Știri din Irlanda – Informatia IRL

? Furtuna Ali a ajuns în Irlanda

Aproape toată Irlanda a intrat sub incidența unui cod portocaliu de vânt extrem de puternic, odată cu ajungerea aici a Furtunii Ali.

Vântul puternic este de așteptat să aducă modificări în orarul aeroporturilor din Irlanda iar șoferii sunt avertizați să fie foarte precauți din cauza crengilor sau chiar a copacilor care cad pe carosabil.

Avertismentul este atât de serios că a doua zi a Campionatului Național de Arat, deschis ieri oficial de Președintele Irlandei Michael D Higgins, a fost anulată. Este pentru a doua oară în 87 de ani când festivalul suferă o amânare din cauza vremii extreme.

Furtuna a atins coasta de vest a Irlandei și pe parcursul dimineții se îndreaptă către est. Viteza vântului în medie va fi de 65 și 80 km/oră, iar în rafale vântul ajunge la 110 chiar 120 km/oră.

? Legea avorturilor a fost semnată de Președintele Michael D Higgins

Cel de-al Optulea Amendament a fost oficial abolit după ce legea a fost semnată ieri de Președintele Irlandei Michael D Higgins.

Semnarea legii a fost amânată de mai multe ori din cauza mai multor apeluri făcute de la referendumul din luna mai.

Abolirea celui de-al Optulea Amendament deschide calea legalizării avorturilor în Irlanda, astfel că o lege specifică care legalizează avorturile va fi prezentată Guvernului săptămâna viitoare de către Ministrul Sănătății Simon Harris și va ajunge în parlament în prima săptămână a lunii octombrie.

Primul Ministru Leo Varadkar spune că este încrezător că programul de promulgare a legii va facilita efectuarea serviciilor de întrerupere de sarcină în ianuarie 2019.

Sursa independent.ie

? Apple a plătit Irlandei 13.1 miliarde de dolari plus dobânzile aferente

Irlanda a recuperat complet taxele necolectate de la grupul informatic american Apple – 13,1 miliarde de euro şi dobânzi de 1,2 miliarde de euro, bani care sunt păstraţi într-un cont escrow înfiinţat de Guvernul de la Dublin în aşteptarea sentinţei de la Curtea Europeană de Justiţie, a anunţat marţi ministrul irlandez de Finanţe, Paschal Donohoe.


În luna octombrie a anului trecut, UE a trimis Irlanda în judecată la Curtea Europeană de Justiţie pentru neimplementarea unei decizii din 2016 a Executivului comunitar, prin care Dublinul trebuia să recupereze 13 miliarde de euro de la Apple reprezentând taxe necolectate. Atât autorităţile irlandeze, cât şi Apple, au contestat în justiţie decizia Comisiei Europene.

În timp ce dosarul de la CJUE este în pronunţare, Irlanda va păstra banii de la Apple într-un cont care va fi gestionat de Amundi, BlackRock Investment Management şi Goldman Sachs Asset Management. Aceste firme vor fi responsabile de gestionarea contului escrow şi vor face investiţii cu grad scăzut de risc pentru a-i proteja pe contribuabilii irlandezi.

„Continuăm să fim în contact cu autorităţile irlandeze şi sperăm că recuperarea ajutoarelor ilegale se va finaliza în cel mai scurt timp posibil. Aceasta ne va permite să finalizăm actuala procedură demarată împotriva Irlandei la CJUE pentru că nu a implementat decizia Comisiei din luna august 2016”, a informat recent biroul de presă al Comisiei Europene.

Disputa are drept obiect modul în care Apple alocă aproape toate profiturile realizate de pe urma vânzărilor din Europa către o serie de “head offices” din Irlanda, care beneficiază de un regim fiscal special. Impozitul pe companii în Irlanda este deosebit de mic, 12,5%, însă, potrivit Comisiei Europene, grupul Apple a plătit în Irlanda un impozit de doar 1% în 2013 şi unul de doar 0,005% în 2014.

