Scumpirea benzinei și motorinei începe să schimbe din nou obiceiurile de transport în Irlanda, iar tot mai mulți oameni aleg autobuzul, trenul sau tramvaiul în locul mașinii personale.
Pentru operatorii de transport public, creșterea numărului de pasageri este o veste bună doar până la un punct.
Serviciile sunt deja foarte solicitate pe numeroase rute, mai ales la orele de vârf, iar companiile avertizează că nu pot adăuga pur și simplu mai multe autobuze, trenuri și curse fără finanțare suplimentară.
Problema apare într-un moment în care transportul public din Irlanda se afla oricum pe o tendință puternică de creștere.
În 2025 au fost înregistrate aproximativ 363,5 milioane de călătorii cu serviciile Transport for Ireland operate de Dublin Bus, Bus Éireann, Iarnród Éireann, Luas, Go-Ahead Ireland și TFI Local Link.
Au fost cu aproape 20 de milioane mai multe călătorii decât în anul precedent, o creștere de aproximativ 6%.
În medie, rețeaua de transport public din Irlanda depășește acum un milion de călătorii pe zi.
Scumpirea carburanților adaugă însă un nou impuls acestei tendințe.
Pentru navetiștii care parcurg zilnic zeci de kilometri cu mașina, diferența dintre costul transportului public și cel al deplasării cu autoturismul a devenit mult mai vizibilă.
Nu este vorba doar despre ceea ce se plătește la pompă.
Un șofer trebuie să ia în calcul și asigurarea, întreținerea mașinii, taxele de drum, parcarea și deprecierea vehiculului. În momentul în care benzina sau motorina se scumpesc puternic, deplasarea zilnică poate ajunge să coste câteva sute de euro în plus pe lună pentru o familie care folosește frecvent mașina.
În aceste condiții, pentru cei care au o alternativă rezonabilă, autobuzul sau trenul devin mult mai atractive.
Problema este că transportul public irlandez se confruntă deja cu aglomerație pe numeroase rute.
În Dublin, unele autobuze ajung pline în stații în perioadele cele mai aglomerate, iar pasagerii sunt nevoiți uneori să aștepte următoarea cursă.
Trenurile pentru navetiști și serviciile DART sunt, la rândul lor, foarte solicitate dimineața și după-amiaza.
Luas transportă deja un număr record de pasageri, iar pe anumite porțiuni ale liniilor aglomerația la orele de vârf nu mai este o situație excepțională.
Creșterea cererii pune astfel operatorii într-o situație aparent paradoxală.
Mai mulți pasageri înseamnă mai multe venituri din bilete, dar și costuri mai mari.
Pentru a introduce o cursă suplimentară nu este suficient să existe oameni care vor să călătorească.
Este nevoie de un vehicul disponibil, de șofer, de personal pentru întreținere și de infrastructura necesară.
În cazul autobuzelor, costul combustibilului afectează chiar operatorii care încearcă să preia oamenii care renunță la mașină tocmai din cauza carburanților scumpi.
O parte din flota irlandeză este electrică sau hibridă, iar tranziția către vehicule mai puțin dependente de motorină continuă, dar mii de autobuze aflate în circulație folosesc încă motorină.
Asta înseamnă că prețurile ridicate la combustibil lovesc simultan în șoferii particulari și în companiile de transport.
Iar pentru serviciile publice, simpla majorare a prețului biletelor nu este o soluție simplă.
Transportul public este finanțat în Irlanda printr-o combinație de venituri din bilete și bani publici, tocmai pentru că numeroase rute sunt considerate servicii necesare comunităților și nu ar putea funcționa exclusiv pe criterii comerciale.
National Transport Authority stabilește contractele și finanțarea pentru mare parte din rețea, iar operatorii primesc bani pentru a asigura serviciile convenite.
Dacă numărul de pasageri crește suficient de mult încât să fie nevoie de curse suplimentare, trebuie găsiți și banii necesari pentru aceste servicii.
În cazul autobuzelor, una dintre cele mai mari probleme rămâne recrutarea șoferilor.
Dublin Bus, Bus Éireann și operatorii privați au desfășurat în ultimii ani campanii repetate de angajare tocmai pentru a putea extinde rețeaua.
Un autobuz nou poate fi comandat și cumpărat, dar nu poate circula fără suficient personal.
În transportul feroviar, extinderea capacității este și mai dificilă.
Un tren suplimentar nu poate fi introdus oriunde și oricând.
