Știri 25 octombrie 2018 – Informatia IRL – Portalul de informare al românilor din Irlanda

0

ȘTIRI IRLANDA

? “Insularii” au început să voteze în alegerile Prezidențiale din Irlanda

Deși abia mâine este ziua în care irlandezii vor vota pentru a desemna noul președinte al Irlandei, pe 11 insule de pe coastele Donegal, Mayo și Galway votul a început deja în această dimineață.

Numiți “insularii” votanții de pe cele 11 insule vor vota astăzi, cu o zi mai devreme decât restul țării pentru a se asigura că voturile lor ajung la țărm până mâine. Islanders are heading to the polls to cast their vote in the presidential election.

În total sunt 2.601 de alegători care trăiesc pe astfel de insule, iar din numărul total doar 460 dintre locatarii unor insule din apropierea orașului Cork vor vota vineri, ca restul alegătorilor din Irlanda.

? Tață al unui copil, împușcat fără să fie vinovat

Garda investighează uciderea prin împușcare a lui Derry Coakley (58). Bărbatul, tată al unui copil se crede că a murit nevinovat fiind prins într-o dispută pentru un teren.

Se crede că bărbatul ar fi lucrat pe acea bucată de teren, pentru altcineva. A călătorit 4km din Macroom în seara fatidică de marți.

La un moment dat acesta a fost împușcat. A apucat să sune un prieten care a alertat serviciile de urgență, dar la sosirea acestora bărbatul a decedat.

? Peste 20 de persoane arestate de Garda

Garda spuen că a arestat 22 de persoane și a confiscat câteva autovehicule în zona Kilkenny/Carlow.

Arestările au fost făcute în timpul unei operațiuni făcute miercuri în zona Thomastown.

Perchezițiile și arestările au fost făcute sub egida operațiunii intitulate Operation Thor/Project Storm – o inițiativă de prevenire a crimei și de destabilizare a crimei organizate.

Din cele 22 de persoane arestate, 13 persoane au primit acuzații oficiale, cinci au fost eliberate iar dosarele lor au fost trimise la Director of Public Prosecutions (DPP) și o persoană deja a apărut în Waterford District Court.

Alte trei persoane au fost arestate prin punerea în aplicare a unor mandate de arestare emise de curțile de judecată. Sursa newstalk.com





? Atenție se fură roți de VW

Aparent există un val de furturi de roți ale mașinilor în Dublin. Conform informațiilor publicate de dublinlive.ie țintele preferate ale hoților sunt mașinile Volkswagen.

Se vehiculează fapul că aproximativ 30 de mașini VW au rămas fără roți în ultima săptămână.

În fotografia mai de jos se poate vedea cum o mamă din Malahide și-a găsit mașina dimineață

? O școală are 80% să se prăbușească doar din cauza vântului

O școală din nordul Dublinului are 80% să se prăbușească din cauza unei furtuni.

Mai mult de 20 de școli sunt inspectate iar în cazul școlii Ardgillan Community College din Balbriggan, riscurile sunt majore.

Conform datelor, această școală ar putea să se prăbușească oricând doar din cauza vântului.  Școala a fost închisă duminică.

Alte două școli au mai fost închise din cauza problemelor la structura de rezistență: Tyrrelstown Educate Together și St Luke’s National School.


VREI SĂ DONEZI PENTRU INFORMATIA IRL?

Dacă vrei să donezi o singură dată, apasă pe butonul Donate mai jos și alege suma pe care vrei să o donezi. Va fi o singură plată, fără recurență lunară.

Dacă vrei să donezi lunar, alege suma pe care vrei să o donezi și apasă butonul subscribe.
Dacă vrei să anulezi plata lunară, intră în contul tău de Paypal și oprește plata recurentă.




? METEO IRLANDA (LIVE) – harta interactivă ?





ȘTIRI ROMÂNIA

??  Dacian Cioloș cere moțiune de cenzură: Sunt mulţi români disperaţi şi sătui de ipocrizii politice

Preşedintele fondator al Mişcării România Împreună, Dacian Cioloş, susţine că procurorul general Augustin Lazăr a fost numit în funcţie „perfect legal” şi că acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de procedură. De asemenea, el spune că românii s-au săturat de ipocrizie și cere partidelor „cărora le pasă de soarta ţării” să depună moțiune de cenzură.

ciolos_inquam_octav_ganea_ILUSTRATIE_CIOLOS_10_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

„Procurorul general Augustin Lazăr a fost numit în funcţie perfect legal şi îndeplinind toate condiţiile prevăzute de procedură”, a scris Dacian Cioloş miercuri seară, pe Facebook, după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că va declanşa procedura de revocare din funcţie a lui Augustin Lazăr.