? Înjunghiat mortal în Dundalk

Garda face apel la martorii care au asistat la o altercație în Dundalk, altercație care a dus la moartea prin înjunghiere a unui bărbat de 31 de ani. Scena unde bărbatul de 31 de ani a fost înjunghiat

Bărbatul de 31 de ani a murit după ce a fost atacat pe Bridgewater Mews, Linenhall Street la scurt timp înainte de ora 3pm.

Un bărbat de 48 de ani a fost arestat și este încă reținut la secția Garda din Dundalk. Martorii sunt rugați să contacteze Secția Garda din Dundalk la numărul 042-9388400 sau Garda Confidential Line la numărul gratuit 1 800 666 111.

? Acuzat de agresiune pentru că și-a lovit copilul de trei ani

Un bărbat de 46 de ani, tată al unui fetițe de 3 ani, este acuzat de agresiune, pentru că și-a pălmuit copilul. Numele acestuia nu a fost făcut public pentru a proteja identitatea fetiței.

Sgt John Kelleher spune că pe 23 iulie, doi martori au observat pe acuzat cum și-a pălmuit fetița de trei ani, într-un supermarket din Cork. Bărbatul a lovit-o de două ori în diferite ocazii. Când bărbatul a fost interogat, s-a bâlbâit și a negat faptul că și-a lovit copilul.

Judecătorul a întrebat pe acuzat dacă are un avocat. Bărbatul a răspuns că deși muncește, nu-și permite un avocat. Judecătorul i-a spus că dacă acuzațiile se dovedesc adevărate riscă o pedeapsă cu închisoarea de 6 luni și l-a sfătuit să-și caute un avocat. Bărbatul insistă că a fost acuzat fără nici o dovadă.

? METEO IRLANDA ?

Știri din România – Informatia IRL

?? Referendum pentru redefinirea familiei în Constituție, pe 6 și 7 octombrie

Referendumul privind redefinirea familiei va fi organizat pe 6 şi 7 octombrie, între orele 7.00 şi 21.00.

Reunit marți într-o şedinţa extraordinară, Guvernul a aprobat, prin ordonanță de urgență, actele normative necesare pentru desfăşurarea consultării populare.

Săptămâna trecută, Parlamentul a dat undă verde inițiativei cetățenești.

Întrebarea care le va fi adresată persoanelor cu drept de vot şi la care acestea trebuie să răspundă cu ‘da’ sau ‘nu’ va fi: “Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, notează Agerpres.

“Astăzi, în şedinţa de Guvern au fost adoptate actele necesare pentru buna organizare a referendumului privind revizuirea Constituţiei. Este vorba despre o ordonanţă de urgenţă şi două hotărâri de Guvern. (…) În primul rând, referendumul pentru revizuirea Constituţiei în forma adoptată de Parlament se va desfăşura pe parcursul a două zile – 6 şi 7 octombrie 2018 – între orele 7,00 şi 21,00 pentru a asigura o consultare cât mai largă a cetăţenilor cu drept de vot”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

?? Instanța Supremă a motivat decizia condamnării lui Liviu Dragnea

Instanța Supremă a motivat decizia de a-l condamna în prima instanță pe liderul PSD, Liviu Dragnea, la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul Angajărilor Fictive: președintele Camerei Deputaților a determinat-o pe directorea de la Protecția Copilului Teleorman să faca abuz în serviciu.

Un singur judecator din completul de 3 a vrut achitarea lui Dragnea, în opinia separată acesta susținând : ca nu ar fi probe temeinice opinii personale de tipul „Liviu Dragnea era un fel de Dumnezeu”.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţin că, în dezacord cu rangul demnităţii publice deţinute, liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost cel care, cu intenţie, s-a folosit de influența, autoritatea și puterea funcțiilor sale – la acel moment preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman şi şef al PSD Teleorman – a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea să săvârşească infracţiunea de abuz în serviciu.

Fosta șefă a Protecției Copilului din Teleorman le-a menținut în funcție pe Botorogeanu Adriana şi Stoica Anisa Niculina, deși cele două lucrau de fapt la filiala locală a PSD.

Potrivit motivării, inculpata știa că femeile nu se prezintă la serviciu şi îşi încalcă atribuţiile de serviciu prevăzute în contractul individual de muncă şi fişa postului.

