O organizație irlandeză care luptă împotriva traficului de persoane avertizează că unii dintre copiii neînsoțiți ajunși în Irlanda ar fi putut fi încredințați unor adulți fără ca legătura de familie dintre ei să fie verificată corespunzător.
Îngrijorările au apărut după ce o persoană a transmis o sesizare protejată către Autoritatea pentru Informații și Calitate în Sănătate, HIQA, în legătură cu modul în care ar fi fost gestionate la Aeroportul Dublin unele cazuri de reunificare a minorilor cu persoane care susțineau că sunt rudele lor.
Sesizarea nu dovedește că acei copii au fost victime ale traficului de persoane. Ea ridică însă întrebări serioase privind procedurile aplicate înainte ca un minor vulnerabil să poată părăsi aeroportul alături de un adult.
HIQA a apreciat că informațiile primite oferă, la prima vedere, indicii că ar fi putut avea loc o neregulă relevantă. Autoritatea a precizat că problema a fost transmisă furnizorului serviciului, în cadrul activităților sale de supraveghere.
Copiii ar fi fost preluați de persoane care se prezentau drept rude
Potrivit informațiilor cuprinse în sesizarea protejată, mai mulți foști angajați ai unității de control la frontieră de pe Aeroportul Dublin și-ar fi exprimat îngrijorarea față de modul în care erau realizate unele evaluări pentru reunificarea familială.
Minorii neînsoțiți pot ajunge în Irlanda prin diferite împrejurări. În unele cazuri, copilul poate avea asupra sa un bilet cu numele și numărul de telefon al unei persoane despre care se afirmă că este mama, tatăl sau o altă rudă. În alte situații, un adult se poate prezenta direct la aeroport și poate susține că a venit să preia copilul.
În asemenea cazuri, Tusla, agenția irlandeză pentru protecția copilului și sprijinirea familiei, trebuie contactată pentru a evalua situația și siguranța minorului.
Persoana care a făcut sesizarea susține că, în mod normal, un asistent social ar trebui să realizeze o evaluare față în față înainte ca minorului să i se permită să plece cu adultul respectiv.
Ar fi existat însă situații în care evaluarea a fost încercată prin telefon. Sesizarea mai susține că unele reunificări ar fi avut loc fără ca relația de familie dintre copil și adult să fie demonstrată în mod corespunzător.
Aceste afirmații nu au fost confirmate printr-o concluzie publică definitivă. Ele se află în centrul preocupărilor transmise către HIQA.
De ce sunt copiii neînsoțiți considerați deosebit de vulnerabili
Organizația Mecpaths, specializată în educație și prevenirea traficului de copii, consideră alarmantă posibilitatea ca minori vulnerabili să fi traversat frontiera și să fi plecat alături de adulți fără existența tuturor verificărilor necesare.
Legislația irlandeză definește traficul de copii ca recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui minor în scopul exploatării.
În cazul copiilor nu este necesar să se demonstreze folosirea forței sau a amenințărilor în același mod ca în cazurile care implică adulți. Elementul central este exploatarea sau intenția de exploatare.
Un copil care călătorește singur, nu vorbește limba, nu cunoaște instituțiile irlandeze și depinde de adulții din jur se poate afla într-o poziție de vulnerabilitate extremă.
Acesta poate fi expus exploatării sexuale, muncii forțate, cerșetoriei organizate, activităților infracționale sau altor forme de control.
Tocmai de aceea, verificarea identității persoanei care se prezintă pentru preluarea unui minor și confirmarea relației dintre cei doi reprezintă o măsură esențială de protecție.
Organizația contestă explicațiile privind copiii dispăruți din îngrijirea statului
Mecpaths a criticat și explicațiile oferite anterior în cazurile unor minori neînsoțiți care au dispărut după ce au intrat în sistemul de protecție al statului.
Potrivit organizației, nu este suficient să se considere că o mare parte dintre copii ar fi anunțat că intenționează să se întoarcă în țara de origine.
Reprezentanții organizației atrag atenția că este vorba despre minori și că plecarea lor nu ar trebui tratată la fel ca decizia unui adult de a părăsi voluntar o formă de cazare.
Un copil dispărut din îngrijire poate fi în pericol, indiferent dacă a spus anterior că vrea să plece. Specialiștii consideră că autoritățile trebuie să stabilească unde a ajuns, dacă se află în siguranță și dacă decizia sa a fost influențată sau controlată de alte persoane.
Cercetări publicate anterior de presa irlandeză au arătat că peste 130 de copii raportați dispăruți în Irlanda începând din 1977 nu fuseseră încă găsiți. Majoritatea cazurilor vizau copii proveniți din familii de migranți sau minori ajunși din alte țări.
Aceste cifre acoperă o perioadă de aproape cinci decenii și nu înseamnă că toate disparițiile au legătură cu traficul de persoane. Ele arată însă cât de dificil poate deveni traseul unui copil vulnerabil odată ce acesta dispare din atenția autorităților.
Tusla spune că lucrează cu celelalte instituții ale statului
Tusla nu a comentat detaliile sesizării protejate, o practică obișnuită în astfel de cazuri.
