🍀 Verificările puburilor de către Garda a constatat 26 de încălcări ale restricțiilor Covid-19
Aproape 7.000 de spații autorizate au fost verificate la nivel național.
De la ora 19:00, vineri seara, până duminică la miezul nopții, Garda a efectuat 6.830 de verificări în spații licențiate din întreaga țară în cadrul operațiunii “Navigation”.
Au fost deschise 2.785 de pub-uri în Irlanda după ultima fază de relaxare.
S-a constatat că marea majoritate a spațiilor autorizate care funcționează respectă reglementările și legile.
Garda a găsit 26 de spații individuale autorizate care erau suspecte de încălcări ale reglementărilor de sănătate sau ale legilor privind autorizarea, chiar și după ce acestea au fost avertizate și li s-a oferit posibilitatea de a remedia situația.
Dosare penale sunt acum pregătite de către Garda și vor fi trimise la procurori.
În multe dintre aceste cazuri, Garda a găsit clienți care consumau alcool, dar nici o dovadă că alimente au fost comandate sau consumate. Nu exista nici o dovadă, nici măcar din încasări că mâncare a fost vândută, așa cum cere regulamentul de deschidere în cazul puburilor.
Alte încălcări observate au inclus grupuri mari de persoane așezate la o singură masă, o distanțare mică sau chiar deloc, niciun semn de avertizare și nu s-au luat datele de contact.
Comisarul adjunct John Twomey a spus că Garda rămâne îngrijorată de faptul că o mică parte dintre puburi funcționează încălcând reglementările.
El a spus că puburile care nu respectă reglementările pun sănătatea clienților și a personalului lor și că toți cei cu care vor intra în contact ulterior riscă.
„Trimitem un mesaj clar către astfel de spații, că ne vom opune cererilor lor de reînnoire a licențelor în luna septembrie, dacă nu respectă regulile.
„În plus, publicul a dat dovadă de o mare reținere și responsabilitate până în prezent în respectarea ghidurilor de sănătate publică. Realitatea este că Covid-19 este încă aici.
„Cu toții avem o responsabilitate individuală de a ne asigura că continuăm să ne jucăm rolul în reducerea răspândirii Covid-19 pentru a ne proteja familiile, prietenii și vecinii.”
Reglementările actuale sunt în vigoare până pe 20 iulie.
🍀 Guvernul a cheltuit 500 de mii de euro pe broșurile cu informații Covid
Aproape jumătate de milion de euro au fost cheltuiți pentru broșurile de informare Covid-19, conform documentelor obținute sub incidența libertății accesului la informații.
Departamentul de Sănătate a trimis broșuri la fiecare casă din Irlanda – două milioane în engleză și două milioane în irish.
An Post a livrat gratuit versiunea în limba engleză, dar expediția pentru ediția irlandeză a costat aproape 100.000 de euro.
Deputatul de Galway West, Eamon Ó Cuiv, a criticat Departamentul de Sănătate.
„A fost o irosire a banilor publici. S-ar fi putut economisi cel puțin 100.000 de euro dacă nu chiar 140.000 de euro, producând împreună versiunile irlandeze și engleze într-o singură broșură și obținându-se livrarea gratuită.
“Departamentul trebuie să răspundă la întrebări serioase cu privire la motivul pentru care a irosit acești bani.”
Domnul Ó Cuiv a spus că ceea ce s-a întâmplat a fost faptul că, în publicarea broșurilor, legea nu a fost respectată și cineva a făcut o plângere comisarului de limbă, care a sesizat apoi Departamentul. “Au fost nevoiți să rectifice greșeala cu un cost de 130.000 de euro pentru plătitorul de taxe”.
🍀 Un tânăr a fost arestat după ce a „mușcat” un Garda în Waterford City
S-a întâmplat în jurul orei 16:30, miercuri, pe faleza din oraș. Garda a fost dus la Spitalul Univeristy Waterford pentru tratament.
Garda răspundea la un apel când ofițerul a fost mușcat pe mână, potrivit WLRFM.
Un purtător de cuvânt al Garda a declarat: „Garda, care a patrulat în zona Quay din Waterford, a observat că un bărbat, în vârstă de aproximativ 20 de ani, devine agresiv față de Garda. Incidentul a avut loc astăzi la aproximativ 16.30 pm, 8 iulie 2020.
„În timpul arestării, un membru al Garda a fost agresat și a primit o rană gravă, dar care nu poate pune viață în pericol.
„Bărbatul a fost arestat și dus la Waterford Garda, unde a fost reținut în temeiul secțiunii 4 din Legea penală din 1984.
„De atunci a fost acuzat în legătură cu această problemă și urmează să se prezinte în fața Curții Districtului Waterford mâine, 9 iulie 2020, la ora 10.30.”
🍀 Arma descoperită pe un teren de deșeuri în Co Laois
Un borcan cu cocaină și un pistol au fost găsite pe terenul de deșeuri de la marginea orașului Portarlington, Co Laois.
Garda a găsit aceste lucruri ca parte a unei operațiuni bazată pe informații, operațiune desfășurată ieri la prânz pe Canal Road, în oraș.
„A fost efectuată o căutare în zonă în această după-amiază”, a subliniat un purtător de cuvânt al Garda. „Arma, un încărcător și muniția au fost descoperite învelite în plastic și îngropate. “Un borcan de sticlă care conține o cantitate de cocaină cu o valoare stradală estimată la 6.000 de euro a fost, de asemenea, recuperat de pe teren”.
Anchetele continuă, a adăugat purtătorul de cuvânt.
🍀 Deținătorii de credite ipotecare AIB „confuzi” după o reducere a creditului
Sute de clienți ai AIB s-au trezit ieri cu o surpriză binevenită, după ce au descoperit că mii de euro au fost șterse brusc din datoriile ipotecare.
AIB a anunțat în aprilie că un grup de 5.900 de deținători de ipotecă tracker urmau să primească compensații, după o hotărâre a Ombudsmanului pentru servicii financiare și pensii (FSPO), că ar fi trebuit să aibă opțiunea de a trece la o rată de tip tracker după sfârșitul ratele fixe.
Banca a declarat public în aprilie că clienții afectați vor fi informați prin scrisori în iulie și august cu privire la ce urma să se întâmple cu creditele lor ipotecare.
În schimb, deținătorii de credite ipotecare au început să se adreseze site-ului de protectie pentru consumatori Askaboutmoney.com pentru a-și exprima surpriza că banii de la AIB au fost băgați în conturile lor, puțini știind de ce.
Puțini dintre ei ar fi primit vreo scrisoare promisă de AIB înainte de reducerea cu 12% a datoriilor lor ipotecare. Fondatorul Askaboutmoney, Brendan Burgess, care a vorbit de mulți ani în numele clienților AIB afectați, a declarat că este încă un exemplu în care băncile nu au grijă de clienții lor.
„Este scandalos. Gândiți-vă la cei care nu au văzut discuția de pe forumul online Askaboutmoney – cât de confuzi și șocați trebuie să fie și se întrebau dacă s-a făcut încă o greșeală.
Într-un comunicat, AIB a declarat că banca a comunicat anterior că clienții care se află în grupul FSPO vor primi o ajustare a datoriei, un cec pentru restituirea dobânzii și o scrisoare în iulie sau august.
„Banca a început să restituie diferențele, acestea urmând să fie trimise clienților în cursul acestei luni și în august.
“Odată finalizate aceste acțiuni, acești clienți vor primi o confirmare în scris a ajustării soldului în contul lor și un cec pentru restituirea dobânzii.”