Judecătorii consideră că Floarea Alesu nu s-a opus și nu a cerut explicații, la solicitarea lui Liviu Dragnea, care s-a folosit de ascendentul moral pe care îl avea față de directoarea generală de la DGASPC Teleorman. Înalta Curte a văzut în relația celor doi raportul dintre instigat și instigator: Floarea Alesu era un membru marcant al formațiunii județene PSD, fost consilier județean, ambele instituții conduse de Liviu Dragnea.

Mai mult decât atât, însuși Liviu Dragnea a fost cel care a numit-o în funcție la Protecția Copilului: ‘personal, domnul Dragnea când a numit-o pe doamna Alesu Floarea ne-a prezentat-o tuturor angajaţilor’, a declarat martorul Chera Mirela, potrivit motivarii Curții.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, dar decizia nu e încă definitivă.

?? Aeronava izolată temporar pe Otopeni din cauza unui pasager suspect de febră tifoidă. Testele, negative

O aeronavă Turkish Airlines, care a aterizat pe aeroportul Otopeni, marţi seara, a fost izolată temporar la sol din cauza unui pasager care s-a simţit rău.

Soţia acestuia a cerut ajutor la 112, povestind că bărbatul se întoarce din Africa şi a fost tratat, în urmă cu o lună, pentru febră tifoidă.

Testele medicale au ieşit negative.

Specialiştii amintesc că boala se transmite doar pe cale digestivă, nu şi aeriană.

Bărbatul a fost transportat la un spital din Bucureşti.

“Aeronava a fost izolată. Cei 194 de pasageri au rămas la bordul aeronavei. Cazul a fost preluat de Direcţia de Sănătate Publică. Aeronava a aterizat la ora 19:45 şi venea de la Istanbul”, au declarat reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti pentru Agerpres.

?? S-a ales cu arsuri după ce a încercat să-și salveze mașina de la un incendiu. De ce riscă o amendă

Un bărbat de 63 de ani, din Corabia, judeţul Olt, a ajuns la spital marți seară, cu arsuri de gradul 3, după ce a încercat să stingă singur un incendiu de vegetaţie izbucnit pe terenul său.

Tot el este şi cel care a dat alarma, sunând la 112. Până la sosirea pompierilor, şi autoturismul omului, aflat în apropiere, a fost cuprins de flăcări.

Militarii au lichidat în scurt timp incendiul, dar maşina a fost distrusă în totalitate.

Bărbatul a fost preluat de echipajul medical conştient, dar cu arsuri pe fața și pe mâini. Acesta a fost transportat la Spitalul din Corabia.

Dacă se dovedeşte că el a pus focul, omul riscă o amendă cuprinsă între 3 şi 6.000 de lei.

?? Reacția colonelului Paraschiv după ce vede imagini cu jandarmi care bat oameni pașnici

Camen Dan şi comandantul brigăzii speciale de intervenţie Vlad Ţepeş, Cătălin Paraschiv, supranumit ”dirijorul în alb”, au fost audiaţi marți de deputaţii din Comisia pentru drepturile omului pe tema violențelor de la protestul din 10 august.

Cei doi însă nu au oferit detalii în plus despre intervenţia violentă a jandarmilor asupra protestatarilor, pe motiv că există o anchetă în curs la Parchetul Militar. Ba chiar s-au arătat iritaţi de întrebările parlamentarilor din opoziţie.

Încă de la începutul audierilor, comandantul brigăzii de intervenţie Vlad Ţepeş, care a coordonat, pe 10 august, una dintre acţiunile în forţă ale jandarmilor în Piaţa Victoriei, a explicat uşor nervos că a fost chemat degeaba la comisie, în condiţiile în care el a dat deja explicaţii la Parchetul Militar în calitate de martor, alături de subordonaţii săi. Paraschiv a fost deranjat şi de intenţia deputatului PNL Adriana Saftoiu de a proiecta imagini de la protest, pe care el şi Carmen Dan să le comenteze.

Sursa protv.ro

? METEO ROMÂNIA ?

