? Theresa May, „trădată” de 118 parlamentari din propriul partid. Irlanda una dintr cele mai afectate de respingere
Ce se întâmplă cu Brexit-ul? Ce se întâmplă cu granița dintre Irlanda de Nord și Irlanda.
Este confuzie în privința retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Marți seară, Parlamentul britanic a respins mai mult decât categoric, cu o majoritate de 230 de voturi, singurul plan care există la ora actuală, adică acordul negociat cu UE de guvernul condus de Theresa May.
Guvernul Irlandei a anunțat că își va intensifica pregătirile pentru un Brexit fără acord, după ce Parlamentul britanic a respins acordul privind ieșirea din UE.
„În mod regretabil, rezultatul votului sporeşte riscul unui Brexit dezordonat. Prin urmare, guvernul va continua să îşi intensifice pregătirile pentru un astfel de rezultat”, a precizat guvernul de la Dublin într-un comunicat, conform AFP, citat de Agerpres.
Totodată, guvernul irlandez a făcut apel la Marea Britanie să prezinte propuneri „pentru a rezolva acest impas”. De asemenea, Dublinul a reamintit „poziţia clară a UE că acordul de retragere nu este deschis pentru renegociere”.
După această înfrângere istorică și umilitoare, Guvernul se confruntă cu o moțiune de neîncredere în parlament, care ar putea duce la alegeri generale. Votul va avea loc miercuri seară.

Speaker: „Cine este de acord cu moțiunea de respingere a acordului să voteze „da”. Din contră, cei care o resping să voteze „nu”. Treceți la vot! Eliberați sala!”
„Voturi „“da” pentru aprobarea acordului, în partea dreaptă, 202. Voturi „nu”, pentru respingerea acordului, în partea stângă, 434.”
Așadar, Parlamentul britanic a respins cu o mare majoritate – 230 de voturi – singurul plan de Brexit care există la ora actuală, adică acordul negociat timp de doi ani cu UE de guvernul condus de Theresa May. Printre cei care au spus „nu” se numără şi 118 parlamentari conservatori, din partidul premierului May.
? Un studiu arată că traficul de persoane în Irlanda este cu 50% mai mare decât cifrele oficiale publicate de autorități. Românii printre persoanele traficate aici.
Un studiu făcut de „United Nations Office on Drugs and Crime” a scos la iveală adevărul despre numărul de persoane traficate în Irlanda.
Studiul a fost finanțat de Departamentul Justiției și compară cazurile reale de trafic de persoane cu cifrele raportate la Garda.
Statistica arată că în 2016 de exemplu au fost decoperite 179 cazuri de trafic de persoane dar în rapoartele Garda apar doar 95.
În 2015 au fost 153 de victime comparat cu 78 în actele autorităților, iar în 2014 98 de victime comparat cu 46 în acte.
Majoritatea victimelor traficului de persoane în Irlanda în perioada 2012-2016 sunt femei, adică 63%, dar printre victime se numără și 94 de copii.
Majoritatea victimelor traficului de persoane sunt aduse în Irlanda pentru exploatare exuală, iar următoarea categorie pentru muncă forțată.
În 2016, 26 de români au fost găsiți că lucrau forțat la un centru de reciclare a gunoiului din Irlanda.
? Unii studenți de la Trinity College ar putea plăti până la 9000 de euro, bani datorați prestigiosului colegiu
Un audit la Trinity College a descoperit că studenții au fost taxați mai puțin decât trebuia. Taxarea accidentală a dus o pierdere de 1.7 milioane de euro în ultimii trei ani, iar Trinity College vrea să recupereze acești bani.
Eroarea este pusă pe seama faptului că Trinity College a crezut că trebuie să primească acești bani de la Susi, când defapt banii sunt datorați de către studenți.
Conform Irish Times unii studenți vor trebui să plătească până la 9000 de euro în taxe.
? Adolescent dispărut din Offaly
Lukas Matulionis a fost văzut ultima dată ieri dimineață când a plecat de acasă. Garda a făcut un apel pentru a-l găsi pe tânăruil care este dispărut de ieri de la ora 7:30 am din Edenderry, Co. Offaly.
Băiatul de 16 ani, purta un hanorac roșu Diesel și pantaloni de training negri.
Oricine are informații este rugat să contacteze: Edenderry Garda Station la numărul de telefon 046 973 1290 sau Garda Confidential Line la numărul gratuit 1800 666 111.