El transmite totodată un mesaj ministrului Justiţiei şi membrilor Parlamentului.

„Domnule Toader, puteţi abuza adevărul, pentru că fiecare fiinţă are liber arbitru, dar nu veţi putea murdări conştiinţa oamenilor cinstiţi din această ţară. Dacă această conştiinţă se mai reflectă măcar puţin în Parlamentul acestei ţări, atunci ar trebui să ne ofere un guvern demn de acest nume şi de această responsabilitate”, consideră fostul premier.

??  Un român amendat pentru proteste a dat în judecată România la CEDO și a câștigat. Câți bani va primi

Guvernul României trebuie să plătească daune materiale și morale în valoare 4.500 de euro unui cetățean român pentru ca acesta să-și retragă un proces intentat României la CEDO. Bărbatul s-a plâns că a fost amendat de jandarmi după ce a participat la un protest lângă Palatul Parlamentului.

Magistrații europeni au decis să scoată de pe rol procesul intentat de român, după ce acesta a făcut o înțelegere amiabilă cu Guvernul, scrie Ziare.com.

La 26 iunie 2018 și 16 iulie 2018, Curtea a primit declarațiile de înțelegere amiabilă semnate de părți în baza cărora reclamantul a fost de acord să renunțe la orice alte cereri împotriva României cu privire la faptele care au dat naștere acestei cereri în schimbul unui angajament al Guvernului de a-i plăti 4.500 (patru mii cinci sute de euro) pentru a acoperi orice daune materiale și morale, precum și costuri și cheltuieli, care vor fi convertite în moneda statului părat la rată aplicabilă la dată plății și vor fi libere de orice taxe care ar putea fi aplicabile”, se arată în hotărârea CEDO.

Banii urmează să fie plătiți în termen de trei luni de la data comunicării deciziei.

??  Accident grav într-o localitate din Constanța. Două persoane au murit

Accident Constanta

Primele date arată că pe un carosabil umed, unul dintre șoferi a pierdut controlul asupra volanului și a izbit puternic mașina care circulă pe celălalt sens de mers.

În urma impactului, un bărbat de 46 de ani și o femeie de 53 de ani, ambii din Constanța, au murit. În celălalt autoturism se aflau un bărbat și o femeie din Tulcea, care au suferit răni și au fost transportați la spital.





??  Codul portocaliu de vânt a făcut victime. Trei oameni, prinşi sub copaci

copac cazut peste un taxi

Sudul țării a fost vizat miercuride cod portocaliu de vânt, care a făcut victime. În plus, zona Carpaților Meridionali și Orientali este până la ora 18:00 sub cod galben de intensificări ale vântului, ninsori viscolite și spulberate.

Dar episodul de vreme rea se încheie. Şi de mâine vom avea parte din nou de toamnă blândă, spun meteorologii. În Târgu Mureş, un copac doborât de vânt s-a prăbuşit peste un bărbat de 61 de ani, aflat pe trotuar. El a fost transportat la spital în stare gravă.

Scene asemănătoare s-au petrecut şi la Bucureşti. Un pom a căzut peste o maşină, iar omul aflat înăuntru a fost găsit inconştient şi dus de urgenţă la Spitalul Bagdasar-Arseni.

O soartă similară a avut şi o femeie din Craiova. “S-au oprit maşinile. S-au dat jos, ne-au ajutat să împingem pomul să o scoatem de acolo” , spune un şofer. Sursa protv.ro

??  O fetiță lăsată în grija fratelui de 7 ani a fost desfigurată pe viață: „A mâncat-o purcelul”

Fetita mutilata de porc

Incident șocant într-o comună din județul Iași. O fetiță de un an și o lună a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost atacată și mutilată de porcul din gospodărie.

Copila era supravegheată de fratele ei mai mare în acele momente și se pare că a reușit să iasă din casă, iar animalul, aflat în curte, s-a năpustit asupra ei.

Scenele cumplite s-au derulat în comuna Mogoșești din judeţul Iaşi, în curtea casei în care fetiţa locuieşte cu părinţii şi cei doi fraţi mai mari. Mama o lăsase pe copilă în grija băiatului de şapte ani şi a fost alertată de strigătele de ajutor.


? METEO ROMÂNIA (LIVE) Hartă interactivă ?