Știri Internaționale – Informatia IRL

? Merkel l-a demis pe șeful serviciului de informații interne


Şeful serviciului de informaţii interne al Germaniei, Hans-Georg Maassen, a fost demis din funcţie, în urma scandalului declanşat de acuzaţiile privind legături prea strânse cu extremiştii de dreapta, transmite AFP.

‘Funcţia de preşedinte al Biroului pentru protecţia Constituţiei va fi reatribuită. Dl. Maassen va fi pe viitor secretar de stat în Ministerul de Interne’, precizează comunicatul emis după o reuniune a cancelarului Angela Merkel cu principalii săi parteneri de coaliţie, Uniunea Creştin-Socială bavareză (CSU) şi Partidul Social Democrat (SPD).

După mai multe zile de controverse în interiorul coaliţiei, Angela Merkel a decis marţi demiterea din funcţie a şefului serviciului de informaţii interne.

Maassen a fost susţinut până la sfârşit de ministrul de interne, Horst Seehofer, aflat el însuşi în divergenţe cu politica Angelei Merkel în materie de migraţie, şi care a salutat ‘competenţele’ şefului BfV. Sursa protv.ro

? MADRID: Un mort şi mai mulţi răniţi pe şantierul hotelului Ritz

Un muncitor a murit şi alţi 11 au fost răniţi, marţi, pe şantierul hotelului Ritz din capitala Spaniei, relatează BBC.

O parte din tavanul ultimului etaj s-a prăbuşit.

Doi dintre supravieţuitori sunt în stare gravă, fiind salvaţi de siub dărămăturile clădirii, care se află în renovare.

Potrivit presei spaniole, pe şantier s-ar afla numeroşi muncitori străini, inclusiv români.

Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti se află în permanentă legătură cu Ambasada României la Madrid pentru a obţine informaţii. Sursa europafm.ro

? Acuzații de spionaj | Rusia i-a convocat pe ambasadorii Olandei și Elveției


Autorităţile de la Moscova i-au convocat marţi pe ambasadorii Elveţiei şi Olandei pentru a denunţa „acuzaţiile nefondate”, potrivit cărora spioni ruşi au pus la cale atacuri cibernetice împotriva unui laborator elveţian implicat în dosarul Skripal, precum şi Agenţia Mondială Antidoping, relatează AFP.

Ambasadorului elveţian Yves Rossier i s-a adus la cunoştinţă că o astfel de „retorică a confruntării” ar putea duce prejudicii relaţiilor ţării sale cu Rusia, a informat Ministerul rus de Externe.

Într-un comunicat separat, acelaşi minister a făcut cunoscut că l-a convocat pe ambasadorul Olandei, Renee Jones-Bos, legat de o „campanie de incitare la mania spionajului”.

Ministrul elveţian de externe, Ignazio Cassis, a denunţat luni „escaladarea” activităţilor de spionaj rusesc pe teritoriul Confederaţiei, după dezvăluirea săptămâna trecută că doi spioni ruşi au încercat în primăvară să pătrundă în reţeaua de calculatoare a Institutului elveţian pentru protecţia împotriva ameninţărilor şi riscurilor atomice, biologice şi chimice. Sursa digi24.ro

? Fort Trump în Polonia. Decizia liderului polonez de teama amenințării ruse


Mizând probabil pe vanitatea lui Donald Trump, preşedintele Poloniei a propus crearea unei baze militare americane permanente pe pământ polonez, care să se numească “Fort Trump”.

Andrei Duda a fost primit marți seară la Casa Alba de omologul american. Donald Trump i-a răspuns că studiază foarte serios propunerea întrucât Polonia vrea să pună la bătaie 2 miliarde de dolari pentru realizarea proiectului.