? Numărul clienților Luas ale căror date s-ar putea să fie compromise a crescut la 4.712

Ultimul atac cibernetic asupra paginii Luas a dus la compromiterea datelor mai multor clienții. Ieri o firmă specializată a spus că acum numărul celor care ar putea fi afectați a crescut la 4.712. Datele personale ale acestora ar putea fi deja în posesia hackerilor.
Compania spune că datele financiare nu au fost compromise în acest atac.
Luas nu știe când va putea repune în funcțiunea pagina de web.
?? Dăncilă, despre discursul în care Verhofstadt a ameninţat cu articolul 7: “Ostil României”

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a apreciat ca “total nepotrivit” discursul liderului grupului liberal din Parlamentul European, Guy Verhofstadt
“Un discurs total nepotrivit (cel al lui Guy Verhofstadt, n.r.), un discurs pe care eu, ca prim-ministru, nu l-am acceptat şi nu îl accept. Am spus de fiecare dată că nu am venit aici să dau socoteală, iar ceea ce a spus liderul grupului politic ALDE mi se pare total nepotrivit şi total nerealist. Eu cred că prin ceea ce a spus Verhofstadt a adus atingere unor probleme interne, a adus multe dezinformări şi a fost o atitudine total ostilă arătată României şi românilor. Cred că acest lucru este tocmai acela care nu trebuie să se întâmple şi această atitudine este tocmai aceea care nu îşi găseşte locul în instituţiile europene”, a declarat Dăncilă, marţi, pentru Antena 3.
Ea a opinat că Guy Verhofstadt a avut un discurs electoral şi că acesta a dorit să câştige vizibilitate.
?? Eminescu a făcut trafic pe internet. Cum au marcat românii ziua lui
[fvplayer id=”141″]
Se împlinesc 169 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu şi este, din păcate, cam singura zi în care marele poet naţional face trafic pe internet.
Unii vor să afle când s-a născut sau caută poezii, însă de cel mai mare succes s-a bucurat marți un clip postat de Jandarmeria Română. Cei care l-au văzut, au făcut sute de glume în versuri, toate cu trimitere la evenimentele din 10 august.
“Ceaiul devine hrană pentru suflet” – aşa sună, forţat poetic, o postare a Jandarmeriei Române, care a stârnit o furtună de reacţii pe internet. Cu pahare de plastic aburinde în mână, trei jandarmi se plimbă agale prin codrul abia nins. La un moment dat, una dintre jandarmerițe este cuprinsă de o efuziune melodică.
?? Copiii abandonați nu sunt o prioritate pentru aleși. Legea adopțiilor, uitată de Parlament
[fvplayer id=”142″]
Bilanţul adopţiilor pe 2018 este cel puţin trist: doar 1200 de copii au fost înfiaţi, în timp ce peste trei mii aşteaptă o familie, deşi părinţi doritori sunt tot mai mulţi.
Altfel spus, statisticile nu arată niciun progres faţă de anul precedent, deoarece – spun oficialii – noua lege a adopţiilor, care ar simplifica mult birocraţia, s-a blocat în Parlament. În prezent, trei sferturi dintre copiii disponibili pentru adopţie au între 7 şi 14 ani, au fraţi sau întârzieri în dezvoltare.
?? Investitorii care au salvat un oraș românesc unde șomajul ajunsese la 25%
Imediat după Revoluţie, milioane de români au migrat din oraşele mici către cele mai importante centre economice din ţară, Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca sau Iaşi. Alţii au făcut pasul cel mare şi au plecat direct peste hotare. Sunt însă oraşe care au reuşit să atragă investitori, atât din ţară cât şi din străinătate. Iar, în timp, efectele s-au simţit. Zonele respective s-au dezvoltat, iar oamenii şi-au dat seama că pot avea un viitor mai bun acasă, nu neapărat la sute de kilometri depărtare. Un astfel de exemplu de succes este Blajul.
În 2004, Blajul avea un șomaj de peste 25%. Treptat însă, companiile străine şi firmele româneşti, au început să investească în zonă. Au apărut astfel mii de locuri de muncă, iar în prezent, rata şomajului în oraş nu depăşeşte 4 procente.