ȘTIRI INTERNAȚIONALE

?  NATO declanşează cele mai mari manevre de la sfârşitul Războiului Rece. Mesajul transmis Rusiei

Trident Juncture 2018

NATO dă startul în această joi în Norvegia celor mai vaste manevre militare de la sfârşitul Războiului Rece, un mod de a aminti Rusiei solidaritatea Aliaţilor în ciuda îndoielilor insuflate de preşedintele american Donald Trump, relatează France Presse.

Aproximativ 50.000 de militari, 10.000 de vehicule, 65 de nave şi 250 de aeronave din 31 de ţări urmează să ia parte la exerciţiul Trident Juncture 18, care vizează antrenarea Alianţei atlantice pentru a veni în ajutorul unuia dintre membrii săi în caz de agresiune.

?  Alertă în SUA: bombe trimise la CNN, Obama, Soros, soţii Clinton şi alți lideri democrați. „Un act de teroare”

Colete suspecte

„Un act de teroare”, astfel descrie primarul New Yorkului seria de incidente înregistrate în Statele Unite.

Dispozitive explozive rudimentare au fost trimise fostului președinte american Barack Obama, fostului secretar de stat, Hillary Clinton, dar și altor politicieni democrați.

Tot din cauza unui colet suspect a fost evacuat sediul CNN din New York. Doi jurnaliști erau în direct când a răsunat alarma.

Putin amenință: Rusia va ţinti ţări din Europa care găzduiesc rachete americane

Rusia va fi nevoită să ţintească ţări din Europa care ar primi eventuale rachete americane cu rază intermediară de acţiune, în cazul în care Statele Unite vor să desfăşoare asemenea rachete, a ameninţat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin.

Putin a acuzat că instalaţiile americane de apărare antirachetă din România deţin rachete de croazieră cu rază intermediară de acţiune – doar printr-o simplă actualizare a software-ului pe computer, relatează The Associated Press, preluată de News.ro.





?  Poza care l-a dat de gol pe un român care jefuia pensionari, în UK. Cum a fost prins

hot român

Un român de 64 de ani, care le fura banii pensionariilor din Blackburn, Marea Britanie, printr-o metodă inedită, a fost prins datorită de unei fotografii.

Titus J. folosea ketchup pentru a părea rănit și, atunci când oamenii săreau să îl ajute, le fura cardurile bancare.

Astfel, românul a furat mii de euro de la persoane în vârstă, relatează Daily Mail.

?  Lovitura pregătită de autoritățile de la Viena pentru românii care muncesc în Austria

Viena, Austria

Parlamentul de la Viena a votat favorabil proiectul de lege în virtutea căruia alocaţiile pentru copiii lucrătorilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii lor în Austria vor fi ajustate în funcţie de costul vieţii din ţările lor de origine.

În cazul copiilor cu părinţi români, această măsură implică o diminuare semnificativă a acestor ajutoare sociale, informează AFP.

Conform prevederilor aplicate până în prezent, alocaţiile acordate de sistemul austriac de ajutoare sociale pot ajunge la suma de 233 de euro pe lună pentru un copil, sumă pe care guvernul de la Viena o consideră disproporţionată în raport cu nivelul preţurilor şi al salariilor din unele ţări vecine. Sursa protv.ro





♏️ HOROSCOP ♉️

SCORPION: Întâlnire cu cineva care o să vă incite întrucâtva, dar puteţi forma un cuplu şi să faceţi casă bună împreună.

Vă pregătiţi de o negociere care v-ar aduce un contract avatajos şi-n plus aţi lucra la ce vă place şi-o s-aveţi un as în mânecă faţă de alţii: pe Jupiter.

SĂGETĂTOR: Vă căută un prieten şi poate o să vă bucuraţi de nişte avantaje, c-aveţi vreun business comun, probabil.

Poate-o să fie mai mult de lucru la serviciu, apar şi ceva probleme cu colegii – poate şi cu vreun şef, dar voi o să vă achitaţi onorabil de toate obligaţiile.

CAPRICORN: Relaţia cu partenerul de cuplu e poate lipsită de licăr, dar dacă puneţi mai mult suflet o s-o reanimaţi până la urmă.

Se poate să umblaţi după aprobări, să perfectaţi nişte acte la dosar, să vă luaţi o casă ori poate vindeţi una, o lăsaţi moştenire şi e o tevatură birocratică.

VĂRSĂTOR: Poate-ati găsit o nouă locuinţă în care să vă mutaţi şi, dacă nu v-ajung banii strânşi, o să cereţi unei bănci un împrumut.

O să puteţi realiza multe lucruri de care o să fiţi mândri, o să primiţi aprecieri şi din partea celorlalţi şi va fi un pas înainte în carieră.

