O propunere de plafonare a prețului electricității în Irlanda ar putea costa statul până la 2,65 miliarde de euro pe an, potrivit unei estimări a Biroului parlamentar pentru buget (Parliamentary Budget Office), prezentate duminică, 25 octombrie. Calculul readuce în discuție una dintre cele mai apăsătoare probleme pentru familii: cum pot fi reduse facturile la energie fără ca măsura să transfere o cheltuială uriașă asupra bugetului public.
Estimarea privește o propunere politică, nu o reducere deja aprobată. Partidul People Before Profit a susținut limitarea prețului electricității la 25 de cenți pentru un kilowatt-oră și a gazului la opt cenți, alături de eliminarea taxelor fixe de furnizare. În analiza publicată de TheJournal.ie, costul estimat de 2,65 miliarde de euro acoperă o aplicare generală, inclusiv pentru firme. Dacă plafonarea s-ar aplica numai consumatorilor casnici, cheltuiala anuală estimată ar fi de aproximativ 1,45 miliarde de euro.
Diferența este importantă: nu înseamnă că statul ar plăti integral facturile, ci că ar acoperi, în scenariul evaluat, diferența dintre prețul practicat pe piață și limita impusă, inclusiv compensațiile aferente anumitor costuri fixe. La un preț ipotetic de 40 de cenți pe kilowatt-oră, un plafon de 25 de cenți ar lăsa consumatorului de achitat 25 de cenți, iar statului diferența de 15 cenți. Exemplul explică mecanismul, nu reprezintă un tarif nou anunțat pentru clienți.
De ce presiunea asupra facturilor este atât de mare
Ultimele date comparabile publicate de Eurostat, pentru a doua jumătate a anului 2025, arătau că Irlanda avea cel mai ridicat preț al electricității pentru consumatorii casnici din Uniunea Europeană: 40,42 cenți pe kilowatt-oră, cu taxe și contribuții incluse. Media europeană era de 28,96 cenți. Diferența de 11,46 cenți pentru fiecare kilowatt-oră înseamnă aproximativ 481 de euro la un consum anual ilustrativ de 4.200 kWh, fără a presupune că toate familiile au același consum sau același contract.
Această comparație nu trebuie confundată cu prețul exact oferit astăzi de fiecare furnizor. Tarifele pot varia în funcție de contract, reducerile temporare, contorul inteligent, intervalul orar și costurile fixe. Totuși, datele europene arată dimensiunea problemei, nu doar nemulțumirea provocată de o factură individuală.
La începutul lunii octombrie au intrat în vigoare și noile tarife reglementate pentru rețelele de electricitate. Comisia pentru Reglementarea Utilităților (CRU) a estimat că impactul acestora asupra unui consumator casnic tipic va fi de aproximativ 41,25 euro în perioada octombrie 2026–septembrie 2027, echivalentul a 3,44 euro lunar. Aceste sume sunt costuri de rețea percepute furnizorilor, astfel că efectul asupra facturii fiecărui client depinde de modul în care furnizorul le reflectă în preț.
În același timp, contribuția PSO, destinată finanțării unor obligații de serviciu public din sectorul energiei, a scăzut. Pentru clienții casnici, CRU a stabilit-o la 0,51 euro lunar, înainte de TVA, de la 1 octombrie. Așadar, modificările de reglementare nu au toate aceeași direcție și nu pot fi adunate mecanic pentru a prezice creșterea unei facturi.
Cine ar suporta costul unei plafonări
Susținătorii plafonării argumentează că energia trebuie să devină accesibilă și că profiturile unor companii din sector ar putea contribui la finanțare. În dezbaterea politică au apărut și propuneri privind taxarea consumului centrelor de date, pentru a finanța credite aplicate facturilor familiilor. People Before Profit a avansat, separat, un credit anual de 500 de euro pentru fiecare locuință și o taxă suplimentară pe energia utilizată de centrele de date, despre care partidul estimează că ar putea aduce 1,5 miliarde de euro anual.
Aceasta este însă o estimare politică a unor venituri potențiale, nu o sumă deja colectată. În plus, un credit acordat pe factură, o limită impusă prețului pe unitate și investițiile în rețea sunt măsuri diferite. Prima oferă o reducere fixă, a doua subvenționează consumul în funcție de cantitatea utilizată, iar a treia încearcă să influențeze costurile și funcționarea sistemului pe termen mai lung.
Guvernul a respins ideea unei plafonări generale, considerând-o prea puțin precisă în raport cu nevoile consumatorilor. Una dintre obiecțiile principale este că o subvenție universală ar ajunge și la persoane sau firme care nu au nevoie de ajutor, iar factura bugetară ar crește dacă prețurile pieței ar urca în timp ce plafonul ar rămâne fix.
Irlanda a folosit deja credite universale pentru electricitate în anii crizei energetice. Între aprilie 2022 și februarie 2025, nouă tranșe au însumat 1.500 de euro pentru conturile eligibile, cu un cost total de aproape trei miliarde de euro pentru stat. Schema nu a fost continuată în bugetul pentru 2026, autoritățile preferând să direcționeze sprijinul către anumite categorii vulnerabile. Criticii au susținut că dispariția creditelor lasă multe familii expuse unor facturi ridicate.
Ce înseamnă acum pentru consumatori
În acest moment, plafonul de 25 de cenți nu este o regulă în vigoare. O familie care își calculează bugetul pentru iarnă nu ar trebui să presupună că prețul pe kilowatt-oră îi va scădea automat la acest nivel. Costul real rămâne cel din contractul cu furnizorul, împreună cu tarifele fixe, taxele și eventualele reduceri.
Pentru proprietarii eligibili există și o altă direcție de sprijin: reducerea consumului prin lucrări de eficiență energetică. Autoritatea irlandeză pentru energie durabilă, SEAI, administrează granturi pentru izolație, panouri solare și alte îmbunătățiri. Unele persoane care primesc prestații sociale eligibile pot solicita modernizări finanțate integral, cu condiția îndeplinirii criteriilor privind locuința și proprietatea. Aceste programe nu echivalează cu o reducere imediată a tarifului pentru chiriași sau pentru toate familiile.
Estimarea de 2,65 miliarde de euro stabilește, deocamdată, dimensiunea financiară a uneia dintre soluțiile propuse în dezbaterea despre energie. Ea nu anunță nici adoptarea plafonului, nici un nou ajutor automat. Pentru consumatori, diferența decisivă rămâne între măsurile discutate politic și reducerile ori sprijinul efectiv disponibile în prezent.
