii, publicitate și din donațiile cititorilor. Și tu poți susține această publicație și continuarea acestui proiect!
| Dacă vrei să ajuți Informatia IRL lunar, alege suma pe care vrei să o donezi și apasă butonul subscribe de mai jos. Dacă vrei să anulezi plata lunară, intră în contul tău de Paypal și oprește plata recurentă. |
Ajută Informatia IRL devenind patronul nostru.
Become a Patron!
✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️
Ortodoxe
Sf. Cuv. Pavel Tebeul şi Ioan Colibaşul
Greco-catolice
Sf. cuv. Pavel din Teba; Sf. cuv. Ioan Colibaşul
Romano-catolice
Ss. Arnold Janssen, pr.; Arsenie, pustnic
Sfântul Cuvios Pavel Tebeul este pomenit în Biserica Ortodoxă la 15 ianuarie.
A trăit în vremea împăraţilor Deciu (250-253) şi Valerian (253-260), prigonitori ai creştinilor. Era din Egipt, din Tebaida de Sus, din părinţi cu multă avuţie, care îi asiguraseră o educaţie deosebită. Trăitor în dreapta credinţă, Sfântul Pavel cunoştea bine Sfintele Scripturi.
După moartea părinţilor săi, în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor, soţul surorii sale, lacom fiind şi voind să ia şi partea de avere ce se cuvenea Sfântului, a gândit să-l dea autorităţilor spre chinuire, spunând că este creştin. Aflând de aceasta Pavel, care atunci era un tânăr de 20 de ani, a fugit în munţi, în locurile cele mai singuratice.
Petrecând acolo multă vreme şi povăţuindu-se de Duhul Sfânt, nu s-a mai întors în lume, ci a cunoscut că Dumnezeu i-a dat lui acest fel de vieţuire, având ca locuinţă o peşteră cu apă înăuntru, hrană avea finice (curmale) şi haină de frunze. A cunoscut astfel lipsa patimilor şi bucuriile vieţii de rugăciune, apropiindu-se de Dumnezeu. Această nevoinţă a făcut-o până la sfârşitul zilelor sale, trăind până la o sută treisprezece ani.
Pe Sfântul Pavel Tebeul l-a aflat în pustia cea mai dinăuntru Sfântul Antonie cel Mare.
Sfântul Cuvios Ioan Colibaşul a fost fiul unui general, Eutropius, care a trăit în Constantinopol, în vremea împăratului Leon cel Mare (457-474).
Ioan a plecat, în taină, din casa părinţilor săi la vârsta de 12 ani. După ce s-a făcut monah şi a vieţuit şase ani în mănăstirea akimiţilor (neadormiţi) din Bitinia (Asia Mică), s-a întors însă la Constantinopol pentru că îi era dor de casă.
Pe drum, Sfântul Ioan a întâlnit un sărac îmbrăcat în zdrenţe cu care şi-a schimbat hainele. În aceste veşminte, Ioan a stat la una din porţile lui Eutropius, în rugăciune, privindu-şi părinţii şi fraţii, fără a mărturisi că este fiul şi fratele acestora.
Slujitorii din casa tatălui său i-au făcut o mică colibă chiar în locul de lângă poartă. După trei ani, Ioan s-a îmbolnăvit şi ştiind că i se apropie sfârşitul, a cerut să o vadă pe stăpâna casei, mama sa. Ştiind că mai este puţin timp până la plecarea din această lume i-a spus ei întregul adevăr.
După câteva ore, Cuviosul Ioan a trecut la Domnul în braţele părinţilor săi, care l-au îngropat lângă poartă, în locul unde îi fusese coliba şi pe mormântul său au zidit o biserică. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”)