Duda şi-a exprimat temerile legate de ameninţarea rusă, iar Trump a recunoscut că Rusia a acţionat agresiv în regiune. Statele Unite desfăşoară prin rotaţie trupe pe teritoriile aliaţilor din NATO. Polonia a făcut şi în trecut asemenea solicitări, spre nemulţumirea Moscovei. Sursa protv.ro

? Actriţa de filme porno Stormy Daniels descrie în cartea de memorii detalii picante despre relaţia cu Trump şi cum el a trişat pentru ea în “The Apprentice”

Actriţa de filme porno Stormy Daniels descrie în cartea de memorii detalii picante despre relaţia cu Trump şi cum el a trişat pentru ea în “The Apprentice”
Actriţa de filme porno Stormy Daniels descrie în cartea sa de memorii “Full Disclosure” perioada în care a avut o relaţie cu preşedintele american Donald Trump, în care se întreabă dacă este potrivit pentru a conduce Statele Unite şi în care pretinde că el s-a oferit să trişeze în beneficiul ei în emisiunea TV “The Apprentice” pe care liderul de la Casa Albă a moderat-o, potrivit The Guardian care a obţinut o copie a volumului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Daniels, pe numele adevărat Stephanie Clifford, descrie în autobiografie cum a devenit din ce în ce mai mult neîncrezătoare în Donald Trump pe măsură ce acesta câştiga alegerile primare din Partidul Republican pentru nominalizarea la alegerile prezidenţiale.

Foştii colegi de emisiune, despre care ea nu a mai auzit nimic de ani buni, dar care ştiau de povestea ei despre relaţia cu Trump din 2006, ar fi sunat-o pentru a-şi declara stupoarea. “Nu se va întâmpla asta niciodată (să câştige alegerile prezidenţiale – n.r.)”, a scris Daniels. “Nici măcar nu îşi doreşte să fie preşedinte”. News.ro

♏️ HOROSCOP ♉️

FECIOARĂ
Se poate s-aveţi o discuţie între patru ochi cu partenerul de cuplu actual, viitor, ca să fie linişte şi pace în relaţie, să vă-nțelegeti cât se poate de bine. Se poate s-aveţi o întâlnire de afaceri care se poate încheia cu un contract semnat şi o să vă asiguraţi banii pe o durată mai mare de timp şi o să vă puneţi la adăpost, din punct de vedere financiar.

BALANŢA
În sfera sentimentală e schimbătoare situaţia şi o să fie nevoie de diplomaţie, toleranță, îngăduinţă, să existe un echilibru constant. E posibil să încasaţi nişte bani şi să luaţi diverse lucruri pentru casă şi pentru ieşirea cu ai voştri la mare, la munte, din week-end sau în străinătate.

SCORPION
E moment bun de căsătorie sau, oricum, relaţia de cuplu se bucură de stabilitate şi dacă n-aveţi pe nimeni trebuie să apară. Poate vă mai gândiţi la locuinţa pe care vreţi s-o cumpăraţi, vă consultaţi cu familia şi vedeţi dacă vă încumetaţi sau o lăsaţi pe anul viitor.

SĂGETĂTOR
Se observă noi provocări în viaţa personală, poate apare un companion care să vă facă să trăiţi totul la mare intensitate, aşa cum vă place vouă. La voi pot apărea cheltuieli neprevăzute şi o să luaţi ce e cel mai important, după care drămuiţi în aşa fel banii încât să v-ajungă.

CAPRICORN
Deşi nu păreţi amatori de prieteni o să daţi de oameni comunicativi care să vă cointereseze la nişte preocupări de timp liber comune. Se pare c-o să daţi curs unei iniţiative care-o să v-aducă mai mulţi bani în cont şi veţi da de oameni care vor lucra cot la cot cu voi şi o să meargă bine toată treaba.

VĂRSĂTOR
Veţi obţine rezultate de top în cadrul relaţiilor de colaborare şi în relaţia cu grupul, dacă desfăşuraţi activităţi diverse. Se poate să luaţi bani atât de la serviciu cât şi din particular de undeva şi să mai daţi o fugă la munte, într-un city break, să vă recreaţi, să revedeţi şi nişte buni prieteni.

PEŞTI
Se poate să primiţi o recompensă bănească şi să puneţi deoparte banii pentru sărbători, pentru surprizele pe care vreţi să le faceţi celor dragi. Întâlnire decisivă pentru cariera voastră şi o să ştiţi ce părere au şi cei din conducere, vă semnează o promovare sau încă va mai duc cu vorba.

BERBEC
O să faceţi nişte demersuri ca să vă luaţi banii de la datornicii care tot n-au de gând să vă dea înapoi banii. I-aţi putea cere o favoare şefului să vă transfere în alt sector de lucru, poate optaţi şi la şcoală în favoarea unei discipline care v-a captat cel mai mult interesul.