Trebuie să existe garnituri disponibile, suficient spațiu pe linie, acces la peroane și posibilitatea de a integra serviciul în programul celorlalte trenuri.
Pe unele dintre cele mai aglomerate coridoare feroviare din Dublin, infrastructura este deja folosită intens.
De aceea, investițiile majore precum electrificarea unor linii, extinderea DART și achiziția de trenuri noi sunt considerate esențiale pentru creșterea capacității pe termen lung.
Problema imediată este însă că oamenii nu așteaptă finalizarea proiectelor din următorii cinci sau zece ani.
Ei au nevoie de transport acum.
Dacă prețurile carburanților rămân ridicate, schimbarea către transportul public poate continua mult mai repede decât ritmul în care poate fi mărită capacitatea sistemului.
Există și diferențe foarte mari între zonele țării.
Pentru cine locuiește în Dublin, Cork sau într-un oraș bine conectat la tren, renunțarea la mașină poate fi relativ simplă.
Pentru o persoană care locuiește într-o zonă rurală sau într-o localitate cu doar câteva autobuze pe zi, alternativa poate să nu existe.
Irlanda continuă să fie foarte dependentă de mașina personală în afara marilor centre urbane.
În numeroase familii există două mașini nu pentru confort, ci pentru că părinții lucrează în localități diferite, copiii trebuie duși la școală, iar serviciile de transport public nu acoperă orele necesare.
Din acest motiv, creșterea prețului combustibilului lovește foarte diferit populația.
Un navetist din Dublin poate decide să folosească trenul.
Un fermier din Mayo sau un angajat care locuiește într-un sat din Cavan poate să nu aibă această posibilitate.
Extinderea TFI Local Link și a programului Connecting Ireland a îmbunătățit situația în ultimii ani, cu noi trasee și frecvențe mai mari în numeroase zone rurale.
Numărul pasagerilor a crescut puternic și pe aceste servicii.
Dar diferența dintre transportul public urban și cel disponibil în multe zone rurale rămâne mare.
Actuala situație pune Guvernul într-o poziție complicată.
Pe de o parte, Irlanda încearcă de ani buni să reducă dependența de mașină și să determine mai mulți oameni să folosească transportul public.
Pe de altă parte, creșterea bruscă a prețurilor carburanților nu este modalitatea în care autoritățile și-ar fi dorit să producă această schimbare.
Pentru cine lasă mașina acasă deoarece nu își mai permite costul combustibilului, alegerea nu este neapărat una ecologică, ci una financiară.
Iar dacă transportul public nu poate prelua numărul suplimentar de pasageri, oamenii riscă să se confrunte cu o alegere neplăcută: o mașină prea scumpă sau un autobuz prea plin.
Operatorii atrag tocmai atenția asupra acestei situații.
Creșterea numărului de călători trebuie însoțită de creșterea capacității.
Altfel, succesul transportului public poate deveni chiar una dintre problemele sale.
Irlanda a trecut deja de nivelurile de utilizare existente înainte de pandemie.
În 2019, serviciile publice transportau aproximativ 295 de milioane de pasageri pe an. În 2024 erau deja aproximativ 344 de milioane, iar în 2025 cifra a trecut de 363 de milioane.
În numai câțiva ani, rețeaua a primit zeci de milioane de călătorii suplimentare.
Acest lucru s-a întâmplat pe fondul reducerii tarifelor, extinderii unor servicii și creșterii populației, iar acum prețul combustibilului poate adăuga un nou val de pasageri.
Pentru transportul public, asta înseamnă că discuția nu mai poate fi doar despre convingerea oamenilor să lase mașina acasă.
Trebuie discutat și despre ce se întâmplă după ce o fac.
Dacă un om renunță la mașină și descoperă că autobuzul nu oprește pentru că este plin, că trenul este supraaglomerat sau că ultima cursă spre localitatea lui pleacă prea devreme, există șanse mari să revină la mașină imediat ce prețul combustibilului scade.
În schimb, dacă găsește un serviciu frecvent, previzibil și suficient de confortabil, schimbarea poate deveni permanentă.
Aici este miza pentru autorități.
Actuala creștere a cererii poate fi o oportunitate rară pentru reducerea dependenței Irlandei de mașina personală, dar numai dacă rețeaua poate ține pasul.
Iar operatorii spun că pentru asta au nevoie de mai multe autobuze și trenuri, mai mult personal și, inevitabil, mai mulți bani.
