1. Sfânta Ecaterina s-a născut pe vremea împăratului Maximian (286-305) în Alexandria Egiptului, într-o familie de neam ales, tatăl ei, Constans, fiind cârmuitor al cetăţii. Deşteaptă, frumoasă, crescută în belşug, Sfânta Ecaterina a dobândit cunoştinţe rare şi multă învăţătură, ajungând, de foarte tânără, printre cei mai de seamă înţelepţi ai vremii sale.

A cunoscut, astfel, scrierile lui Virgiliu, Esculap şi Hipocrate, ale lui Aristotel şi Platon şi ale altor înţelepţi asemenea lor, a cunoscut tot meşteşugul marilor oratori şi grăia în multe limbi străine.

Mulți o ceruseră în căsătorie. Rudele ei o sfătuiau cu stăruință să se căsătorească, pentru a nu fi înstrăinată avuţia tatălui ei. Văzând stăruințele tuturor, Ecaterina le-a cerut să-i găsească un tânăr care să fie neasemănat în rang, bogăție, înțelepciune și frumusețe. Rudele s-au gândit mai întâi la fiul împăratului Romei și la alți pretendenți de viță împărătească, ale căror ranguri și avuții erau superioare celor ale Ecaterinei; dar, din nefericire, tinerii aceia lăsau mult de dorit în privința purtării, a frumuseții și a ştiinţei.

Mama Ecaterinei, care era creștină în ascuns, a mers atunci în afara cetăţii, la un părinte duhovnicesc, un bătrân sporit și plin de har, pentru a-i cere povață și îndrumare, luând-o cu ea și pe Ecaterina. Aflând de dorința Ecaterinei de a-și găsi un soț pe măsura ei, bătrânul a asigurat-o că el cunoștea un Tânăr cu adevărat mai presus de toți în privința însușirilor pomenite de ea și în nenumărate altele.

Bătrânul i-a dat Ecaterinei o icoană care o înfățișa pe Maica Domnului ținând în brațe Pruncul Cel dumnezeiesc și a sfătuit-o să se roage ei, cu toată smerenia, să-i ceară să i-L arate pe Fiul ei. A încredințat-o că dacă i se va ruga cu credință, ea o va asculta și-i va împlini cererea. Ecaterina a luat cu sine sfânta icoană și s-a întors acasă.

A făcut așa cum o îndemnase Bătrânul – s-a închis în camera ei și s-a rugat îndelung Maicii Domnului, până când, ostenită fiind, a ațipit. Deodată, i-a apărut în față Împărăteasa îngerilor, așa cum era în icoană, ținându-L în brațe pe Pruncul dumnezeiesc, Care strălucea mai puternic decât soarele, dar Care, din păcate, nu voia să o privească.

De trei ori a dorit tânăra să-L vadă, iar El și-a întors fața de la ea, spunând: Să meargă din nou la bătrânul care i-a dat icoana și să facă tot ce îi va porunci el. Numai așa va avea parte de folos și bucurie. Cum s-au ivit zorile, Ecaterina a alergat la chilia bătrânului la care fusese în ajun. I-a căzut la picioare și, cu lacrimi, i-a istorisit vedenia și l-a rugat să o îndrume și să-i spună ce trebuia să facă pentru a se învrednici de dragostea cerescului Tânăr.

Bătrânul a început să-i dezvăluie tainele adevăratei credințe, de la facerea lumii și a omului și până la Înălțarea la cer a Domnului. Pentru că avea o minte foarte ascuțită, Ecaterina a izbutit să priceapă, într-un timp scurt, toate învăţăturile credinței. A crezut din inimă în adevărul lui Hristos și a primit botezul. După botez Sfânta L-a văzut iarăşi pe Hristos în vedenie, dar de data aceasta Şi-a întors faţa spre ea şi i-a dat un inel, ca semn că va trebui să rămână statornică în iubirea de Dumnezeu.

Astfel, Sfânta a ajuns o luminată creştină, cunoscând Sfânta Scriptură şi străduindu-se să vieţuiască după poruncile Domnului Hristos, pe care Îl iubea din toată inima, socotindu-L Mirele sufletului ei.

Atunci a sosit în Alexandria Egiptului împăratul Maximin Daia (305-313), care a adus jertfe nenumărate idolilor şi a poruncit prigonirea creştinilor. Povățuită fiind de Duhul Sfânt, fecioara Ecaterina a mers la împărat şi l-a mustrat pentru nedreapta chinuire a celor nevinovaţi. Împăratul a rămas uimit de frumuseţea, de vorbirea şi de îndrăzneala ei şi, temându-se că va fi biruit în cuvânt, a chemat o mare adunare de filosofi păgâni care trebuia să-i dovedească Sfintei netemeinicia crezului ei.

Atunci Sfânta a înfruntat cu înţelepte cuvinte adunarea filosofilor, dovedind în faţa poporului deşertăciunea zeilor. Astfel ea, ruşinându-i pe toţi, prin cunoştinţele ei şi prin buna grăire, i-a înduplecat pe cei de faţă, în număr de 150, să creadă în Hristos, încât, stăruind ei în mărturisirea credinţei, au fost arşi în foc din porunca împăratului. Apoi Sfânta a fost supusă la bătăi grele şi la sângeroase chinuri, din care a ieşit nevătămată.

Prin cuvintele ei şi prin mărturia răbdării până la sânge ea a adus la credinţa creştină şi pe soţia împăratului Maximin, precum şi pe generalul său, Porfirie, împreună cu 200 de ostaşi, care au pătimit la rândul lor pentru Hristos. În cele din urmă, scăpând prin minune de învârtirea cea ucigătoare a roţii, Sfânta a fost osândită să i se taie capul şi aşa a primit cununa mărturisirii.

Sfintele ei moaşte se află astăzi la mănăstirea ce-i poartă numele, pe muntele Sinai, dar părţi din ele au ajuns şi în ţara noastră, în mai multe sfinte locaşuri.

Pentru rugăciunile Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina preaînţeleapta, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

2. Sfântul Mare Mucenic Mercurie – A trăit în timpul împăraților Deciu (249-251) și Valerian (251-260), când aceștia porniseră persecuțiile împotriva creștinilor. Mercurie făcea parte din legiunea Martenses (adică a zeului Marte), sub conducerea generalului Saturnin din Armenia Mare.

În acea vreme, imperiul era încercat de năvălirile barbarilor. Însuși împăratul Deciu venise pe câmpul de luptă în fruntea legiunilor. Mercurie s-a remarcat în acele lupte prin faptele sale de vitejie, încât împăratul Deciu l-a chemat și i-a oferit daruri multe, avansându-l chiar general. La câteva zile după aceea, împăratul Deciu l-a pus să jertfească zeilor drept mulțumire.

Atunci, Mercurie a răspuns: „Nu cu ajutorul zeilor neputincioși am câștigat biruința, ci cu al lui Hristos, Dumnezeul meu”. În urma acestei mărturisiri, Mercurie a fost supus supliciilor și în cele din urmă a suferit moarte martirică, fiind în vârsta de 25 de ani. Sursa basilica.ro