[fvplayer id=”143″]
?? Tragedie în Bacău: o fetiță a murit și fratele ei mai mare se află în comă, după un incendiu
O fetiţă de 3 ani a murit, şi fratele ei, de 4 ani, a fost rănit într-un incendiu provocat chiar de ei. Tragedia a avut loc într-un bloc din Bacău. Copiii s-au jucat cu chibriturile şi au aprins o saltea. Flăcările s-au extins rapid în tot apartamentul în care se afla şi fratele lor mai mic, de doar 4 luni. Bebeluşul a fost salvat de tatăl lor.
Cei doi copii de 3, respectiv 4 ani se jucau cu chibriturile. Au dat foc unei saltele, iar flăcările s-au extins, cu repeziciune, în întregul apartament.
[fvplayer id=”144″]
Andrei Grecu, purtător de cuvânt ISU Bacău: „Am găsit un apartament inundat cu fum, imediat s-au alcătuit echipe de salvare de căutare, dar și de stingere care au intrat concomitent în apartament, într-una din camere au fost găsiți doi minori cu vârste de trei și patru ani, un băiețel și o fetiță, în stare de inconștiență.”
Vecin: Noi ne-am axat să spargem geamul și am început să dăm zăpadă peste flacără. Cei doi copii, când au văzut că se face flacără, au fugit în baie, că pompierii au găsit copiii în baie.
Din nefericire, fetiţa a încetat din viaţă la spital. Băiatul, cu un an mai mare, este şi acum în comă. Al treilea copil al familiei, un bebeluş de doar câteva luni, a fost salvat teafăr, ca prin minune.
? SUA: Copil căzut din mașină cu tot cu scaunul în care era legat în centuri
Camera de bord a unei maşini a surprins momentul în care un copil a căzut din autovehiculul părinţilor săi, cu tot cu scaunul în care era legat cu centuri.
[fvplayer id=”145″]
Uşa s-a deschis în mers şi fetiţa a ajuns în mijlocul străzii. Şoferul aflat în spatele maşinii din care a căzut copilul a observat la timp prezenţa acestuia în mijlocul drumului şi a oprit.
Părinţii fetiţei în vârstă de doi ani s-au întors şi au recuperat copila.
Ambulanţa şi poliţia chemate la faţa locului au anunţat că micuţa a scăpat nevătămată. Mama acesteia care se afla la volan va fi pusă sub acuzare pentru neglijenţă faţă de un minor.
? New York Times: Donald Trump vrea să iasă din NATO. Cine l-a descurajat

Noi îndoieli au apărut marţi cu privire la soliditatea angajamentului preşedintelui Statelor Unite faţă de NATO.
Potrivit cotidianului New York Times (NYT), Donald Trump le-ar fi spus în mai multe rânduri anul trecut unor înalţi responsabili americani că nu vede interesul NATO şi că Statele Unite trebuie să se retragă din această alianţă.
Aceşti responsabili şi foşti responsabili ai administraţiei, neidentificaţi, au declarat pentru NYT că s-au temut ca preşedintele american să nu reia această ameninţare cu prilejul agitatului summit NATO din iulie 2018, când i-a acuzat pe aliaţi că nu participă suficient la cheltuielile alianţei militare create în plin Război Rece pentru a asigura securitatea Europei de Vest în faţa Uniunii Sovietice.
Anturajul lui Donald Trump a reuşit în cele din urmă să salveze situaţia, dar la Bruxelles au circulat zvonuri cu privire la ameninţarea preşedintelui american de a părăsi Alianţa Nord-Atlantică.
? Prostituate românce exploatate în Italia de un preot.

Polițiștii italieni au arestat la Taranto, provincia Puglia, 13 persoane care formau o rețea internațională de prostituție. Din rețea făcea parte și un preot respectat din zonă, Don Saverio Calabrese.
Operaţiunea de amploare a poliţiei italiene, numită ”Madame”, a descoperit că membrii rețelei obligau tinere din România, să se prostitueze în folosul lor. Astfel, fiecare fată plătea săptămânal câte o ”taxă de protecție” de 400 de euro, relatează secoloditalia.it.
Prostituatele erau supravegheate tot de o româncă, de 30 de ani. S-a stabilit, de asemenea, că preotul italian, paroh al bisericii din Monteparano, avea un rol activ în rețea, fiind arestat şi exclus din biserică.
? Furtună de zăpadă în Los Angeles. Autoritățile se tem de alunecări de teren
[fvplayer id=”146″]
Scene rare în Los Angeles, unde o furtună de zăpadă a determinat autorităţile să închidă o secţiune a unei autostrăzi.