Agenția a transmis că lucrează împreună cu celelalte instituții ale statului pentru protejarea copiilor și tinerilor care ajung neînsoțiți în Irlanda și solicită protecție internațională.
Serviciul specializat al Tusla pentru copiii separați de familie realizează evaluări privind riscurile și nevoile fiecărui minor. Acestea pot include sănătatea, educația, situația personală și stabilirea celei mai potrivite forme de cazare sau îngrijire.
Copiii mai mari pot fi găzduiți inițial în centre rezidențiale de primire, înainte de identificarea unei soluții pe termen mai lung.
Sistemul se află însă sub o presiune în creștere, pe fondul numărului mai mare de minori care ajung singuri în Irlanda și al dificultăților mai generale din serviciile de protecție a copilului.
Copiii pot fi exploatați și după ce intră în sistemul de protecție
Avertismentul privind controalele de la Aeroportul Dublin apare într-un context mai larg de îngrijorare față de traficul intern de copii din Irlanda.
Specialiștii susțin că minorii pot fi recrutați pentru activități infracționale de către persoane pe care le cunosc, inclusiv rude sau membri ai comunității din care provin.
Un copil poate fi obligat să transporte droguri, să păstreze bani sau pachete pentru grupări infracționale, să fure ori să recruteze alți minori.
În alte cazuri, copiii vulnerabili, inclusiv cei aflați în îngrijirea statului, pot fi ademeniți și exploatați sexual.
Organizațiile implicate în combaterea fenomenului consideră că multe asemenea situații sunt tratate exclusiv drept delincvență juvenilă sau probleme de protecție a copilului, fără ca minorii să fie identificați și ca posibile victime ale traficului.
Datele prezentate de Mecpaths arată că numai 16 copii au fost identificați oficial drept victime ale traficului în Irlanda anul trecut. În cei cinci ani anteriori, numărul total al minorilor recunoscuți oficial ar fi fost de 37.
Cifrele nu arată neapărat dimensiunea reală a fenomenului. Organizațiile de specialitate susțin că numărul redus poate reflecta și dificultățile sistemului de a identifica victimele.
România, printre principalele țări de origine ale victimelor identificate
Problema are relevanță directă și pentru comunitatea românească din Irlanda.
Potrivit informațiilor prezentate în cadrul dezbaterii mai largi privind traficul de persoane, Brazilia, China și România se află printre principalele țări de origine ale victimelor identificate în Irlanda.
Această mențiune se referă la victimele traficului în general și nu înseamnă că minorii vizați de sesizarea de la Aeroportul Dublin sunt români.
Pentru cetățenii români care trăiesc în Irlanda, informația este însă importantă deoarece arată că persoane provenite din România continuă să apară printre grupurile vulnerabile identificate de serviciile și organizațiile irlandeze.
Victimele pot fi exploatate sexual, prin muncă, cerșetorie sau activități infracționale. Unele pot evita autoritățile din teamă, din cauza amenințărilor sau pentru că nu se recunosc ele însele drept victime.
Irlanda nu are încă funcțional pe deplin noul mecanism de identificare
Organizațiile pentru drepturile omului au criticat și întârzierile în punerea în aplicare a noului mecanism național prin care victimele traficului ar trebui identificate și direcționate către servicii de sprijin.
O lege adoptată în 2024 a introdus cadrul pentru un mecanism național oficial de trimitere a victimelor către instituțiile competente. Partea relevantă a legii nu a intrat însă încă pe deplin în vigoare.
În prezent, recunoașterea oficială a unei persoane ca victimă a traficului depinde în principal de Garda.
Criticii sistemului spun că procesul poate fi dificil de înțeles, iar unele persoane așteaptă luni întregi fără să știe clar cum este evaluat cazul lor.
Guvernul susține că prevenirea, identificarea și investigarea traficului de persoane reprezintă o prioritate și că Departamentul Justiției coordonează activitatea instituțiilor implicate.
Departamentul pentru Copii și Tusla afirmă, la rândul lor, că minorii aflați în îngrijirea statului sunt verificați pentru posibile semne de trafic și exploatare și că procedurile existente sunt în curs de revizuire.
Întrebarea centrală rămâne cine verifică și cine răspunde
Cazul semnalat la Aeroportul Dublin nu demonstrează, în acest moment, că un copil a fost predat unui traficant.
El scoate însă la iveală o vulnerabilitate care poate avea consecințe grave: un minor ajunge singur într-o țară străină, iar un adult afirmă că îi este rudă.
În acel moment, verificarea nu poate fi o simplă formalitate.
Autoritățile trebuie să stabilească identitatea adultului, relația reală cu minorul, condițiile în care copilul a ajuns în Irlanda și dacă plecarea sa din aeroport este sigură.
HIQA analizează preocupările ridicate prin sesizarea protejată, iar instituțiile implicate vor trebui să clarifice dacă procedurile au fost respectate și dacă există riscul ca alți copii să fi trecut prin situații similare.
Până la finalizarea verificărilor, acuzațiile rămân acuzații. Gravitatea lor justifică însă o examinare completă, deoarece o singură evaluare superficială poate însemna pierderea urmei unui copil exact în momentul în care acesta are cea mai mare nevoie de protecția statului.