PEŞTI: Vă daţi întâlnire cu cineva de care sunteţi ataşaţi sufleteşte şi de care depinde fericirea voastră şi o să aflaţi veşti bune.

Or să insiste nişte parteneri de afaceri să lucraţi pentru ei şi e o şansă pentru voi să intraţi în această combinaţie care o să v-aducă bani şi probabil şi nişte avantaje.

BERBEC: E posibil să reapară cineva care vrea să mai încercaţi să dregeţi o relaţie care poate-o să meargă de data asta.

Poate faceţi un drum la bancă să cereţi fie un împrumut, fie scoateţi bani dintr-un depozit bancar, fie cereţi o reducere a unei dobânzi sau amânarea unor rate.

TAUR: Aţi putea revizui un contract de muncă şi să vă meargă şi mai bine din punct de vedere financiar şi să fie un plus de prestigiu.

Se poate să vi se returneze nişte bani, bunuri, să vi se încredinţeze o funcţie şi să căpătaţi peste noapte alt statut – vedem.

GEMENI: O veste bună, o întâlnire cu cineva care va insuflă o stare de spirit deosebită şi o să vă dea idei de viaţă personală: să vă căsătoriţi.

V-au rămas multe lucruri de rezolvat, de făcut şi nişte investigaţii medicale că să ştiţi cum staţi şi o să achitaţi şi taxe şcolare pentru voi, pentru copii.

RAC: O să vă daţi peste cap să-l convingeţi pe partener de toată dragostea voastră şi că vreţi neapărat să fiţi împreună.

O să urgentaţi un demers ca să vă luaţi banii, să scăpaţi de nişte obligaţii față de cei care v-or fi împrumutat la un moment dat şi o să evitaţi pe viitor să mai faceţi vreun împrumut.

LEU: E cineva care v-a dus dorul şi are ceva important să vă spună şi va scoate la cină, poate va face vreo declaraţie de dragoste.

O să vă impuneţi punctul de vedere într-o chestiune care ţine de profesie şi de poziţia pe care-o ocupaţi în cadrul grupului de la serviciu ori de la şcoală.

FECIOARĂ: O să refaceţi o echipă cu care să lucraţi în timpul liber ca să luaţi un ban în plus, cât va permite familia, totuşi.

Se poate să le-ntindeți o mână de ajutor unor prieteni care traversează o perioadă mai dificilă şi o să vă interesaţi şi de cum o duc părinţii, bunicii, dacă au nevoie de ceva.

BALANŢĂ: O să puteţi relua o relaţie partenerială şi să vă bucuraţi de o serie de reuşite pe care doar în această variantă le puteţi avea.

Pot apărea cheltuieli neprevăzute, dar care să nu va destabilizeze, c-o să vă treziţi şi cu sume la care nu v-aţi fi aşteptat, nişte restante, sau cine ştie ce surplusuri.

Sursa protv.ro





✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️

Ortodoxe
Sf. Mc. Marcian şi Martirie, Valerie şi Hrisaf; Sf. Tavita

Greco-catolice
Sf. m. Marcian şi Martiriu

Romano-catolice
Ss. Crisant şi Daria, soţi m.; Mina, ostaş m.

Sfinţii Mucenici Marcian şi Martirie sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 25 octombrie.

Au suferit martiriul în timpul împăratului Constanţiu (337-361), fiul lui Constantin cel Mare, în vremea tulburărilor provocate de erezia ariană, care a fost condamnată de Sinodul I Ecumenic de la Niceea, în anul 325.

Arianismul a provocat dezbinări grave în Imperiu, împăratul însuşi fiind arian. Atunci s-a pornit o mare prigoană împotriva credincioşilor din partea arienilor, întocmai ca şi de la închinătorii de idoli, căci toţi cei care Îl mărturiseau pe Hristos ca pe Dumnezeu, iar nu ca făptură, erau urâţi, chinuiţi şi ucişi.

Sfinţii mucenici erau ucenici ai Sfântului Pavel, episcopul Constantinopolului, cel care, aflat în exil la Cucuz, a fost strangulat de către arieni.

După moartea episcopului, au fost îndemnaţi de către eretici să părăsească mărturisirea ortodoxă, formulată în primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325) şi, refuzând au fost executaţi prin decapitare.

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Am detectat extensie pentru blocat reclamele!!!

Am detectat că folosești o extensie de blocat reclamele. Dezactivează această extensie și astfel ne ajuți să-ți aducem în continuare știri de calitate din Irlanda.