Zeci de maşini au rămas blocate pe una dintre şoselele care leagă Los Angeles de San Francisco. Autorităţile i-au evacuat pe cei aflaţi în vehicule, la lăsarea serii.
În alte zone din Sudul Californiei a plouat abundent. Autorităţile se tem că furtunile ar putea antrena alunecări de teren, în special în zonele care au fost afectate anul trecut, de incendiile de pădure.
? ”Un râu de ciocolată” s-a vărsat pe o şosea din Arizona, dintr-un camion-cisternă. FOTO

Drumul parcurs dimineaţa de unii şoferi din statul american Arizona a fost mai alunecos decât de obicei, luni, după răsturnarea unui camion-cisternă, care a dus la formarea ″unui râu de ciocolată″ pe şoseaua Interstate-40, lângă oraşul Flagstaff.
There is a river of chocolate blocking/flowing in the westbound lanes of I-40 at milepost 211, east of Flagstaff. A tanker truck carrying 40-thousand gallons of liquid chocolate rolled over. This will be a sweet cleanup! pic.twitter.com/G03eVdNQZD
— Dept. Public Safety (@Arizona_DPS) January 14, 2019
Camionul-cisternă transporta circa 3.500 de galoane (13.250 litri) de ciocolată lichidă când a fost implicat într-un accident, în urma căruia autovehiculul s-a răsturnat, iar acel desert dulce a ajuns pe carosabil, potrivit unui mesaj publicat pe Twitter de Departamentul pentru Siguranţă Publică din Arizona (ADPS).
″Va fi o (operaţiune de) curăţare dulce!″, a precizat ADPS.
? METEO IRLANDA (LIVE) – harta interactivă ?
?? METEO ROMÂNIA (LIVE) Hartă interactivă ??
♏️ HOROSCOP ♉️
CAPRICORN
Un răspuns favorabil din partea unui juriu, a unei comisii, de la şcoală, sau de la vreo agenţie, turistică, imobiliară. Încep să se mişte lucrurile şi să vă bucuraţi de nişte reuşite pentru care-aţi muncit vreme îndelungată şi să aveţi rezultate remarcabile.
VĂRSĂTOR
Se poate să aveţi de dat un examen, de parcurs o materie şi să vă aşezaţi pe o nouă orbită profesională. Ar fi minunat să nu lăsaţi la voia întâmplării o situaţie legată de sănătate şi să faceţi un control, nişte analize medicale, să interveniţi la timp.
PEŞTI
Poate plecaţi cu grupul într-o excursie la sfârşit de săptămână, vă duceţi la schi, la săniuş, dac-aveți o rezervă de bani. Se poate să intraţi într-un grup şi să vă petreceţi timpul liber împreună, poate e ceva cu ore fixe, cu un program de care să trebuiască să vă ţineţi.
BERBEC
Puteţi da drumul unui proiect cu care să faceţi performanţă, să urcaţi într-un clasament profesional. O s-aveţi de luat nişte bani cu care o să daţi iama prin magazine c-aveţi voi o listă de dinainte de sărbători, de care nu vă puteaţi atinge. Să vi le luaţi – lucrurile respective.
TAUR
Sufleteşte ar avea de unde să vă meargă mai bine şi să fie stabilitate în relaţie. Se poate să călătoriţi, cu escală, sau fără – o să vă întâlniţi cu oameni dragi şi se poate să rămâneţi mai multă vreme pe-acolo.
GEMENI
O să valorificaţi nişte obiecte şi strângeţi un capital ca să aveţi şi pentru distracţie. E cineva care vrea să vă cucerească şi dacă vedeţi şi voi vreo compatibilitate o să luaţi în calcul ce sentimente va-ncearca şi-i daţi răspunsul.
RAC
Poate s-a-ntâmplat ceva în ultima vreme care v-a convins să faceţi pasul spre căsătorie şi o să pregătiţi evenimentul. Vă daţi întâlnire cu nişte oameni care vor să colaboraţi şi o să vă-nțelegeți asupra condiţiilor contractuale, şi asupra banilor şi o să treceţi la treabă.
LEU
Se poate să vină în vizită şi, eventual, să mai rămână o zi, două vreo rudă, un prieten şi o să fie frumos. Poate faceţi nişte schimbări pe-acasă şi o să vă cheltuiţi economiile, dar în fond, pentru aşa ceva le-aţi strâns, să vă puneţi casa la punct.