TAUR
O să fiţi cooptaţi într-o activitate extraprofesională şi o să vă asiguraţi un venit constant şi n-o să mai staţi cu grijă zilei de mâine. O să vă bucuraţi de susţinere din partea unor oameni care vă apreciază calităţile şi or să pună umărul la proiectele aflate în desfăşurare.

GEMENI
Demersurile care ţin de bani vă reuşesc şi poate o să vi se acorde un credit care v-ar permite să vă luaţi o casă. Negocieri şi o să ţineţi la părerea voastră până veţi obţine tot ce v-aţi propus, că vă cunoaşteţi prea bine valoarea şi aveţi o cotă a voastră de la care nu faceţi rabat.

RAC
O să vă drămuiţi în aşa fel banii încât să vă luaţi tot ce trebuie pentru casă şi să va-ngrijiti şi de sănătatea familiei. Reuniune cu colegii de breaslă, şedinţă, în care să se stabilească ce-aveţi de făcut în plus, pentru mai mulţi bani şi vedeţi dacă sunteţi de acord.

LEU
O invitaţie la plimbare, poate aflaţi unde o să vă petreceţi week-end-ul şi cu cine – o să fie o surpriză. O să le daţi de capăt cheltuielilor complicate şi n-o să vă lăsaţi până n-o să demaraţi şi proiectele noi de la care aveţi mari aşteptări – să v-aducă succes.

Sursa: Pro TV

✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️

Ortodoxe
Sf. Mc. Trofim, Savatie şi Dorimedont

Greco-catolice
Sf. m. Trofim, Savatie şi Dorimedont

Romano-catolice
Sf. Ianuariu, ep. m.

Sfinţii Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 19 septembrie.

Cei trei sfinţi mucenici au trăit în timpul împăratului roman Probus (276-282).

Sfinţii Trofim şi Savatie se aflau în Antiohia, atunci când era sărbătorit zeul Apolo. Îndureraţi de pierderea mulţimii în beţii şi petreceri fără măsură organizate pentru această sărbătoare, Sfinţii mucenici se rugau la Hristos Dumnezeu pentru sufletul închinătorilor la idoli. Au fost văzuţi şi au fost duşi în faţa guvernatorului.

Mărturisind că sunt creştini şi fiind bătuţi foarte rău, Savatie a murit în timpul torturii, iar Trofim a fost dus în Câmpul Sinadelor din Frigia pentru a fi ucis în timpul sărbătorii păgâne a dioscurilor.

Pe drumul care era parcurs în trei zile pe jos, Sfântul Trofim a fost încălţat cu încălţăminte de fier care avea în ea mulţime de piroane ascuţite.

A fost cu adevărat chinuitoare această cale care a dus la viaţa veşnică, unde cu câţi paşi a măsurat, atâtea răni noi a luat în picioare şi câte răni noi erau, atâtea dureri a răbdat. Însă Hristos fiind calea, aşa cum a spus despre Sine: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan, 14, 6), îl întărea pe robul său şi pentru fiecare pas îi pregătea răsplătire.

Ajuns în cetatea Frigiei, Sfântul Trofim a fost supus la alte chinuri, fiind rugat numai să spună că va jertfi zeilor şi îndată se va izbăvi din ele. Iar el, nesocotind bătăile şi cuvintele prigonitorului, tăcea. A fost aruncat în temniţă până la începerea sărbătorii.

În temniţă a fost vizitat şi îngrijit de Dorimedont, un creştin tăinuit care făcea parte din conducerea cetăţii. Acesta mergea prin închisori şi îi ajuta pe cei care sufereau chinuri pentru mărturisirea Lui Hristos Dumnezeu.

Sfântul Dorimedont a fost şi el descoperit şi torturat împreună cu Sfântul Trofim, fiind apoi amândoi aruncaţi fiarelor sălbatice, care nu s-au atins de ei.

În cele din urmă au fost omorâţi prin tăierea cu sabia. (sursă: vol. “Vieţile Sfinţilor”)