FECIOARĂ
Poate-o să aflaţi despre naşterea unui copil care-o s-aducă fericire în familia voastră – mai ales dacă vă doriţi de mult acest lucru. O problemă de sănătate o să revină dacă nu luaţi tratamentul recomandat, sau nu refaceţi nişte analize medicale să vedeţi cum staţi.
BALANŢA
Sunt nişte acte pe care trebuie, neapărat, să le autentificaţi, la un notar, poate faceţi o donaţie, o fi vreo succesiune. Poate faceţi un efort financiar să vă luaţi altă maşină, sau măcar s-o duceţi în servis, la reparat dacă nu v-ajung banii, să vă puneţi viaţa la adăpost.
SCORPION
O să le purtaţi de grijă unor rude apropiate şi o să vă bucuraţi de reuşitele lor, la care o să puneţi şi voi umărul. E cineva care s-a ataşat de voi şi vrea să formaţi un cuplu, să începeţi o viaţă nouă şi o să vă meargă bine dacă vă armonizaţi pe toate planurile.
SĂGETĂTOR
O să strângeţi relaţiile cu fraţii şi cu surorile, ca să pregătiţi nişte evenimente festive care vor avea loc în scurt timp. Parcă vin de undeva nişte bani, sau semnaţi un contract şi abia de lună viitoare vin banii, în mod constant şi o să vă descurcaţi cu toate problemele, cu cheltuielile.
Sursa: Pro TV
Susține proiectul Informația IRL
Citești aceste știri pentru că în urmă cu mulți ani niște oameni s-au încăpățânat să creadă că pot face ceva fără interese ascunse, doar pentru cititori, pentru comunitatea românească din Irlanda.
Informatia IRL este o publicație care se autofinanțează din bani proprii, publicitate și din donațiile cititorilor. Și tu poți susține această publicație și continuarea acestui proiect!
| Dacă vrei să ajuți Informatia IRL lunar, alege suma pe care vrei să o donezi și apasă butonul subscribe de mai jos. Dacă vrei să anulezi plata lunară, intră în contul tău de Paypal și oprește plata recurentă. |
Ajută Informatia IRL devenind patronul nostru.
Become a Patron!
✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️
Ortodoxe
Cinstirea lanţului Sf. Ap. Petru; Sf. Mc. Danact citeţul
Greco-catolice
Cinstirea lanţului Sf. Apostol Petru
Romano-catolice
Sf. Marcel I, pp.
Sărbătoarea „Închinarea cinstitului lanţ al Sfântului Apostol Petru” este prăznuită de Biserica Ortodoxă în 16 ianuarie.
În această zi, Biserica Ortodoxă mărturiseşte minunea eliberării din temniţa a Sfântului Petru, care a fost închis de către regele Irod (Agripa), în timpul sărbătorii Azimelor (Paştele mozaic), pe fondul prigoanei împotriva creştinilor.
Faptul este menţionat în cartea „Faptele Apostolilor”, cuprinsă în Sfânta Scriptură: „Şi iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumina. Şi lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deşteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Şi lanţurile i-au căzut de la mâini”. (Fap. Ap. 12-7)
Sfântul Apostol Petru (Simon) a fost un pescar din localitatea Betsaida, fratele Sfântului Apostol Andrei. Mântuitorul Hristos l-a chemat la apostolie mai întâi pe Sfântul Apostol Andrei, iar mai apoi a venit şi fratele acestuia, Simon (Petru): „Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan (Botezătorul) şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: Am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos)” (Ioan 1, 40-41).
În anul 42, Irod a poruncit ca Sfântul Apostol Petru să fie întemniţat şi legat în lanţuri. Dar aşa cum se cunoaşte, a fost dezlegat şi eliberat de un înger.
Lanţurile cu care a fost legat Sfântul Apostol Pavel şi care au ros trupul său au luat putere tămăduitoare, iar cel ce se atingea de aceste lanţuri se vindeca de boli şi se sfinţea. Pentru puterea lor vindecătoare au fost păstrate de credincioşii din Ierusalim, trecând de la unii la alţii, până când patriarhul Iuvenalie le-a dat împărătesei Evdochia, soţia împăratului Teodosie cel Mic (408-450).
De aici, unul dintre lanţuri a ajuns la Roma, la fiica împărătesei Evdochia, Eudoxia, care era căsătorit cu împăratul Imperiului Roman de Apus, Valentinian al III-lea (424-455) (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”)








